Madrid

O zi întreagă la pas prin Madrid, o porţie de paella şi o cupă de sangria: iată experienţa mea de călătorie, în Madrid! Un loc vibrant, cu o energie care mi-a transmis un mesaj clar: acest oraș știe, cu adevărat, să trăiască! In cele ce urmează, vreau să îţi împărtăşesc din momentele pe care le-am petrecut în Madrid şi să îţi mai spun cum poţi vizita capitala Spaniei, chiar şi într-o singură zi!

City break la Madrid

De ce să alegi o vacanță la Madrid și ce poți face acolo?

Deşi am fost pe fugă (într-o escală care urma să mă ducă în Republica Dominicană), mi-am dorit de la bun început să mă organizez bine, astfel încât să nu ratez o plimbare prin Madrid! Culmea, nu ajunsesem în Madrid până atunci. Dar iată că a venit ocazia să explorez capitala Spaniei, aşa cum îmi place mie să descopăr orice metropolă: la pas, pe bulevardele principale şi pe străduţele adiacente, care te duc, uşor-uşor, spre toate atracţiile oraşului. Am luat metroul din zona Barajas (zona aeroportului principal din Madrid) şi am coborât în centrul oraşului, la staţia de metrou Callao.

 

Metroul din Madrid are numeroase staţii şi multe conexiuni între ele, dar sunt bine organizate, marcate pe hărţi, astfel că te poţi descurca simplu. Metroul funcționează între 6:05 și 02:00. Preţul unei călătorii este 1.50 € până la 5 staţii, iar după cea de-a cincea stație, se adaugă 0,10 € pentru fiecare stație. Mai există şi cardul de călătorie Tourist Travel Pass. Costă 5 € pentru 1 zi, zona A. Iar pentru celelalte zone costă 10 €/zi. Copiii sub 12 ani au reducere 50%, iar cei sub 4 ani, gratuit. Pentru a cumpăra un bilet, ar fi mai uşor să foloseşti tonomatele de bilete. Poţi plăti şi cu cardul de credit la aceste aparate. Angajaţii metroului nu prea vorbesc engleză. Mai degrabă, încerci tu, în spaniolă 🙂

După o călătorie de aproximativ 20 minute cu metroul, am ajuns în inima Madridului, pe bulevardul principal, Gran Via, locul unde se simte cel mai bine vibraţia oraşului. O să îţi povestesc despre Gran Via, în cele ce urmează!

Vacanţă în Madrid, ANCAPAVEL.RO

Vacanţă în Madrid, ANCAPAVEL.RO

 

Dar până să intru în atmosfera vibrantă a capitalei Spaniei, mi-am propus să încep cu o gustare tradiţională. Astfel că, nu puteam să îmi stăpânesc pofta de o porţie de paella, la ea acasă! Şi am aflat de la un localnic că, în apropiere, la 5 minute distanţă de mers pe jos, se află un restaurant, Sirena Verde, care pregăteşte preparate tradiţionale spaniole delicioase! L-am crezut pe cuvânt şi am ajuns la locul recomandat, care apropo, are rencenzii foarte bune pe tripadvisor! Şi acum, că l-am testat şi eu, îl recomand cu mare poftă 😀

sejur la Madrid

Paella cu fructe de mare

 

sejur în Madrid

Pește proaspăt – la cumpărături în Madrid

 

city break Madrid

Pește proaspăt și fructe de mare

 

impresii din Madrid

vitrină cu pește proaspăt – Madrid

 

Am mai scris despre cât de mult îmi place paella! Am încercat diverse feluri ale acestui preparat culinar spaniol, dar reţeta originală, cea cu fructe de mare mi se pare cea mai gustoasă! Reţeta tradiţională spaniolă a pornit din regiunea Valenciei şi s-a răspândit apoi în toată Spania. În varianta originală se folosesc creveţi, ardei gras, mazăre şi şofran. Nu îţi recomand să încerci paella cu “de toate”-  adică o paella amestecată cu fructe de mare şi carne de pui sau porc – pentru că nu ai cum să îi simţi gustul tradiţional.

Şi bineînţeles, o porţie de paella merge perfect cu o cupă de sangria. Sangria adevărată, tradițională, conţine vin roşu, coniac sau lichior şi multe fructe. Vei vedea că nu seamană deloc cu imitațiile din alte locuri ale lumii. Nici chiar în Spania nu se găsește ușor sangria care să nu fie o variantă diluată pentru turiștii necunoscători.

După ce am mâncat copios, mi-am încărcat bateriile pentru câteva ore bune de plimbare pe jos. Vremea era atât de plăcută pentru o escapadă turistică: erau 25 de grade şi poate mai mult la orele prânzului, la început de octombrie! Şi am început să merg fără o direcţie anume, pe bulevardul principal din Madrid, Gran Via. Nu degeaba se numeşte aşa (Calea cea mare). Este artera principală din centrul Madridului şi este atât de animat, încât ochii îţi fug de colo-colo. Gran Via găzduieşte cele mai importante zone comerciale ale Madridului, unde se succed hoteluri, bănci, teatre, cinematografe, centre comerciale, restaurante, magazine şi din nou magazine! De asemenea, Gran Via este un ansamblu arhitectural de o imensă valoare.

 

De exemplu, Turnul Farului din Madrid, inaugurat în anul 1960, a fost timp de 7 ani edificiul de beton cel mai înalt din Europa şi icoana Spaniei. De la înălţimea sa de 142 m, vei putea admira stilul său retro într-un skyline madrilen, fără de care nu ar mai fi acelaşi!

Cinematograful Callao este o altă valoare de care se mândreşte Gran Via.  Celebrul arhitect spaniol Luis Gutiérrez Soto, o personalitate a raţionalismului madrilen, a creeat un stil Art Deco pentru clădirea cinematografului Callao.

Plaza del Callao este inima cinematografiei din Madrid. Aici sunt 6 cinematografe! Cel mai interesant dintre ele este Cinematograful Capitol, amplasat într-o clădire superbă, în acelaşi stil, art deco.

Obiective turistice din Madrid

City break la Madrid, ANCAPAVEL.RO

 

Gran Via este Broadway-ul din Madrid! Nu ai cum să ratezi acest bulevard, indiferent din ce direcţie vii!

 

Plimbarea mea prin Madrid continuă şi merg, tot pe jos, spre Plaza Mayor : piața centrală din Madrid.

Transport spre Plaza Mayor: metrou staţia Sol (M1, M2, M3).

Cu un teritoriu atât de larg şi extins, cu deschidere spre străzile înguste din centrul Madridului, Plaza Mayor este unul dintre cele mai frumoase spații deschise din Spania. Am admirat aici o combinație reuşită de arhitectură impunătoare, cu povești istorice și viață urbană vibrantă. Indiferent câte zile stai în Madrid sau oriunde ai fi cazat, Plaza Mayor este un punct de referință al oraşului. Găzduiește terase şi restaurante, evenimente culturale, principalul birou de turism al orașului, o statuie de bronz a Regelui Filip al II-lea al Spaniei şi o piață de Crăciun (în decembrie).

 

Plaza Mayor, Madrid, ANCAPAVEL.RO

Plaza Mayor, Madrid, ANCAPAVEL.RO

Obiective turistice din Madrid

Plaza Mayor, Madrid, ANCAPAVEL.RO

Atracţii turistice din Madrid: Plaza Mayor, ANCAPAVEL.RO

Atracţii turistice din Madrid: Plaza Mayor, ANCAPAVEL.RO

Impresii din Madrid: Plaza Mayor, ANCAPAVEL.RO

Impresii din Madrid: Plaza Mayor, ANCAPAVEL.RO

 

Deşi e plin mereu de turişti şi localnici, deopotrivă, am putut să am aici un moment de respiro, la una din numeroasele terase. Mai mult de atât, m-a impresionat faptul că aglomeraţia şi rumoarea turiştilor nu deranjează, pentru că întregul teritoriu al pieţei este aerisit şi deschis. Şi ai loc chiar şi pentru a vântura, relaxat, un evantai 😀

 

Vacanţă în Madrid, ANCAPAVEL.RO

Vacanţă în Madrid, ANCAPAVEL.RO

 

Aşa cum spuneam, Plaza Mayor are deschidere spre o altă arteră importantă din Madrid, Calle Don Pedro, legată de Plaza Mayor prin arcade impresionante, care duc spre alte locuri centrale, prin străduţe adiacente. Dincolo de agomeraţia care a devenit deja o normalitate în Madrid, mi-au plăcut aceste străzi înguste, spre care păşeam! Oriunde priveam, zăream buticuri şi magazine stradale cu tot ce înseamnă suveniruri şi elemente tradiţionale: obiecte decorative, simbolurile naţionale ale Spaniei: taurul, garoafa (floarea naţională a Spaniei), vulturul cu degete scurte, drapelul Spaniei, evantaie, rochii şi accesorii flamenco, localuri cu muzică şi dansuri flamenco….

 

Şi mergând din Plaza Mayor spre Plaza de San Miguel, vei descoperi un loc care pare o lume în sine, cu viață proprie, în mijlocul unui oraș: este vorba de Mercado San Miguel, o piaţă tradiţională spaniolă, care a devenit un loc de întâlnire al iubitorilor de gastronomie, din întreaga lume. N-ai cum să ratezi locul ăsta! Odată ce ai intrat aici, papilele gustative o iau razna! Şuncă iberică, stridii proaspete, peşte, fructe de mare, aperitive tradiţionale spaniole – tapas, alături de un pahar de vin spaniol (sangria), dar şi alte băuturi, de la unul dintre numeroasele baruri de aici; fructe, legume, măsline de toate felurile, patiserie…Doamne, câte produse culinare găseşti aici! De fapt, toată Spania este o revoluție culinară…

 

Atracţii turistice din Madrid: Piaţa San Miguel, ANCAPAVEL.RO

Atracţii turistice din Madrid: Piaţa San Miguel, ANCAPAVEL.RO

Produse tradiţionale spaniole, Piaţa San Miguel, Madrid, ANCAPAVEL.RO

Produse tradiţionale spaniole, Piaţa San Miguel, Madrid, ANCAPAVEL.RO

 

Am lăsat în urma strada Calle de Don Pedro şi am ajuns în Plaza Callao, unde am prins apogeul aglomeraţiei din Madrid: chiar în acea zi era o manifestaţie locală, un cortegiu religios, tribut lui Iisus.

 

Evenimente locale, Madrid, ANCAPAVEL.RO

Evenimente locale, Madrid, ANCAPAVEL.RO

 

Evenimentul local m-a furat, încât nici nu ştiu cum am ajuns chiar în faţa Catedralei din Madrid şi apoi în faţa Palatului Regal, două locaţii emblematice ale Madridului, una lângă cealaltă.

Puțină istorie:

Palatul Regal (Palacio Real), construit în secolul X este reședința oficialǎ a Regelui Spaniei din Madrid și este singura reședință a Ceremoniilor de Stat. Palatul este construit în stil baroc neoclasic de formă pătrată, din piatră albă de Colmenar, granit și cărămidă pentru ca focul să nu îl mai distrugă. Cu o suprafaţă de 135.000 metri pătrați și 3.418 camere, Palatul Regal este cel mai mare din Europa . Adăpostește un valoros patrimoniu istoric artistic, printre care un grup de instrumente muzicale Stradivarius, colecții relevante de picturi , sculpturi , tapiserie , mobilă veche . Mobila este autentică, majoritatea ei aparține epocii de construcție a palatului și este în stil rococo, neoclasic, imperial și isabelian.

 

Transport: Liniile de metrou 2 şi 5 (staţia Opera) sau autobuzele 3,25,39 şi 148.

Preţuri: 10 eur/adult; 5 eur/copil peste 5 ani; gratuit pentru copiii sub 5 ani

Program: octombrie -martie 10:00-18:00; aprilie – septembrie 10:00-20:00

Seara, Palatul pare şi mai impresionant!

Palatul Regal din Madrid, ANCAPAVEL.RO

Palatul Regal din Madrid, ANCAPAVEL.RO

 

Catedrala din Madrid 

Catedrala Almudena din Madrid a avut nevoie de mai bine de 100 de ani pentru a fi construită. A fost, în cele din urmă, sfinţită de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1993. Catedrala are 104 metri lungime şi 76 lăţime. Domul central are un diametru de 20 de metri. Interiorul Catedralei Almudena este mai modern şi mult mai modest decât cel al concurenţei sale din Toledo. Clădirea situată chiar lângă Palatul Regal merită, cu siguranţă o vizită fie numai şi pentru construcţia sa impresionantă.

 

 

Transport: Staţia de metrou Opera. (M2, M5).

Preţuri: Accesul în catedrală este gratuit.

Program: Catedrala este deschisă zilnic între 9:00 si 21:00

Aşa a decurs o zi plină, în Madrid şi iată că se poate să bifezi principalele atracţii madrilene chiar şi într-o singură zi!

 

Ești interesat/ă de o vacanță în Madrid?


Contactează-mă!

 

 

Tururi și experiențe locale în Madrid:

 

Informații

Cauta mai multe  

Recomandări

Cauta mai multe  
Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.