Articole

Circuit Israel în septembrie 2018

Îți propun acest circuit – pelerinaj în Israel din luna septembrie 2018, pentru că are un program foarte bun, la un tarif excelent și cu toate serviciile incluse. Foarte mulți credincioși sunt în căutare de excursii ieftine în Israel, iar acest program organizat de agenția Holy Land ZB Travel oferă o experiență completă și cuprinzătoare. Israel este tărâmul creației, un …

Continuă să citești  

Art & Craft: magazine cu produse tradiţionale româneşti

  Ori de câte ori mă aflu în aeroporturile din România, mă opresc cu drag la Art & Craft, magazine foarte cochete, pline cu minunate produse tradiţionale româneşti. Recent am fost la magazinul Art & Craft din aeroportul Henri Coandă Bucureşti şi m-am bucurat de timpul pe care îl aveam la dispoziţie, până la îmbarcare, să pot zăbovi printre produsele …

Continuă să citești  

YourBook, toate amintirile tale într-un album foto

Albumele foto cu imagini din vacanţe sau dintr-un moment special, sunt nu doar deosebite, ci și utile – pentru că, hai să fim serioși, cine se mai uită în ziua de azi la fotografiile păstrate într-un hard extern al calculatorului? Sau pe CD-urile lăsate cine ştie pe unde… Alta e când răsfoieşti un album foto luat de pe raft, la …

Continuă să citești  

Se deschid Pieţele de Crăciun din Europa!

Îţi prezint cele mai importante orașe europene, unde Piețele de Crăciun devin principalele atracții turistice și unde poți trăi emoția Crăciunului mai devreme. Pentru că, majoritatea se deschid începând cu 15 noiembrie. Probabil la unele Pieţe de Crăciun ai fost, la altele nu. Le găseşti pe cele mai importante în lista ce urmează.   Praga, Cehia Nu degeaba este denumit Orașul celor 100 …

Continuă să citești  

Duel culinar: bucătăria turcească vs bucătăria grecească

Gastronomia este una din caracteristicile importante ale culturii unui popor. Turcia şi Grecia ating perfecţiunea în bucătărie. Acolo se află „spiritul” lor bogat în arome şi în istorie, unde tradiţia şi-a pus amprenta. ISTORIC ŞI INFLUENŢE  Bucătăria turcească este în mare parte moștenirea bucătăriei otomane, care poate fi descrisă ca fiind o fuziune și rafinament al Asiei Centrale, Orientului Mijlociu și bucătăriei din …

Continuă să citești  

Dulciuri tradiţionale turceşti preparate la Crystal Waterworld Resort

Fiecare călătorie are ingredientele sale speciale! La fel au fost şi momentele pe care le-am petrecut recent, în Antalya. Iar unele au fost foarte dulci! Pentru că am avut plăcerea să particip la un cooking show, unde am învățat reţeta turkish delight (rahat tradițional turcesc) de la managerul şi chefii resortului Crystal Waterworld Resort & Spa din Belek, Antalya. În cadrul resortului există …

Continuă să citești  

Insulele Caraibe – paradisul pe pământ

Indiferent de destinaţiile pe care le preferi sau pe care le-ai vizitat şi ţi s-au părut spectaculoase, odată ce ajungi în Caraibe, vei descoperi o altă lume, o lume în sine, în inima paradisului. Caraibe sunt destinaţii complete şi complexe de vacanţă. Sunt peste 7000 de insule în Caraibe şi toate au plaje paradisiace, cu nisip alb şi ape turcoaz. Păduri …

Continuă să citești  

Cele mai frumoase circuite de primăvară

Zilele trecute am vorbit la Prima TV, în cadrul rubricii Focus în vacanţă, despre cele mai frumoase circuite turistice care se vor desfăşura în această primăvară.     PORTUGALIA DE LA NORD LA SUD Este un program realizat de mine, prin agenţia de turism pe care o reprezint, drum bun Portugalia este o destinaţie foarte îndrăgită de turişti pentru că …

Continuă să citești  

A început sezonul carnavalurilor din întreaga lume!

