Recomandare de sejururi premium pentru vară

După o perioadă plină de restricţii de călătorie, anul 2021 a venit cu noi tendinţe pentru vacanţele turiştilor români. Experienţa îmi spune că românii sunt adepţii vacanţelor cât mai sofisticate, iar acum, cu atât mai mult, ei sunt dornici să aleagă pachete turistice de calitate, unde confortul şi ospitalitatea primează. În cele ce urmează, veţi vedea că recomandările mele se potrivesc foarte bine cu apetitul turiştilor, dornici de vacanţe premium.

 

Ştiu că sunteţi nerăbdători să plecaţi în vacanţă! După un an de pandemie şi de izolare, este evident că vă doriţi vacanţe în destinaţii care vă încântă toate simţurile. Iar eu vreau să vă prezint câteva din recomandările mele de elită. Şi în alegerea acestor superbe locaţii, am ţinut cont de ceea ce consider eu că înseamnă confortul unei vacanțe de lux: intimitatea și discreția de care te poți bucura în vacanță, armonia designului cu natura, servirea și amabilitatea staff-ului, senzația că orice se poate, că nu vei fi refuzat, indiferent de preferințe. De asemenea, feeling-ul pe care îl oferă aceste locuri, trebuie simţit şi remarcat. Pentru că feeling-ul ramâne în noi şi ne face să ne simţim atât de bine atunci când ne amintim de aceste destinaţii remarcabile:

 

MYKONOS, Royal Myconian Collection

 

Mykonos este una dintre cele mai frumoase locaţii din Marea Egee şi cea mai vibrantă insulă a Greciei!

Dacă ar fi să descriu Mykonos în doar două cuvinte, aş spune “capitala distracției!” Rareori o să găsești așa de multe posibilități de distracție în doar aproximativ 100 de kilometri pătrați. Mai mult decât o insulă, Mykonos e un brand. Se mândrește cu aerul său cosmopolit (susţinut şi de prezenţa constantă a unor staruri internaţionale), cu o combinație de istorie emoționantă și lux contemporan.

Iar majoritatea hotelurilor din Mykonos sunt senzaţionale, datorită locaţiei extraordinare în care se află! Adică la înălţime – atât la propriu, cât şi la figurat, pentru că oferă nişte privelişti de sus, superbe, spre mare.. În acest sens, vă recomand hotelul Royal Myconian – Leading hotels of the world. Fiind un hotel la înălţime (atât la propriu, cât şi la figurat) nu este confortabil să mergi pe jos spre plajă. Insă, evident că hotelierii de la Royal Myconian s-au gândit şi la acest aspect,  astfel că au pus la dispoziţie, pentru oaspeţii lor, un transfer privat spre plajă, cu limuzine sau jeepuri.

 

 

foto: @ANCAPAVEL.RO

 

 

CRETA: Grecotel White Palace

 

Din punctul meu de vedere, Creta este o destinaţie cu care nu veţi da niciodată greş, chiar şi atunci când vă doriţi vacanţe premium. Pentru că da, Creta are şi hoteluri sofisticate, care emană o atmosferă caldă şi liniştită, unde aglomeraţia şi comercialul nu se intersectează prea tare. Şi o recomandare excelentă este Grecotel LUX.ME White Palace.

Mie mi-a încântat toate simţurile acest resort elegant! Are un design alb, combinat cu elemente decorative bleu ciel,  atât de relaxant şi se potriveşte foarte bine cu locaţia, care oferă vedere superbă la mare. Eu am stat într-o cameră superioară cu vedere la mare şi mi s-a părut inspirată alegerea: camera este foarte spaţioasă (are 33 mp), aerisită, ideală pentru un sejur de minim 7 zile. Dar cred că cel mai important este momentul când te trezeşti dimineaţa şi ai în faţa ta o privelişte relaxantă spre mare…

Conceptul pe care îl oferă Grecotel White Palace se numeşte Luxe All In Living, adică un concept similar cu ultra all inclusive. Luxe All In Living include o gamă largă de opţiuni culinare, printre care un restaurant mediteranean de tip bufet, o tavernă grecească, un restaurant italian la piscină şi un restaurant libanez, amenajat chiar pe malul mării. De asemenea, acest concept special de vacanţă include şi băuturile de la cele 4 baruri ale complexului, de la sucuri proaspete, până la mărcile de alcool premium. Iar pe parcursul zilei, între mese, ai parte de tot felul de gustări, cafea şi produse de patiserie.

 

foto: @ANCAPAVEL.RO

 

 

Santorini, Ambassador Santorini

 

După cum bine ştiţi, Santorini este cea mai romantică insulă grecească, destinaţia ideală pentru luna de miere. Este probabil pe bucket list-ul multora dintre voi și pe bună dreptate. Cine ajunge acolo e fermecat pentru totdeauna. De zeci de ani, Santorini e în topul recomandărilor pentru vacanțe romantice, pline de istorie și de farmec local. Mai este renumită şi pentru Thira Antică, având elemente arhitecturale din epoca elenistică şi pentru vulcanul activ.

Hotelul Ambassador Santorini este definţia luxului şi a romantismului din Santorini. Are o vedere impresionantă spre vulcan şi este construit în stilul arhitecturii locale, dar cu dotări super moderne. Toate camerele, suitele și vilele de la Ambassador sunt mobilate și decorate cu gust și au tavan boltit, arcadă și pat încorporat. Fiecare cameră are Jacuzzi şi piscină privată, înconjurată de terasă la soare, cu șezlonguri.

 

foto@booking.com

 

 

HURGHADA: Rixos Premium Magawish

 

Pentru mine a fost o ocazie extraordinară să petrec câteva zile la Rixos Premium Magawish şi să mă bucur de tot ceea ce înseamnă ospitalitatea #Rixos. Sunt o colecţionară de “#rixosmoments” şi am trăit astfel de  momente noi, aici la noul Rixos din Hurghada.

Rixos Premium Magawish este o oază de bunăstare și relaxare și locul perfect pentru a te bucura de frumuseţea Mării Roşii, dar şi de farmecul staţiunii egiptene, Hurghada. Acest spectaculos complex hotelier se află la 5 km de Marina din Hurghada şi la 7 km de aeroport, pe plaja proprie, cu vederi superbe spre apele tucoaz ale Mării Roşii. Plaja are nisip fin şi se întinde de-a lungul coastei peninsulei Sinai.  Cu un design elegant şi contemporan, vă asigur că Rixos Premium Magawish este cel mai pretenţios hotel din Hurghada!

 

foto: @ANCAPAVEL.RO

 

 

BODRUM: Lujo Bodrum

 

Ştiu că mulţi dintre voi aţi petrecut vacanţe extraordinare la Lujo Bodrum şi tocmai de aceea vreau să vă spun că, acest hotel exclusivist din Bodrum, îşi păstrează standardul, chiar şi după această perioadă, în care industria ospitalităţii a fost greu încercată.

Iar vouă, celor care nu aţi fost la Lujo Bodrum, dar vă tentează, vă povestesc, în câteva cuvinte, ce înseamnă o vacanţă aici.

Lujo Bodrum este o locaţie foarte sofisticată, deschisă în 2018 şi deşi are 5 stele, mulţi turişti îi oferă chiar 6 stele! Şi am înţeles de ce, după ce am fost acolo și eu acolo. Serviciile pe care le primeşti la Lujo sunt personalizate, focusate exclusiv pe client, încât merită 6 stele! Toate camerele sunt decorate ultra modern, au balcon sau terasă privată cu jacuzzi. Majoritatea camerelor sunt umbrite de pini şi oferă vedere superbă la mare! Complexul are şi vile, cu piscină privată și grădină, cuibărite în cadrul unor structuri din piatră spectaculoase! Hotelul găzduiește mai multe restaurante rafinate, printre care un restaurant principal care servește preparate din 9 bucătării diferite, iar oaspeții au la dispoziție non-stop un serviciu à la carte.

“Am fost plăcut impresionaţi de restaurantul internaţional- Koza, unde dimineaţa aveam bufet cu tot ce este mai bun.(PS: obrazul de vită, pe care l-am servit la cină, a fost sublim!).” Andreea, turistă.

 

sejur Lujo Bodrumvacanță la Lujo Bodrum

foto: imagini de la turişti @ANCAPAVEL.RO

 

 

ANTALYA: Maxx Royal Belek

 

Când am ajuns prima dată la Maxx Royal Belek Golf Resort din Antalya, așteptările mele erau foarte mari. Pentru că știam deja o mulțime de lucruri despre acest resort impresionant şi despre serviciile pe care le oferă. Văzusem o mulțime de fotografii și aveam deja numeroase review-uri de la clienți. Și o experiență destul de mare într-ale călătoriilor și a serviciilor premium. Și – chiar și așa – a reușit să îmi depășească așteptările.

“Altceva” este cuvântul cheie care m-a făcut să fiu atât de impresionată de Maxx Royal. Iar acest altceva” nu are legătură directă cu cifrele, cu dimensiunile sau cu marca. Este vorba de feeling-ul Maxx Royal, de ceea ce oferă acest brand, ca senzații, ca trăire la nivelul simțurilor. Este vorba de cum sunt făcute lucrurile. Există o artă ospitalității la Maxx Royal și se simte. Și explic aici, cum se întâmplă acest lucru: https://ancapavel.ro/vacanta-de-lux-in-antalya-la-hotelul-maxx-royal-belek-golf-resort/

 

ofertă de vacanță la Maxx Royal Belek

vacanță la Maxx Royal Belek @maxxroyal.com

ofertă de vacanță la Maxx Royal Belek

vacanță la Maxx Royal Belek @maxxroyal.com

Maxx Royal Villa

Maxx Royal Villa @maxxroyal.com

Royal suite la Maxx Royal Belek

royal suite la Maxx Royal Belek @maxxroyal.com

 


Contactează-mă!

 

 

FETHYE: Rixos Premium Gocek

 

Fethiye este o stațiune liniştită, din sud-vestul coastei turcesti, care se întinde de la malul mării până la coasta muntelui, fiind recomandată turiștilor pretențioși și celor care au mai experimentat regiunile de golf. Are foarte multă verdeață, o plajă cu nisip fin dar mai îngustă, datorită faptului că se află situată într-un golf.

Rixos Premium Gocek se încadrează de minune în acest decor, pentru că este un hotel exclusivist, adresat doar adulţilor şi mizează pe intimitate şi confort. Se află chiar pe malul mării, în frumosul golf Göcek şi arată ca o oază. De fapt, întreaga zonă este o oază, în sine. Rixos Premium Gocek este înconjurat de pini şi vegetaţie, ceea ce îţi dă o senzaţie minunată de conexiune cu natura. De asemenea, locaţia acestui resort este super sofisticată, cu acces direct către portul din Gocek. Aici, oaspeţii au ocazia să închirieze o ambarcaţiune privată şi să exploreze zona.

 

foto: imagini de la turişti @ANCAPAVEL.RO

 

 

TENERIFE: THE RITZ-CARLTON ABAMA LUXURY

 

Insula Tenerife atrage anual numeroase familii cu copii, (şi nu întâmplător!), pentru că aici sunt hoteluri şi resorturi cu diverse facilităţi adresate micuţilor oaspeţi. Din punctul meu de vedere, confortul în vacanţă – pentru familiile cu copii – înseamnă servicii premium pentru adulţi şi multe facilităţi pentru micuţii oaspeţi.

O recomandare foarte bună, în acest sens, este impresionantul hotel THE RITZ-CARLTON ABAMA LUXURY 5*.

Face parte din celebrul grup hotelier Ritz-Carlton, o companie americană care operează acest lanț hotelier de lux. Un sejur la THE RITZ-CARLTON ABAMA LUXURY 5* Tenerife este cam tot ce îţi poţi dori de la o vacanţă cu pretenţii, în Tenerife! De asemenea, THE RITZ-CARLTON ABAMA 5* Tenerife este singurul din Spania care a ajuns la performanţa de a fi premiat cu 3 stele Michelin pentru 2 restaurante din cele 10 pe care le deține!

 

foto@booking.com

 

BARCELONA: Melia Barcelona Sky

 

Indiferent că vă doriţi să mergeţi la Barcelona pentru un sejur la plajă, pentru un city break sau doar pentru un meci de fotbal,  Barcelona este visul european al oricărui turist. Iar acum, în sezonul de vară este desăvârşită! Şi pentru o destinaţie atât de sofisticată, precum Barcelona, vreau să vă recomand un hotel pe măsură: Melia Barcelona Sky . Este un hotel iconic pentru că se numără printre cele mai înalte clădiri din Barcelona, având vedere spectaculoasă la oraș și la mare. Şi tot la înălţime se află şi piscina hotelului, adică pe acoperiş, la etajul 24, unde se află şi la barul Skyline 24 Panoramic Terrace, care oferă vedere la oraș. Şi apropo de oraş, Melia Barcelona Sky se află în zona plină de viață Poblenou, la doar 200 de metri de stația de metrou Poble Nou.

 

foto@booking.com

 

 

Sardinia, Cervo Hotel, Costa Smeralda Resort

 

A trecut ceva timp de când am vorbit despre vacanţe în Italia. Motivul este lesne de înţeles, pandemia Covid care a impus restricţii severe de călătorie în Italia. Şi pentru că lucrurile s-au mai liniştit acum, putem vorbi de vacanţe sofisticate în Italia. Iar gândul îmi zboară la Sardinia, această superbă insulă din Marea Mediterană, situată între Peninsula Italică şi coasta sudică a Franței. Sardinia este o cochetă destinaţie de plajă, locul cu „gust mediteranean-italienesc” desăvârşit! Sunt multe de povestit despre Sardinia şi o să dedic un articol întreg acestei destinaţii. Până atunci, ţineţi cont că puteti avea parte de o vacanţă cât se poate de sofisticată în Sardinia! Iar un hotel precum, Cervo Hotel,Costa Smeralda Resort vă ajută să aveţi cadrul perfect de vacanţă cu pretenţii! Situat în Porto Cervo, principalul oraș de pe renumita Coastă de Smarald din Sardinia, Hotelul Cervo oferă o vedere superbă, panoramică spre golf. Portul de agrement din Porto Cervo este situat la 10 minute de mers cu maşina, iar parcarea este gratuită la hotel. În apropiere se află numeroase cluburi sportive, o promenadă cu opțiuni de cumpărături şi viața de noapte celebră a orașului.

 

foto@booking.com

foto cover: @royalmyconian.gr

 

Daca vă interesează oferta şi tarifele pentru vacanţe în aceste destinaţii memorabile, vă răspund cu plăcere!

 


Contactează-mă!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.