Am ajuns in Cannes in jurul orei 16:00, după ce am străbătut, într-o liniște așezată, frumoasa Cap D’Antibes, plină de vegetație și de parfum floral, cu străduțe înguste și curbe misterioase. Am trecut pe lângă superbul Hotel du Cap Eden Roc, promițându-i o ședere viitoare. Apoi, drumul spre Cannes, însoțit în permanență de Mediterană, pe partea stângă, este drept și liniștit. Mici curbe, pe ici, pe colo, dar aceasta era senzația generală. Că mă îndreptam, fără efort, spre „unde trebuie”. Spre un loc care, neîntâmplător, a devenit exponențial și adorat de lumea întreagă.
Șerpuind prin câteva intersecții ale Cannes-ului, am virat spre dreapta pe La Croisette, unde mi s-a deschis un orizont fermecător. La Croisette este șarmant. Un bulevard îngust, cu două benzi pe sens. Pe o parte se află Marea Mediterană strălucitoare și faimosul Palat al Festivalurilor cu al său celebru covor roșu, în capătul său. Iar pe cealaltă parte, hotelurile superbe și magazinele cu branduri faimoase, într-o notă strălucitoare dar discretă, în același timp.
Era prima zi a Festivalului Internațional de Film de la Cannes: 16 mai 2023.
De-a lungul La Croisette se simțea un freamăt festivalier, indubitabil: domnișoare cu rochii vaporoase, atente la pasul grăbit, fotografi surescitați la prezențe diverse, colorate și zâmbitoare, tineri încântați de ideea de festival care formau grămezi zgomotoase și efervescente în fața oricărei prezențe mai mult sau mai puțin recognoscibile.
Din depărtare, se putea vedea cu ușurință legendarul hotel Carlton. Și nu doar datorită dimensiunii sale impunătoare, ci mai ales, datorită frumuseții izbitoare. În vecinătatea sa, alte nume sonore precum Martinez, Le Palais Miramar și Barrière Le Majestic își arătau prezența cu însemnătate.
Trotuarul din fața hotelului Martinez era plin de oameni. În fața intrării, o tânără își etala rochia roșie superbă, în blițurile fotografilor și pe fundalul unor chicoteli. Ideea de primă zi de festival aducea încântare, fără efort și fără prezența unor nume cu greutate. Sau cel puțin, așa părea că se desfășoară lucrurile în acele momente.
Atrasă magnetic de grandoarea sa, am mai făcut câțiva pași repezi și dintr-o dată, m-am izbit de măreția hotelului Carlton, proptindu-mă chiar în fața lui, cu ochii căscați. „Lumina Rivierei Franceze”, așa cum se autointitulează, nu este un supranume întâmplător. Impozantul Carlton radiază, efectiv. Din punctul meu de vedere, Carlton Cannes este „bijuteria coroanei”. Totul pare că se învârte în jurul său. Este punctul de referință și de orientare al întregului bulevard și al dezvoltării sale, de-a lungul timpului. Aici, Indiana Jones 5 și al său star, Harrison Ford erau prezentați pe un perete promoțional. Oglinzile sale decorative din extremități creau un efect de reflexie și strălucire. Și aici, ghemuri de fotografi și oameni diverși se adunau pentru a pândi prezențe importante ale Hollywood-ului sau pur și simplu, pentru a se imortaliza cu intrarea somptuoasă a palatului, pentru o amintire de colecție.
Plajele private cu nisip foarte fin de vis a vis găzduiau evenimente cocktail și păreau pregătite și ele să primească oaspeții aflați pe liste. Perioada festivalului agita spiritele și nivelul de atenție se putea simți sporit pretutindeni. De-a lungul promenadei, la pas, oamenii umblau încolo și încoace. Unii cu o înghețată în mână, alții cu geanta de plajă pe umăr, în cuplu sau la o plimbare pe placa de skateboard, fiecare își petrecea ziua în cel mai personal mod. Libertatea și firescul erau nealterate de importanța globală a evenimentului aflat la cea de-a 76-a ediție.
După o scurtă și savuroasă pauză de înghețată cu vanilie și fistic, mi-am continuat mersul spre Palatului Festivalurilor, având alături panouri cu starurile Hollywood-ului, din cele mai vechi timpuri, până în prezent. Grace Kelly, Alain Delon, Jean Paul Belmondo, Brigitte Bardot, Raquel Welch, Roger Moore, Monica Bellucci, Sophia Loren, George Clooney și mulți alții „m-au însoțit” în drumul meu spre covorul roșu. Atmosfera de film creștea în intensitate și devenea o călătorie în timp, prin intermediul imaginilor.
Momentul în care am ajuns în preajma covorului roșu a fost cel în care am realizat că amploarea Festivalului de la Cannes nu avea de-a face cu tumultul, deși nu era lume puțină. Amploarea unui asemenea eveniment nu avea de-a face cu cohortele de oameni, ci cu o efervescență mediatică structurată. Sau cel puțin, așa am simțit eu. Tot acela era și momentul în care fotomodelul internațional Alessandra Ambrosio își făcea apariția pe red carpet, purtând o ținută accesorizată cu multe pietre strălucitoare. Fotografii care „vânau” cele mai bune „prăzi” îi cereau unghiurile și privirile cele mai spectaculoase. Era aceeași seară în care Michael Douglas avea să fie premiat cu Palme d’or d’honneur pentru „cariera sa strălucitoare și angajamentul față de cinema”.
Dar tot aceea era și seara în care aveam să îmi sărăbătoresc aniversarea, fie vorba între noi. Și cum puteam să o fac mai bine decât la o cină superbă la restaurantul Riviera? Într-o beatitudine din care cu greu mă puteam aduna, am rememorat momentele întregii zile care avea să mi se ștanțeze în memorie pentru totdeauna. Eram la finalul unei zile deosebite pentru mine, încă o zi din vață în care am celebrat la joie de vivre, înconjurată de o frumusețe care mi-a depășit așteptările.
Așadar, Cannes va avea un loc special pentru totdeauna în inima mea, cu întregul său drum drept de-a lungul mării, cu imuabila La Croisette, cu strălucitorul său Carlton și impunător precum o zeitate, cu atmosfera festivalieră de rang înalt și al său covor roșu, râvnit de cele mai înalte tocuri și elegante papioane. Cu tot cu înghețata cu vanilie și fistic dar și cu magazinele extravagante.
În depărtare, apusul din Cannes „pregătea” și el un „număr de gală”, vestind apariția stelelor sale dragi. O lumină rozalie săgeta orizontul vestic al orașului, reflectând în oglinda mării, grandios. Era memorabila scenă de final, de dinaintea distribuției cu nume mari, când zâmbetul și lacrima se întâlneau, sfios, pe ascuns.
Ești interesat/ă de o vacanță pe Coasta de Azur?