Vacanţe în familie: recomandări pentru această vară

Lumea caută din ce în ce mai multe oferte de vacanță care să se potriveasca familiilor cu copii. Dar la ce trebuie să fim atenți, atunci când mergem în vacanță cu familia? Iată câteva recomandări!

Copiii au nevoie de plaje întinse cu nisip fin, pe care să se joace în voie. Mai au nevoie de intrare lină în apă. Și pe lângă acestea, ar fi minunat dacă ar exista piscine pentru copii, parcuri de distracție, tobogane cu apă, kids club cu staff specializat pentru supraveghere și pentru activitățile de joacă. Iar dacă destinația oferă și posibilități de excursii în împrejurimi, deja totul sună perfect.

De aici pornește și confortul adulților. În primul rând, să știe că cei mici sunt în siguranță și că se simt bine. Apoi camerele spațioase, curățenia, calitatea meniurilor, servirea, activitățile în cadrul resortului și experiențele locale sunt primele lucruri pe care orice adult și le dorește în vacanță.

 

Iată destinațiile recomandate pentru o vacanță mega-reușită, împreună cu familia și cu copiii!

Creta

Atunci când sunt întrebată de recomandări de vacanţe, în Grecia, pentru familii cu copii, Creta este prima destinaţie la care mă gândesc. Pentru că aici plajele sunt largi şi foarte largi, cu nisip fin, intrare lină în mare, apă curată şi cristalină şi multe hoteluri de tip resort cu diverse facilităţi pentru copii.

 

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Vacanţă în Creta, foto @Aldemar Knossos Royal, Creta

 

În acest sens, recomand hotelul ALDEMAR ROYAL MARE 5*,  situat pe plaja de nisip din staţiunea Anissaras. Are reducere 50% pentru copiii cu vârsta între 4-10.99. Tot din grupul Aldemar, mai propun hotelul ALDEMAR KNOSSOS ROYAL 5*, un complex de bungalow-uri cu access direct la plajă, construit în mijlocul unei grădini luxuriante, în stil tradiţional cretan. Ai aici o mulţime de posibilităţi de relaxare, adulţii se pot răsfăţa cu o gamă largă de activităţi, precum sporturi nautice, tratamente SPA, pot savura preparate culinare la restaurantul gourmet Fontana Amorosa sau la taverna greacă Artemis, iar copiii pot descoperi o lume întreagă de locuri de joacă, tobogane şi piscine speciale sau se pot implica în activităţi creative.

Şi totuşi, preferatul meu şi al turiştilor mei, rămâne resortul CRETA MARIS BEACH RESORT 5*. Oferă servicii premium, dar, în acelaşi timp, își păstrează linia arhitecturală cretană. Pune la dispozitia oaspeţilor săi un concept All Inclusive de calitate, îmbinând deliciile bucătăriei tradiţionale cretane cu ospitalitatea desăvârşită. De asemenea, are spații generoase, cu grădini și terase, parc acvatic, plajă, spa, fitness, restaurante și cam tot ce ți-ai putea dori de la o vacanţă în cadrul unui resort grecesc.

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Creta Maris Beach 5* – atracţii pentru copii
foto @cretamaris.gr

 

Rodos

De departe cea mai mare și cea mai importantă din insulele Dodecanese, Rodos abundă în plaje, văi împădurite și istorie veche. Mi se pare o destinaţie de vacanţă atât de complexă! Şi este potrivită pentru oricine, inclusiv pentru familiile cu copii. Indiferent dacă ajungi în Rodos pentru un sejur la plajă, pentru scufundări în apele cristaline ale Mării Egee sau a pentru o călătorie culturală, totul este aici. Orașul vechi este un labirint de străzi pietruite, care te vor duce înapoi în zilele Imperiului Bizantin.

Din fericire pentru turiştii noştri, istoria insulei Rodos se îmbină cu plaje fabuloase, de la cele cu pietriş negru la altele cu nisip fin si argintiu şi 300 de zile însorite pe an.

Plajele din Rodos sunt vestite pentru calităţile ecologice ale nisipului şi ale apei. Sunt peste 40 de plaje clasificate BLUE FLAG, printre care le menţionez pe cele din staţiunile Kallithea şi Lindos.