În această perioadă – februarie şi martie – se desfăşoară cele mai importante şi mai spectaculoase carnavaluri şi festivaluri din întreaga lume! Iar perioada nu este aleasă întâmplător pentru că cele mai multe carnavaluri celebrează trecerea de la iarnă la primăvară, sărbătorind cu optimism, un nou început! Iarna nu este doar sezonul sporturilor de iarnă, ci este şi un sezon …

Continuă să citești  

Carnavalul din Gran Canaria, al doilea după cel de la Rio

Carnavalul din Las Palmas de Gran Canaria este cel mai vechi şi cel mai înrădăcinat carnaval din Insulele Canare. Şi este considerat al doilea carnaval din lume, ca mărime şi importanţă, după cel de la Rio de Janeiro. Timp de peste 5 secole îşi păstrează tradiţia şi astfel, la începutul fiecărui an, oraşul Las Palmas devine simbolul carnavalului, găzduind cele mai …

Continuă să citești  

Laponia, lumea lui Moş Crăciun

Dragă Moș Crăciun, Unii spun că nu ai exista. Eu nici nu mi-aș putea imagina Crăciunul fără tine. Iar cei care se îndoiesc de existența ta, înseamnă că au uitat să mai viseze. Vreau să te asigur că nu te-am uitat nici anul ăsta. Nici eu și nici alte suflete deschise care așteaptă cu bucurie, emoția sărbătorilor. Și să adaug …

Continuă să citești  

Carnavalul de la Veneţia – ediţia 2017

Tradiționalul Carnaval de la Veneția își va deschide porțile pe 11 februarie și se desfășoară până la data de 28 februarie. Acest carnaval se înscrie între cele mai spectaculoase manifestări de acest tip din Europa, care cuprinde, în fiecare an, manifestări stradale, baluri mascate, concerte și parade ale costumelor. Își are originea în ritualurile ancestrale de trecere de la iarnă la primăvară. Istoria …

Continuă să citești  

Limoncello tradiţional de pe Coasta Amalfi

Limoncello este un lichior de lămâie, produs dintr-o specie de lămâie numită “Oval de Sorrento” care se cultivă mai ales în sudul Italiei, pe Coasta Amalfi. Cel mai adesea se bea rece, în shoturi, la sfârşitul mesei. Poate fi folosit şi la îngheţată, salate sau ca aromă pentru anumite prăjituri. Află de la celebrul chef italian, Gennaro Contaldo, cum se prepară …

Continuă să citești  

Cele mai spectaculoase insule din lume!

Cele mai spectaculoase insule din lume sunt dezvăluite într-un top CNTraveler.com, ţinând cont de preferinţele turiştilor internaţionali. Vei descoperi câteva insule şi din Europa, la care poţi ajunge foarte uşor. Să vedem care sunt acestea!   Boracay, Filipine Insula Boracay este cunoscută pentru plajele sale albe, dar şi pentru petrecerile din fiecare seară. În Boracay ai de văzut: plaja White …

Continuă să citești  

Cele mai impresionante roof tops – bars din lume!

Câte oraşe din lume pretind că au cele mai frumoase terase şi restaurante la înălţime? Probabil destule, însă, cu siguranţă nu toate sunt la fel de spectaculoase ca cele din lista pe care urmează să ţi-o prezint. Aşa că descoperă frumuseţea la înălţime şi ia cu tine un orizont de posibilităţi!   Bramante Terrace, Roma           …

Continuă să citești  

Zanzibar cu parfum de ylang – ylang şi cuişoare

Zanzibar este o lume în sine ce se aşează în topul destinaţiilor wow! Este un paradis în adevăratul sens al cuvântului. Iar cei care au şansa şi bucuria să ajungă aici, pot spune că şi-au îndeplinit un vis!     De ce Zanzibar? Zanzibar este un teritoriu semi-autonom, parte a Tanzaniei, pentru care, turiştii români, care călătoresc în scop turistic, nu au …

Continuă să citești  

Idei şi recomandări pentru vacanţe de Revelion!

Se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă și implicit petrecerea de Revelion. Cu toții ne gândim ce opțiuni avem și care ar fi cele mai potrivite pentru fiecare dintre noi. Dacă îți dorești ca trecerea dintre ani să te prindă în afara țării, atunci lista de mai jos te poate ajuta să-ți alegi destinația, în funcție de propriile preferințe …

Continuă să citești  

Pieţele de Crăciun aduc magia sărbătorilor!

Mai sunt 55 de zile până la Crăciun! Iar atmosfera de sărbătoare începe să ne cuprindă! Astfel, m-am gândit să-ți prezint cele mai importante orașe europene, unde Piețele de Crăciun devin principalele atracții turistice și unde poți trăi emoția Crăciunului mai devreme. Pentru că, majoritatea se deschid începând cu 15 noiembrie. Probabil la unele Pieţe de Crăciun ai fost, la …

Continuă să citești  

Hoteluri unice în lume

Când te gândeşti la hoteluri, preferinţele sunt destul clare: trebuie să fie confortabile, localizate potrivit, eventual luxoase, amplasate în zone pitoreşti. Află că niciuna din aceste preferinţe nu le găseşti la hotelurile ce urmează să ţi le prezint, însă asta nu înseamnă că nu vei avea parte de experienţe inedite! De la hoteluri de gheaţă, la hoteluri în care te …

Continuă să citești  

City break la Barcelona, oraşul de suflet al Cataluniei

Despre Barcelona aș vorbi neîncetat. Este orașul meu de suflet ce m-a atras cu tot ce oferă el și unde m-aș întoarce oricând; locul care te face să experimentezi noi sentimente, doar printr-o simplă plimbare pe jos, prin împrejurimi sau cu bicicleta de-a lungul falezei. Spiritul catalan vibrează la tot pasul și simți cum timpul pe care îl ai la …

Continuă să citești  

Vara continuă şi în septembrie! Cele mai potrivite destinaţii de vacanţă pentru această perioadă

Deşi calendaristic vara şi-a încheiat misiunea pentru anul acesta, toamna preia ştafeta armonios şi încurajator, datorită vremii prielnice care se anunţă. Multe destinaţii europene îşi aşteaptă, în continuare, turiştii cu „braţele” deschise. Iar destinaţiile exotice, mai îndepărtate se pregătesc de un nou sezon. Dacă încă nu ai avut o vacanţă în vara aceasta, atunci te poţi orienta pentru luna septembrie. Portugalia, …

Continuă să citești  

Vacanţe pentru Seniori. Care sunt condiţiile?

Toată lumea îşi doreşte să călătorească. Unii mai puţin, alţii mai mult, în funcţie de planurile şi posibilităţile fiecăruia. Am o veste bună pentru cei trecuţi de prima tinereţe, care îşi doresc, în continuare să exploreze lumea, să se relaxeze, să descopere locuri noi sau să-şi revadă destinaţiile de suflet.  Este vorba de vacanţele pentru Seniori, un program special gândit …

Continuă să citești  

Bachata dominicană – vacanţă pe ritmuri latino!

Turiştii pasionaţi de vacanţe exotice ştiu că Republica Dominicană este o destinaţie absolut spectaculoasă, dar poate nu toţi ştiu că aici s-a născut celebrul dans latino, bachata.     Tradus literalmente, bachata înseamnă petrecere. Ca multe alte dansuri renumite, precum merengue, originar tot din Republica Dominicană, bachata a fost, iniţial, considerat un stil specific claselor sociale inferioare, însă şi-a câştigat treptat …

Continuă să citești  

Cristiano Ronaldo şi-a deschis propriul hotel

Pestana CR7 Funchal se află pe insula pitorească Madeira şi este rezultatul unui parteneriat între Pestana Hotels și renumitul fotbalist Cristiano Ronaldo. Acest hotel elegant de 4 stele se află la 300 de metri de portul de agrement Funchal şi s-a deschis în această lună, iulie 2016!     Pestana CR7  este un hotel spectaculos, ce oferă unităţi de cazare …

Continuă să citești  

De ce ne place să călătorim?

Motivele pentru care călătorim, sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Călătorim pentru a descoperi lumea şi misterele ei, ce contribuie la fascinaţia pe care o exercită asupra fiecăruia dintre noi… Şi, călătorind, realizăm că tot mai sunt atât de multe lucruri în lume, despre care nu ştim nimic. (nu mai zic de faptul că sunt atâtea locuri inedite în România, despre …

Continuă să citești  

Drumurile spirituale şi fluviile lumii – experienţe unice de călătorii!

Există atâta frumuseţe, atâtea lucruri minunate în lumea largă, încât nu poţi să le evoci pe unele, fără a face o nedreptate altora, omiţându-le. Există atât de multe mistere şi lucruri stranii, ce contribuie la fascinaţia pe care o exercită lumea asupra fiecăruia dintre noi… Desigur, uneori este bine să nu ştim totul, căci curiozitatea stă la originea descoperirilor. Astfel, …

Continuă să citești  

Shopping la Milano – au început reducerile de sezon!

