Turta dulce: poveste de Crăciun

A venit luna decembrie cu a sa atmosferă de sărbătoare, de poveste şi de magie. Deşi trecem prin vremuri grele, magia Crăciunului este mai puternică decât orice! Şi e musai să permitem magiei să ne intre în suflet şi să ne hranească speranţa că vor veni şi vremuri mai bune!

 

Astăzi vreau să vă spun o poveste. Luna decembrie este mai mult decât potrivită să ne amintim de poveşti, de copilărie şi de dulciuri tematice. Povestea de astăzi este despre turta dulce şi farmecul ei din perioada sărbătorilor de iarnă.

“A fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş şi omul ăsta îşi avea căscioara la marginea unui codru nesfârşit, unde-şi ducea viaţa împreună cu nevastă-sa şi cei doi copii ai săi. Şi pe băieţel îl chema Hansel, iar pe fetiţă Gretel.”

Aşa începe povestea Hansel şi Gretel a fraţilor Grimm, care a devenit un fel de simbol al turtei dulci. Cei doi copilaşi, Hansel şi Gretel, rătăciţi în pădure, ajung la faimoasa căsuţă din turtă dulce, cu geamuri de zahăr şi acoperiş de cozonac. Restul e poveste… şi vă invit să o recitiţi.

 

Dulce istorie despre turta dulce

 

Din ceea ce am cules eu, se pare că turta dulce datează din primul mileniu, în anul 992 când călugărul armean Grigorie Macarie se retrage în ultimii ani de viaţă în Franţa, unde găteşte tot felul de produse de patiserie. Dintre acestea, cel mai popular este “gingerbread”, adică biscuiţi şi patiserie cu ghimbir.  În primele secole de viaţă, turta dulce avea drept componente principale pesmetul, zahărul, alunele de pădure măcinate şi fireşte, ghimbirul. Se spune că ghimbirul era mai bine conservat sub formă de prăjituri și fursecuri. Cu timpul, englezii au înlocuit pesmetul cu făina de grâu şi au adăugat ouă şi îndulcitori. Astăzi, reţeta e ceva mai elaborată şi conţine ingrediente precum unt gras, zahăr brun, făină de secară şi de grâu, scorţişoară, nucşoară, cuişoare măcinate, enibahar măcinat, zahăr vanilat şi ghimbir.

Ca simbol al Crăciunului, turta dulce datează din anii 1800 când s-au popularizat şi personajele Moş Crăciun, spiriduşii sau omul de zăpadă.

 

 

Locuri autentice unde se prepară turta dulce

 

Nuremberg, Germania

In Germania, turta dulce este nelipsită în preparatele de Crăciun. Mai ales în mediul rural, unde tradiţia turtei dulci se respectă negreşit. După ce fraţii Grimm au descris o căsuţă făcută din turtă dulce în „Hansel şi Gretel“, decorată cu tot soiul de bomboane şi creme, brutarii germani au început să coacă turta dulce şi sub formă de căsuţe. Iar în unele zone din Germania se mai păstrează şi astăzi obiceiul modelării turtei dulci sub forma unor case elaborate pe care, în ziua de Crăciun, copiii urmează să le rupă şi să le savureze pe nerăsuflate.

Oraşul Nuremberg este de referinţă în ceea ce priveşte pregătirea turtei dulci. Pe vremuri existau aici fabrici de turtă dulce, denumite bresle. Breslele din Nuremberg erau renumite pentru detaliile ce dădeau viață acestor delicioase preparate din ghimbir, care se decorau aici cu vopsea de aur și glazuri de diferite feluri se culori. Calitatea turtelor dulci din Nuremberg era extraordinară, motiv pentru care se foloseau şi ca modalitate de plată a taxelor și impozitelor. În Nurembergul de astăzi, încă mai există fabrici de turtă dulce.

 

Torun, Polonia

Dacă turta dulce ar avea o casă spirituală, atunci ar putea fi orașul Torun din Polonia, unde dulciurile şi patiseria au câștigat un punct de sprijin în secolul al XIII-lea, datorită condimentelor aduse înapoi de cruciați. Nicolaus Copernicus House este un muzeu de turtă dulce, unde vizitatorii au șansa de a-și coace propriile lor preparate.

Torun este un oraş istoric din Polonia şi îşi păstrează acest aer şi în prezent. Spre deosebire de Gdansk, Varsovia sau Wroclaw, care au fost distruse complet în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Torun a scăpat fără pierderi prea mari.

Istoria spune că Torun a fost una dintre cele mai vechi aşezări ale triburilor slave din zonă, apoi a fost fondat ca un oraş adevărat de cavalerii teutoni. Însă, Torunul a fost cunoscut în intreaga Polonie de-a lungul veacurilor, pentru turta dulce. Aici se recoltau cereale de foarte bună calitate ( ca de altfel în majoritatea zonelor agricole din Polonia) dar şi miere şi ghimbir, ingrediente de bază pentru preparea unei turte dulci excepţională! Mai mult decât atât, în Torun există un muzeu de turtă dulce, unde poţi admira maiestria cofetarilor care creează turta dulce sub diverse forme. Şi în acelaşi timp poţi face o incursiune în istorie pentru că primele două etaje ale muzeului te introduc în atmosfera de odinioară.

 

 

foto @atlasobscura.com/places/torun-gingerbread-museum

 

Strasbourg, Franţa

Din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă atmosferă de Crăciun este la Strasbourg! Am fost, efectiv, fascinată de tot ce am văzut şi am simţit la Târgul de Crăciun de la Strasbourg. Totul este atât de autentic acolo, de la decoraţiuni, preparate tradiţionale, dulciuri, cadouri etc. Şi desigur, turta dulce era din abundenţă, în diverse forme simbolice de Crăciun!  Din păcate, anul acesta nu avem parte de astfel de târguri, dar până atunci păstrez vie amintirea călătoriei mele la Strasbourg şi cu siguranţă mă voi întoarce acolo, cu prima ocazie!

 

Strasbourg, Franţa, foto@ANCAPAVEL.RO

Strasbourg, Franţa, foto@ANCAPAVEL.RO

 

De asemenea, la Strasbourg poţi găsi turtă dulce excelentă, în orice moment al anului. Pentru că există aici patiserii deosebite, care prepară turta dulce cu multă inspiraţie.

 

Tula, Rusia

Tula este cunoscut ca locul de naștere al turtelor dulci. Da, toate aceste oraşe care se mândresc cu tradiţia turtei dulci îşi declară locul de naştere al minunatului preparat dulce şi găzduiesc muzee de turtă dulce.

În limba rusă, turta dulce se numeşte pryanik, iar Muzeul Tula Pryanik este plin de turte dulci, unele fiind ambalate în cutii luxoase pre-revoluționare, precum cele oferite împăraților, eroilor și altor oameni de seamă din acele vremuri.

 

Oraşul Tula se află la 185 km de Moscova. Este un oraș calm și liniștit, cu o istorie antică, cu un an mai vechi decât capitala (fondată în 1146). Cele mai importante obiective turistice sunt templele și mănăstirile. Străzile orașului sunt un adevărat muzeu în aer liber. Există multe clădiri vechi din secolele XVIII-XIX. Turiștii vin aici pentru a arunca o privire la Kremlinul Tula – aceasta este cea mai veche clădire din oraș. Seara, Tula nu este nicidecum mai puțin frumoasă. Muzeele, clădirile, gara, faţada Filarmonicii, clădirile Adunării Nobilimii strălucesc la luminile de pe bulevardele Lenin și Krasnoarmeysky.

 

Basel, Elveţia

 

Turta dulce din Elveţia se numeşte ” Basler Leckerli” şi reţeta ei provine din oraşul Basel.

Aceste prăjituri sunt dense, destul de uscate și minunat aromate cu miere, condimente, citrice și migdale. Sunt ceva de genul turtă dulce combinată cu fructe confiat.

Basler Läckerli datează din secolul al XV-lea, făcute special în timpul Consiliului Basel (1431-1449) pentru a susține demnitarii bisericii reunite. Cuvântul „Läkerli” provine de la „lecker” și înseamnă „delicios” în limba germană.

 

 

Mariazell, Austria

 

Mariazell, cea mai faimoasă locație de pelerinaj din Austria are o tradiție indelungată a turtei dulci. Specialitatea tradițională este produsă de familia Pirker de mai bine de 300 de ani, în propria fabrică de turtă dulce. Amestecul de condimente este un secret imens, iar rețetele sunt date din generație în generație. Specialitățile de turtă dulce sunt lucrate, umplute și decorate manual. În fabrica Pirker aici turtă dulce cu ciocolată, marțipan și diverse fructe și alte 50 de creații.

 

De asemenea, în magazinul de turtă dulce din piața principală din Mariazell găsești toate produsele clasice, lichiorurile, lumânările și specialitățile pe care le cauți. După turtă dulce, puteți face o ” incursiune” culinară în brutăria sau restaurantul Pirker. Acolo aveți o vedere minunată asupra bazilicii Mariazell.

 

Sper că am reuşit să vă îndulcesc ziua şi să vă introduc în atmosfera magică de sărbătoare. Diseară vine Moş Nicolae şi vă doresc să vă aducă multe suprize frumoase şi un strop de magie!

 

 

surse: historia.ro, lonelyplanet.com, viator.com

coverphoto: @flickr.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile