Am sute de clienţi care au plecat în vacanţă în Antalya şi s-au întors de acolo fericiţi. Pe de altă parte, am vorbit, de-a lungul anilor, cu mulţi clienţi care sunt atraşi de ofertele pentru Antalya, dar ezită pentru că…
- „Toată lumea merge în Antalya.”
- „Nu prea ai ce face acolo în afară de stat la piscină şi plimbat între restaurante.”
- „Nu mă pasionează ideea de all inclusive”
Pe cei cu care am vorbit până acum, i-am cam convins deja, aşa că vreau acum să anticipez şi să te conving şi pe tine să optezi pentru o vacanță în Antalya!
De ce are atâta succes Antalya?
Antalya e printre cele mai populare destinaţii turistice din întreaga lume, an după an. Da, într-un fel, e adevărat: mai toată lumea merge în Antalya, de la verişorii tăi la Sharon Stone, Paris Hilton sau Richard Gere. Şi există multe motive pentru asta.
Zona
Primul motiv pentru care lumea vine în Antalya e simplu: e foarte, foarte, foarte frumos. Peisajul e ca de carte poştală, cu dealuri, o mare perfectă şi plaje impecabile. În plus, din iunie şi până în septembrie nu plouă aproape niciodată, iar temperaturile medii sunt, vara, în jur de 28°C.
Şi, dacă tot discutăm despre regiune, dă-mi voie să îţi demontez ideea că aici „e plin de cunoscuţi”. Antalya nu e un sat, nici măcar un orăşel – e o provincie superbă, de peste 20.000 km2, pe coasta mediteraneană a Turciei. Dintre cei 20,000, peste 600 km sunt pe malul mării – mai mult decât dublu faţă de zona de coastă a României!
Peste 2,300,000 de oameni trăiesc aici. Lor li se adaugă peste 11,000,000 de turişti pe an doar în oraşul Antalya, capitala provinciei ocupând locul 3 în lume ca număr anual de turişti, după Paris şi Londra.
Aşadar, şansele să te întâlneşti cu un cunoscut fără să cauţi în mod special asta sunt foarte, foarte mici. În plus, chiar dacă mulţi co-naţionali merg în vacanţă în această provincie, statistic, cei 160,000 de români sosiţi anual dispar printre cei 13,000,000 milioane de ne-români din zonă. Ca să nu mai spun că spaţiile în această zonă sunt foarte generoase – hotelurile, plajele, terasele, restaurantele, grădinile, aici aproape totul e mare, construit aerisit, cu spaţii largi şi confortabile. Antalya e în acelaşi timp mare şi intimă.
Reversul medaliei: dacă pleci într-un sejur în Antalya organizat de mine, ai posibilitatea de a alege, la preţuri excelente, câteva excursii cu ghid român în locurile cele mai interesante, cu care să îţi pigmentezi şederea.
Iar dacă chiar vrei să te întâlneşti cu nişte cunoscuţi (de exemplu, verii care stau în alt resort) distanţele sunt accesibile şi aveţi ce face împreună!
Hotelurile
Turcia e celebră pentru ospitalitate şi confort, iar hotelurile din Antalya sunt exemplul cel mai grăitor. Sunt create cu sens, special pentru a crea experienţe perfecte pentru turişti: cu piscine, restaurante, grădini, baruri, terase, săli şi terenuri de sport, spaţii special şi generos amenajate pentru copii – în fine, tot ce trebuie ca şederea ta să fie perfectă.
Hotelurile din această zonă sunt pentru toate tipurile de buget şi toate tipurile de cerinţe, de la meniuri vegetariene la programe pentru cei mici. Sunt, printre clienţii mei, oameni care au petrecut luni întregi închişi în birouri, iar acum nu îşi doresc decât să stea şi să se relaxeze. Antalya e cel mai bun loc pentru a-ţi organiza o escapadă în care nu trebuie să faci nimic: copiii au piscină, locuri de joacă şi animatori, cei mari au masaj, înot, gym, restaurante de toate felurile, spectacole, băi turceşti şi multe altele, toate la propriul hotel. Pe de altă parte, dacă vrei să ieşi din hotel, ai sute de posibilităţi de plimbări şi distracţie.
Ofertele speciale
Antalya e una dintre zonele cu cele mai spectaculoase oferte, din toate punctele de vedere. Atât ca preţ şi confort – e o adevărată competiţie pentru a oferi cele mai scăzute preţuri pentru cele mai bune servicii – cât şi ca distracţii complementare.
De fapt, aici funcţionează o lege economică imbatabilă. Cu cât mai mulţi oameni sunt interesaţi de Antalya, cu atât mai mult creşte valoarea locaţiei pentru furnizorii de servicii – şi cu atât mai bune sunt ofertele pentru consumatori.
Alege sejurul în Antalya pentru varietatea de servicii, preţurile scăzute, accesul uşor, plus câteva puncte imbatabile. Unsprezece am numărat eu, dar nu mă îndoiesc că vei putea adăuga şi tu câteva.
Ce lucruri EXTRAordinare oferă un sejur în Antalya?
În primul rând, un mic comentariu la adresa celor care nu au experimentat încă sistemul all-inclusive: dacă nu vrei să îți bați capul cu restaurante, taverne, meniuri a la carte, dacă vrei ca mesele să nu reprezinte absolut nici o grijă, măcar în vacanță, atunci all inclusive te va ajuta enorm. Nu exagerez. Ideea că am la îndemână mâncare excelentă şi băuturi după gustul meu, oricând vreau şi oricât vreau, mi se pare una dintre marile invenţii ale ospitalității.
Sigur, există lucruri pe care te aştepţi să le găseşti într-o staţiune turistică: confort la hotel, personal amabil, servicii de calitate. Pe astea, aşa cum ziceam, Antalya le are din plin. Dincolo de ele, însă, există lucrurile acelea EXTRAordinare care fac diferenţa.
Sporturile pe apă
Fie că e vorba de o repriză de rafting în bărci pneumatice, în pitoreştii Munţi Taurus (vreo 12 kilometri de ape mai mult sau mai puţin agitate pe Köprülü Cay), de scuba diving printre creaturile exotice din Mediterana sau de ski nautic pentru cei care caută viteza, Antalya are zeci de oferte în toate staţiunile de pe coastă.
Antalya Aquarium
Acesta e unul dintre cele mai mari complexe de gen din lume, cu 40 de acvarium-uri care găzduiesc cele mai spectaculoase, mai periculoase şi mai neobişnuite specimene. Aici se află şi cel mai lung tunel acvatic din lume, plus un muzeu al zăpezii şi gheţii şi experienţe de cinema multisenzorial!
Belek
Dacă nu te-ai cazat chiar în Belek, merită să faci excursia până acolo. Amfiteatrul Aspendos, vechea moschee, spectacolul Fire of Anatolia sunt doar câteva dintre marile atracţii. Mai ales dacă sunteţi cu copiii, recomand o plimbare până la parcul de distracţii Land of Legends; dar şi cei mari au ce face acolo, chiar şi o zi întreagă!
Poarta lui Hadrian şi Kaleiçi
Oriunde ai ales să stai, nu rata o zi de plimbare prin capitala provinciei Antalya. Attaleia, cum se numea în antichitate oraşul, are câteva obiective turistice absolut spectaculoase. Pentru mine, pe primul loc sunt poarta lui Hadrian şi oraşul vechi. În anul 130 e.n., poarta făcea parte din zidul exterior al oraşului, iar acum e semnul că intri în fabulosul Kaleiçi.
Manavgat
Recomand o vizită în acest orăşel aşezat la poalele Muntelui Taurus, în delta râului Manavgat, în primul rând pentru cascada spectaculoasă, un spectacol care combină maiestuos albul apei înspumate, verdele pădurii şi albastrul cerului perfect – dar şi pentru Canionul Verde. Dacă vrei să îţi clăteşti ochii după prea multă plajă, Manavgat e excursia perfectă.
Aquapark & Dolphin Show
În incinta unui hotel luxos din Belek se află un concept nou de parc de distracţie.V-am mai povestit despre această locaţie inedită din Antalya, Land of Legends. E un complex de entertainment cu tematică marină – tobogane de toate gradele de dificultate, piscină cu valuri, show cu delfini. Pentru cei mici şi cei mari deopotrivă, ar trebui să vă rezervaţi măcar jumătate de zi de super-distracţie aici!
Pamukkale & Hierapolis
Pamukkale, adică „Cetatea de Bumbac”, e numele dat unei localităţi care găzduieşte nişte spectaculoase formaţiuni de calcar din apele termale, o structură terasată construită de-a lungul a mii de ani. Complexul format din Pamukkale și cetatea antică Hierapolis, cu Termele Romane, Agora, Teatrul Antic, etc, au fost declarate World Heritage Site de către UNESCO.
Mormântul Sf. Nicolae
Despre el se spune că e adevăratul Moș Crăciun: un creștin din Demre (orașul antic Myra), a cărui modestie și generozitate, mai ales față de copii și săraci, a inspirat legenda. Arheologii turci sunt convinși că au găsit mormântul Sf. Nicolae sub biserica din Demre, care acum a devenit loc de pelerinaj. Dincolo de asta, orășelul e încărcat de istorie la fiecare pas.
Kekova
În apropiere de Demre se află o triadă turistică mai puțin obișnuită: cetatea antică Simena, orașul scufundat din insula Kekova și necropola lyciană din secolul IV î.e.n. Dolchite, orașul scufundat, a fost victima unui cutremur din secolul al II-lea e.n., iar excesele turiștilor din ultimele decenii fac ca autoritățile să fi interzis scufundările în zonă – dar excursia cu barca e suficient de spectaculoasă în sine!
Sunt multe lucruri pe care le-aș mai putea recomanda pentru vacanța ta în Antalya. În funcție de temperament, timp, buget, interese etc., aici chiar ai de toate. E un loc din care nimeni n-a venit nemulțumit!