Referitor la hoteluri, RODOS PALLADIUM 5* este cel mai prestigios hotel de 5 stele, de pe insula Rodos, construit în stil tradiţional. Se află la numai 8 km de oraşul Rodos şi la 15 km de aeroport. De asemenea, este situat chiar pe plaja “Blue Flag” cu nisip şi pietricele din zona Ammoudes (Faliraki). Există pachete complete de vacanţă ce includ acest hotel. Vezi aici oferta

 

Din experienţele turiştilor mei, pot spune că hotelul AMADA COLOSSOS 5* este preferatul lor. Şi e de înţeles, pentru că are o listă lungă de servicii adresate copiilor: piscină pentru copii, mini-club, animaţie, loc de joacă, meniu pentru copii. În plus, acest hotel oferă oaspeţilor conceptul ultra all inclusive, ceea ce rar găseşti la hotelurile din Rodos. Un alt aspect important, cred eu, este faptul că sezlongurile de la plajă sunt gratuite. În general, în întreaga Grecie, nu doar în Rodos, şezlongurile sunt contra cost, între 10-18 EUR/zi/ 2 şezlonguri şi o umbrelă. Vezi aici oferta

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Amada Colossos Ultra All Inclusive Resort , Rodos
foto @booking.com

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Amada Colossos Ultra All Inclusive Resort , Rodos foto @booking.com

 

Încă o recomandare de cazare în Rodos, cu multe facilităţi pentru familia ta, este şi resortul ATLANTICA HOLIDAY VILLAGE 5*. Are un teritoriu foarte mare, cu vegetaţie, arbuşti şi flori, iar printre facilităţile pentru copii, menţionez: aquapark, 3 piscine cu tobogane, loc de joacă, mini fotbal, animaţie, sală de jocuri, club pentru adolescenţi. Regimul de masă este all inclusive. Plaja se află la 250 m distanţă, iar şezlongurile sunt contra cost.

Vezi aici oferta

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

recomandări de vacanță

 

Descarcă PDF

 

Antalya

Deja cred că Antalya nu mai are nevoie de nicio prezentare în ceea ce priveşte numeroasele opţiuni de distracţie în familie.  Şi asta nu o spun doar eu, ci şi turiştii mei care au pleacă anual în vacanţă în Antalya şi se întorc de acolo foarte mulţumiţi.

Oare se mai întreabă cineva de ce are atâta succes Antalya? Datorită ospitalităţii, a conceptului all inclusive şi a tarifelor accesibile, desigur. Iar resorturile din Antalya sunt exemplul cel mai grăitor. Sunt concepute special pentru a crea experienţe perfecte pentru turişti: cu piscine, restaurante, grădini, baruri, terase, săli şi terenuri de sport, spaţii amenajate pentru copii – în fine, tot ce trebuie ca vacanţa cu familia să fie perfectă.

Iată o listă cu o parte din recomandările de resorturi pentru familii: https://ancapavel.ro/ghid/antalya/resorturi-all-inclusive/

Şi nu închei lista cu recomandările din Antalya, fără să îţi povestesc puţin despre resortul Ela Quality Resort 5*. Un sejur cu copiii, la Ela Quality Resort, înseamnă mai mult decât o vacanță all inclusive. Copiii se simt aici ca într-o tabară educativă, unde au ocazia să experimenteze diverse activități interesante pentru ei. Şi cum hotelierilor turci le place să se reinventeze de la an la an, au deschis recent un nou centru de distracţii pentru copii, în cadrul resortului Ela Quality. Centrul se numeşte Q City, unde copiii pot cunoaşte diferite profesii. Educaţia prin divertisment le oferă micuţilor oaspeţi ocazia de a petrece clipe memorabile, în timp ce se distrează şi învaţă lucruri intersante şi educative. In acest sens, Q City oferă mai multe zone educative: staţie de pompieri, casă de modă, spital şi cabinet stomatologic.

Vezi aici cât costă o vacanţă în această vară la Ela Quality Resort 5*


Contactează-mă!

 

Cipru de Nord

Cipru de Nord este o destinaţie minunată pentru familiile cu copii şi îţi spun imediat de ce!

Oriunde ai merge în Cipru de Nord, vei găsi plaje excelente pentru copii: late, cu nisip fin, intrare lină în mare şi hoteluri all inclusive sau chiar ultra all inclusive, cu multe facilităţi pentru micuţii turişti, deci aspecte foarte importante pentru vacanţa ta cu copiii. Cred că te-am dus cu gândul la Turcia, la vacanţele în Antalya, iar asemănarea nu e deloc întâmplătoare. Istoria modernă şi contemporană face ca aceste două ţări să fie legate în multe feluri şi asta se simte la tot pasul. Hotelurile din Cipru de Nord au management turcesc şi multe branduri hoteliere turceşti se regăsesc aici. Şi îţi mai spun că tarifele sunt mai mici decât în Turcia!

Din categoria hoteluri de recomandat, Limak Cyprus Deluxe 5* este o alegere foarte bună pentru familiile cu copii. Este un resort elegant, cu servicii ultra all inclusive. Are teritoriu mare, un aquapark cu 7 tobogane, 3 piscine pentru copii, o piscină infinity (foarte interesantă!) mini club pentru copii; discotecă, programe de animaţie pe timp de zi si de noapte, restaurante cu meniu diversificat, plajă privată, lată cu nisip, apă cristalină, ponton lung…

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Limak Cyprus Deluxe hotel, foto ANCAPAVEL.RO

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Aquapark Limak Cyprus Deluxe hotel, foto @limakcyprus.com

 

Încă o recomandare pentru familiile cu copii este resortul Kaya Artemis 5*. Dincolo de serviciile foarte bune, de locaţia excelentă (pe plajă cu nisip), resortul dispune de un aquapark foarte mare (cel mai mare din Cipru de Nord). Toţi turiştii cazaţi la Kaya Artemis au acces gratuit la aquapark.

De asemenea, Cipru de Nord este o destinaţie potrivită şi pentru explorare. De fapt, acest aspect mi-a plăcut foarte mult aici: istoria şi tradiţia se strecoară printre elementele luxului şi confortului contemporan.

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Vacanţă în Cipru de Nord, ANCAPAVEL.RO

 

Şi pentru că am adus vorba despre explorare şi excursii locale, iată care sunt principalele atracţii din Cipru de Nord: https://ancapavel.ro/ghid/cipru-de-nord/top-5-atractii-din-cipru-de-nord/

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

recomandări de vacanță

 

Descarcă PDF

 

Tenerife

Grandioasa insulă din arhipelagul Canare, Tenerife atrage peste șase milioane de vizitatori pe an, printre care şi numeroase familii cu copii. Asta pentru că Tenerife are destule argumente care să convingă aproape orice turist să vină aici: plaje cu nisip alb, un cadru natural superb, cu munți și vegetație, hoteluri şi resorturi de renume, baruri și restaurante de calitate, locuri turistice emblematice. Vei descoperi o insulă de o frumusețe și o diversitate extraordinară, cu sate montane tradiţionale și fermecătoare orașe vechi. Şi chiar dacă porneşti la drum cu copiii, crede-mă, vei avea parte de o experienţă inedită, precum au avut şi turiştii mei: o familie cu 2 copii de 7 şi 8 ani, care şi-a dorit o vacanţă într-un loc ce incită la explorare, plimbări şi drumeţii. Au reuşit să viziteze, timp de 7 zile, aproape toate atracţiile importante din Tenerife. Te poţi inspira şi tu din experienţa lor: https://ancapavel.ro/vacanta-de-primavara-in-tenerife/

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Tenerife – vacantele turistilor – ANCAPAVEL.RO

 

Iar în continuare, îţi prezint câteva propuneri de cazare pe care eu le consider potrivite pentru familiile cu copii. Pentru hoteluri standard, Mediterranean Palace 5* şi Bita Cora 4* sunt opţiuni foarte bune. Ambele dispun de o zonă de joacă extinsă pentru copii şi un program de divertisment. Sunt localizate în celebra staţiune Playa de las Americas, unde se găsesc numeroase magazine, mall-uri, restaurante şi locuri de animaţie pentru copii.

Pentru variante de lux, hotelul Ritz-Carlton 5* este o alegere minunată! Acest complex este situat în localitatea Guía de Isora din insula Tenerife. Oferă vedere la Oceanul Atlantic şi la insula vecină Gomera. Complexul are 7 piscine în aer liber, centru spa, teren de golf, terenuri de tenis şi o plajă. Fiecare cameră şi vilă are un stil etnic, iar cele mai multe se bucură de vedere la grădină şi la Oceanul Atlantic. Foarte interesant este că Ritz-Carlton Hotel Tenerife pune la dispoziţie 10 restaurante, din care două au stele Michelin. Iar pentru cei mici, hotelul oferă, desigur, un club special pentru ei, clubul A Ritz Kids.

Şi mai am o remarcă importantă de făcut: în perioada 1 iulie – 19 august şi 27 august – 2 octombrie 2019, Ritz-Carlton Hotel Tenerife are ofertă specială la regimul de masă şi anume, la tarife de demipensiune primeşti pensiune completă.

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Ritz Carlton Hotel Tenerife 5* deluxe, foto @booking.com

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Ritz Carlton Hotel Tenerife 5* deluxe, foto @booking.com

Oferta de vacanță pentru familii cu copii

Ritz Carlton Hotel Tenerife 5* deluxe, foto @booking.com

 

foto cover: @Antalya: Vacanţe în familie, foto @thelandoflegendsthemepark.com

 


Contactează-mă!

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile