S-a deschis Expo 2020 în Dubai!

Cel mai mare eveniment mondial de expoziţii şi-a deschis porţile pe 1 octombrie în Dubai! Expo 2020 durează 7 luni, până pe 31 martie 2022, timp în care aveţi oportunitatea de a vizita un centru expoziţional unic în lume, la acest moment! Dar şi una dintre cele mai inovatoare destinaţii turistice, precum Dubai!

La nivel mondial, Expo are o tradiţie îndelungată! Primul eveniment expoziţional a avut loc în anul 1851 la Londra, în Hyde Park unde au participat 6 milioane de oameni. Această primă ediţie Expo de la Londra a fost cunoscută sub denumirea de The Great Exhibition şi a fost un eveniment de mare amploare pentru acele vremuri.

De fapt, scopul în sine al lui Expo este acesta, de a crea un centru expoziţional unic în lume, prin care oamenii au posibilitatea să cunoască şi să admire inovaţia din diverse domenii. Expo 2020 trebuia să aibă loc anul trecut, însă, din cauza contextului Covid nu s-a putut ţine atunci evenimentul. Însă, cu atât mai mult, Expo 2020 va reuni oamenii, pentru prima dată, la un asemenea eveniment de mare anvergură, după depăşirea pandemiei Covid. Da, din fericire, în Emiratele Arabe pandemia nu mai afectează atât de mult, precum se întâmplă în ţara noastră…

 

În perioada 1 Octombrie 2021 – 31 Martie 2022 are loc în Dubai cel mai mare eveniment mondial al momentului: Expo 2020

 

Ce puteţi vedea la Expo 2020 Dubai?

 

Expo 2020 din Dubai vă invită să faceţi cunoştinţă cu 190 de ţări şi organizaţii din toată lumea şi să admiraţi inovaţia şi puterea tehnologiei din diverse domenii. Expoziţia din Dubai găzduieşte prezentări ale unor descoperiri ştiintifice şi tehnologice, de la medicină la călătoriile în spaţiu, dar şi din domeniile de divertisment, artă şi cultură, gastronomie, lifestyle, educaţie.

Timp de 7 luni, până pe 31 martie 2022, Expo aduce omagiu inovaţiei, tehnologiei, conectează oamenii şi oarecum, modelează viitorul.

Cu siguranţă, există aici ceva impresionant pentru fiecare vizitator, fie că este vorba de un turist dornic să cunoască fascinaţia acestui eveniment sau de oameni de business care caută noi oportunităţi. De asemenea, dacă doriţi să vă aprofundaţi creativitatea într-un anumit domeniu, Expo este o ocazie extraordinară!

 

 

Fiecare ţară are pavilionul său unde îşi aşteaptă vizitatorii pentru a le prezenta ineditul propriu. Cu mândrie scriu acum că România este prezentă la Expo Dubai, cu tema şi misiunea New Nature (Natură Nouă). Din ceea ce am citit despre Tema ţării noastre la acest eveniment de mare amploare, am înţeles că New Nature reflectă relaţia strânsă dintre români şi natură şi explorează cultura şi istoria bogată a României.

Biletele le puteţi cumpăra online, de pe site-ul online al evenimentului: https://www.expo2020dubai.com/en/tickets-and-merchandise/tickets

Iar programul şi desfăşurarea evenimentului din toată perioada Expo Dubai le găsiţi tot pe site-ul oficial: https://www.expo2020dubai.com/en/calendar

De asemenea, mergând la Expo puteţi să cuplaţi acest eveniment cu un sejur la plajă în Dubai! Începând de acum, din luna octombrie, vremea în Dubai devine excelentă pentru plajă şi plimbări. A trecut perioada toridă a verii, de peste 40 de grade Celsius.

 

Dacă mergeţi la Expo 2020 în Dubai, sunt curioasă să aflu ce v-a impresionat cel mai mult!

Ţinem legătura!

 


Contactează-mă!

 

surse foto, video & info @expo2020dubai.com

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile