Când un complex hotelier oferă o varietate de facilităţi şi servicii sofisticate, te simţi ca într-o destinaţie privată, unde ţi se oferă o atenţie deosebită.
Aşa cum vă spuneam, sunt ceva ani de când admir şi recomand hotelurile Rixos. Captivată fiind de ceea ce vedeam într-un asemenea hotel, am fost curioasă să cunosc şi oamenii care fac toate aceste lucruri să se întâmple. Reprezentanţii acestui impresionant grup hotelier mi-au povestit că standardul Rixos din Turcia (cred că ştiţi că Rixos este brand hotelier turcesc) şi conceptul lor propriu de ospitalitate se regăsesc în toate hotelurile Rixos din lume. Nu întâmplător au creat şi hastag-ul #rixosmoments, foarte popular pe social media. Apoi, de-a lungul timpului, am înţeles ce înseamnă un standard propriu de ospitalitate, după ce am experimentat şi alte locaţii Rixos, precum cele din UAE şi Egipt.
Apropo de Egipt, sunt atât de bucuroasă că am fost în Hurghada, la noul hotel Rixos, deschis de curând şi despre care vă povestesc în cele ce urmează!
Cu un design elegant şi contemporan, Rixos Premium Magawish este cel mai pretenţios hotel din Hurghada!
Deschiderea hotelului Rixos Premium Magawish este unul dintre cele mai plăcute evenimente ale turismului din Hurghada! Mai ales după o perioadă când ne doream, cu toţii, să reînvie această minunată industrie, fără de care viaţa nu are farmec.. Pentru mine a fost o ocazie extraordinară să petrec câteva zile la Rixos Premium Magawish şi să îmi încânt toate simţurile! Sunt o colecţionară de “#rixosmoments” şi tocmai ce am trăit momente noi, pe care vi le împărtăşesc cu mare drag!
Rixos Premium Magawish este o oază de bunăstare și relaxare și locul perfect pentru a te bucura de frumuseţea Mării Roşii, dar şi de farmecul staţiunii egiptene, Hurghada. Acest spectaculos complex hotelier se află la 5 km de Marina din Hurghada şi la 7 km de aeroport, pe plaja proprie, cu vederi superbe spre apele tucoaz ale Mării Roşii. Plaja are nisip fin şi se întinde de-a lungul coastei peninsulei Sinai. “Cabanele” private de pe plajă se potrivesc excelent cu atmosfera intimă şi muzica chill-lounge, mixată de un DJ. Cred că am făcut o sută de poze în acest cadru 😀
Teritoriul resortului este foarte aerisit şi luminos, pe care îl parcurgi uşor, pe aleile cu flori. Poate o să vi se pară că florile şi vegetaţia nu sunt foarte bogate, precum la alte hoteluri din zonă, însă, cu timpul, vegetaţia va lua amploare şi aici. Spaţiul din lobby este foarte elegant şi întâmpină oaspeţii cu muzică live instrumentală, un pahar de şampanie şi o gustare dulce. Structurile de cazare sunt vile şi apartamente, toate având un desing modern care conferă o atmosferă exclusivistă. Mai mult decât atât, anumite vile au piscină proprie şi servicii private, precum majordom, chef şi transfer Vip de la aeroport.
În fiecare zi, găseam în cameră fructe proaspete şi ceva dulce, iar mini barul era aprovizionat zilnic. Nu pot să uit trandafirii albi-gălbui care dădeau o notă aparte ambianţei, iar mie mi-au încântat privirea…
La Rixos Premium Magawish m-am simţit ca într-o destinaţie privată
Aşa cum spuneam, când un resort oferă o gamă largă de facilităţi şi activităţi, atunci acel resort devine o destinaţie, în sine. La Rixos Premium Magawish nu ai cum să te plictiseşti, nici măcar atunci când leneveşti la piscină. In fiecare zi, echipa de entertainment organizează reprize de aqua gym la piscine şi sporturi pe plajă.
Pentru iubitorii de sporturi nautice, trebuie să ştiţi că hotelul are un centru propriu de scufundări şi surf. Iar dacă doriţi să jucaţi tenis, fie că sunteţi profesionişti sau pur şi simplu, amatori, hotelul vă pune la dispoziţie un teren de tenis, echipat cum trebuie. Iar seara, evident, distracţia continuă la clubul din aer liber. Apropo de distracţie, reprezentanţii Rixos mi-au spus că vor organiza aici multe petreceri şi concerte cu invitaţi de renume, aşa că puteţi să vă abonaţi la newsletterul lor şi să fiţi la curent cu evenimentele.
Conceptul ultra all inclusive oferă servicii şi facilităţi excepţionale, precum restaurante a la carte, inspirate din gastronomia internaţională de elită. Restaurantul de pe plajă, Salt este preferatul meu pentru că serveşte peşte şi fructe de mare! Dacă voi nu sunteţi fani sea food, aveţi alternative grozave, precum restaurantul asiatic, turcesc sau brazilian. De asemenea, fie că preferaţi o cafea, un cocktail savurat pe plajă sau la piscină, un pahar de şampanie sau de vin rece există terase, baruri şi cafenele cochete pentru fiecare preferinţă. Să nu uit nici de clubul pentru copii (Rixy Club) care are grijă de micuţii voştri şi le asigură loc de joacă şi multe activităţi interactive. Trebuie să vă povestesc şi de centrul Spa, inspirat din tematica luxuriantă otomană. Spa-ul Anjana este prezent în toate hotelurile Rixos şi oferă tratamente infuzate cu minerale şi arome, inclusiv un hamam tradițional turcesc. Tratamentele şi masajele au costuri suplimentare.
Club de echitaţie la Rixos Premium Magawish
Vreau să vă mărturisesc că mi se pare atât de inspirată ideea de a plasa un club de echitaţie în cadrul unui resort select, precum Rixos Magawish. Caii sunt foarte bine dresaţi şi îngrijiţi şi nu trebuie să aveţi niciun pic de teamă că ar putea să nu vă asculte. Eleganţa şi forţa lor de netăgăduit mi-au dat curaj să mă încumet la drum şi nu orice drum, ci chiar pe malul Mării Roşii. Categoric, a fost o experienţă de neuitat, pe care v-o recomand şi vouă din tot sufletul.
Acestea fiind spuse, experienţa mea la Rixos Premium Magawish a fost, desigur, cea mai sofisticată din ultima perioadă. În opinia mea, aceasta este definiţia luxului în ospitalitate, motiv pentru care vă recomand un sejur high class la noul Rixos din Hurghada!
Pentru detalii şi rezervări, vă ajut cu mare plăcere!
foto@ANCAPAVEL.RO