Ştim cu toţii că Italia este renumită pentru shopping, modă şi branduri celebre, iar Milano este punctul de reper, în acest sens, oraşul de reşedinţă al brandurilor precum Prada, Dolce&Gabbana, Armani, Versace. La fel ca în majoritatea marilor oraşe, la Milano există două perioade bine definite de reduceri de sezon: sezonul de iarnă, în luna ianuarie, iar cel de vară, în lunile …

Continuă să citești  

Pendolino, trenul de mare viteză

Pendolino este un tip de trenuri de mare viteză care au fost folosite pentru prima dată în Italia, dar acum operează în Cehia, Elveţia, Finlanda, Germania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit şi Slovenia. Trenurile de tip Pendolino sunt construite la fabrica Fiat Ferroviaria din Italia, acum denumită Alstom.       În 2004,  Virgin Trains a început să opereze trenuri Pendolino modificate (cunoscute sub numele de …

Continuă să citești  

Din bucătăria tradiţional-portugheză: Cataplana Algarvia

În Portugalia, bucătăria locală este o îmbinare perfectă între bucătăria portugheză tradiţional – marinărească şi cea mediteraneană. Cataplana Algarvia este unul dintre cele mai populare feluri de mâncare locale, un „ghiveci” înăbușit într-o oală dublă, cu puțin ulei de măsline, diferite feluri de pește și fructe de mare, legume și condimente, stropite cu vin alb și coniac. Yaaamii!       …

Continuă să citești  

Acasă la lipoveni

Dincolo de bogăţia faunei şi a florei sau a festinelor gastronomice, Delta Dunării îşi păstrează autentic, obiceiurile şi tradiţiile culturale moştenite din străbuni. La 49 de kilometri de Tulcea, există un sat în care timpul parcă stă în loc: Crişan. Peisajele idilice, plimbările cu barca şi pescuitul pe lacurile Deltei sunt atracţiile zonei. De altfel, pescuitul este principala activitate a …

Continuă să citești  

Sirtaki – dansul lui Zorba Grecul – pe plaja Modern din Constanţa

Dansul Sirtaki nu este un dans popular grecesc, aşa cum s-ar putea crede. El a fost compus de Mikis Theodorakis în anul 1964 pentru celebra peliculă Zorba Grecul, de aceeea mai este numit şi „dansul lui Zorba”. „Înţelesul unor cuvinte ca arta, dragostea, frumuseţea, puritatea, pasiunea – toate acestea mi-au fost clarificate, fiind exprimate prin cele mai simple cuvinte de …

Continuă să citești  

Delta Dunării – escapadă în mijlocul naturii

Am avut parte de încă o experienţă frumoasă şi specială, de călătorii şi destinaţii inedite – Delta Dunării –  de care ne putem mândri oriunde în lume, pentru că aici se află cea mai diversificată rezervaţie de floră şi faună din Europa. Deşi activitatea mea de consultant în turism se concentrează, în mare parte, pe destinaţii externe, nu pot să …

Continuă să citești  

“To move, to breathe, to fly, to float, to travel is to live.”

Un gând bun pentru voi, iubitorii de călătorii şi vacanţe inspirate! Mesajul meu rămâne acelaşi: Fiecare vacanță are ingredientele sale speciale. Iar momentele memorabile le trăim, adesea, atunci când ne așteptăm mai puțin.     Iată o listă cu cele mai frumoase şi motivaţionale citate despre călătorii. Primul este preferatul meu 🙂   1. Nimeni nu poate descoperi lumea pentru altcineva. …

Continuă să citești  

City break pe trotinetă

O plimbare pe trotinetă într-unul din oraşele europene este o idee foarte inspirată! În primul rând, poţi evita traficul aglomerat, parcările şi benzinăriile pline şi în plus, este un mijloc plăcut şi distractiv de petrecere a timpului liber. De asemenea, ai ocazia sa îţi testezi abilitatea de manevrare a unui vehicul de exterior, pe două roţi. Mie mi se pare foarte …

Continuă să citești  

Călătoria cu animalele de companie, în avion. Tips & Tricks

Înainte de a pleca într-o călătorie cu animalul tău de companie, trebuie să ştii toate condiţiile de zbor. Companiile aeriene acceptă, atât în cabina de pasageri, cât şi la cală, numai câini şi pisici. Pentru ca patrupedele să fie acceptate în cabina de pasageri, trebuie să ţii cont de următoarele condiţii: să fie anunţate încă din momentul în care îţi …

Continuă să citești  

Locuri superbe din Europa, unde să priveşti apusul

  Ce poate fi mai frumos decât un apus de soare la malul mării? Probabil un răsărit de soare! Dar, pentru mine, apusul este unul dintre momentele cheie ale unei zile de vacanţă, fapt pentru care am selectat câteva destinaţii unde surprinderea apusului rămâne o amintire cu totul şi cu totul deosebită. Este un moment ce nu se poate exprima …

Continuă să citești  

„Atlasul frumuseţii” – un proiect care promovează frumuseţea femeilor din întreaga lume

Fotograful Mihaela Noroc a început acum doi ani un proiect numit „Atlasul frumuseții”. A călătorit timp de 15 luni și a fotografiat femei din 37 de țări. Este vorba de un proiect care a purtat-o pe Mihaela prin toată lumea, alcătuind „Atlasul frumuseții”, o galerie de imagini care ilustrează perfect faptul că frumusețea poate veni în foarte multe forme și …

Continuă să citești  

Află ce tip de destinaţie de vacanţă ţi se potriveşte!

Sunt atâtea și atâtea locuri superbe în această lume încât, uneori, ne este foaaarte greu să ne hotărâm asupra unei singure destinații dedicate vacanței noastre. Și pe bună dreptate! Pentru că fiecare dintre noi își dorește ceva aume de la o anumită vacanță, într-un moment anume. Poate că unii dintre noi ne dorim o vacanță în care să explorăm cât …

Continuă să citești  

Macarons – simpaticele prăjiturele colorate

De curând, aflându-mă într-o cafenea drăguță, mi-am amintit de macarons, simpaticele prăjiturele colorate, care mi-au stârnit curiozitatea să aflu mai multe despre originea lor.     Înainte de toate, ar fi bine de ştiut, câteva lucruri interesante despre „Macaron” sau „Gerber”. Mult mai cunoscute sub prima denumire, creaţiile de patiserie preparate din făină de migdale, albuş de ouă şi zahăr, …

Continuă să citești  

English Tea – cum a devenit ceaiul englezesc cea mai consumată băutură?

Ceaiul este cea mai populară băutură din întreaga lume. Iar în UK, se beau 165 de milioane de căni de ceai, în fiecare zi. Da, ai citit corect! Peste 98% se consumă, împreunat cu lapte. Există aproximativ 1500 de varietăți de ceaiuri, toate acestea provenind din aceeași plantă – Camellia sinensis. Din aceeași plantă, Camellia sinensis, provin atât ceaiul verde cât …

Continuă să citești  

Oraşul albastru al Marocului: Chefchaouen

Puţini dintre noi au auzit de acest frumos orăşel – Chefchaouen – deşi, Marocul este vizitat de peste 10 milioane de turişti, în fiecare an. Printre cele mai vizitate, se află cunoscutele Marrakech, Cassablanca şi Fez, despre care se vorbeşte la tot pasul. Motiv pentru care, eu am ales să-ţi vorbesc astăzi despre altceva, care merită atenţia oricărui călător: Chefchaouen, …

Continuă să citești  

Vacanțe de ciocolată – destinații renumite pentru ciocolată

  Acest articol îl adresez, cu mare drag, iubitorilor de ciocolată. Iar călătoriile și ciocolata sunt, evident, în strânsă legătură. Asta pentru că, cei care iubesc acest dulce, îl savurează în orice mijloc de transport sau și-l cumpără din orice destinație în care se află, fie ca suvenir pentru cei dragi, fie pentru poftele lor nevinovate 🙂       Istoria …

Continuă să citești  

Se deschid Piețele de Crăciun!

  Mai sunt 64 de zile până la Crăciun! Iar atmosfera și planurile de sărbători încep să ne cuprindă! Astfel, m-am gândit să-ți prezint cele mai importante orașe europene, unde Piețele de Crăciun devin principalele atracții turistice și unde poți trăi emoția Crăciunului mai devreme. Pentru că, majoritatea se deschid începând cu 15 noiembrie. Probabil, la unele ai fost, la …

Continuă să citești  

Il Pirata Restaurant – idilă Amalfitană

Dragostea și admirația mea pentru Italia, în general, sunt cunoscute în rândul cititorilor. Indiferent că este vorba de plajele din Italia, de micile orășele istorice sau de gastronomie, Italia excelează. M-am gândit, de această dată, să îți vorbesc despre un restaurant deosebit, din mai multe aspecte. Îţi voi recomanda restaurantul Il Pirata din Praiano, Coasta Amalfitană, situat la 20 de …

Continuă să citești