Rulote de închiriat pentru o vacanță inedită

Am cunoscut, de-a lungul timpului, oameni care iubesc să meargă cu rulota în vacanță. Sunt aceia care apreciază natura și peisajele, cărora le place să facă popasuri și care pun preț pe calitatea timpului petrecut cu familia sau cu prietenii, în locul facilităților hoteliere. Dar asta nu înseamnă că se mulțumesc cu puțin. Din contră. Cele mai multe dintre poveștile pe care le-am auzit de la aceștia sunt pline de viață, de experiențe inedite și de amintiri pentru o viață.

Îți dorești un sejur în care să admiri peisaje superbe, să te bucuri de povești spuse lângă foc și în care să îți încarci bateriile, alături de familie sau de prieteni? Atunci, probabil că o vacanță cu rulota va fi o experiență care te va prinde.

Îți voi povesti mai multe despre o vacanță cu rulota, cum poți găsi rulote de închiriat sigure și la un preț avantajos și îți voi răspunde la cele mai frecvente întrebări legate de închirierea unei rulote.

 

Ce fel de rulotă te avantajează?

În primul rând, trebuie să știi că există o diferență între rulotă și o autorulotă. Rulota este cea care se atașează unui autovehicul iar autorulota este cea care se șofează, fără să fie trasă de o mașină.

 

Există rulote și autorulote mai mici sau mai mari, mai vechi sau mai noi, de grade diferite de confort și cu opțiuni diverse și pe care le vei putea închiria la diferite tarife, în funcție de toate acestea. Este foarte important să știi, cât de cât, cam ce te-ar avantaja pe tine. Sau mai bine zis, pe voi, cei care alegeți să împărțiți rulota pentru câteva zile de relaxare.

Este primul lucru cu care trebuie să începi. Pentru că vei naviga pe diferite site-uri și vei vedea o mulțime de variante. Vei găsi anumite variante disponibile și altele indisponibile, pentru că perioada vizată de tine a fost – ce să vezi – vizată și de alții. Iar dimensiunile flotelor companiilor care închiriază autorulote, în România, variază. E important să știi acest lucru, pentru că dacă nu ai răbdare și nu îți planifici din timp, vei concluziona, în mod eronat, că un sejur cu rulota este prea scump. Poate fi și scump, dacă îți dorești asta sau dacă disponibilitatea de moment vine la pachet cu ghinionul.

 

Ce dotări are o autorulotă?

Sunt sigură că este clar pentru toată lumea că dotările sunt variate. Dar îți voi enumera câteva dintre cele nelipsite, în general, la autorulotele de nivel mediu:

  • aer condiționat și încălzire
  • pat, alcovă
  • locuri de depozitat
  • bucătărie echipată cu frigider, congelator, plite, chiuvetă, apă caldă, masă
  • baie cu toaletă și cabină de duș
  • lumini ambientale

 

Există, desigur și autorulote cu telelvizor, pilot automat, cu un număr mai mare de paturi sau cu dimensiuni mai generoase ale habitaclului. Totul depinde de gradul de confort pe care ți-l dorești și pe care ți-l permiți.

 

vacanță cu autorulota

interior autorulotă – foto @curbed.com

 

sejur cu rulota

interior autorulotă – foto @curbed.com

 

Există şi autorulote cu dotări personalizate, astfel încât să te bucuri de confort şi experienţe frumoase atât în interiorul autorulotei, cât şi în afara ei.

 

Pentru exploratori şi oameni practici

Exploratorii şi oamenii dornici de aventură sunt cei mai interesaţi de vacanţe cu autorulote. Şi li se potiveşte de minune acest concept de vacanţă pentru că oferă multă libertate şi flexibilitate în organizarea călătoriei.

Autorulotele adresate turiştilor exploratori sunt compacte, uşor de condus atât în zone urbane, cât şi în mijlocul naturii, iar unele sunt dotate cu living, dormitor, dining, bucatarie, baie cu duş.

 

 

Pentru familii

Familia înseamnă “impreună”. Iar vacanţele în familie înseamnă tot “împreună”!

Atunci când călătoreşti cu familia şi sunteţi cel puţin 4 membri şi un căţel 🙂 se adună foarte multe lucruri pe care nu le poţi transporta uşor în orice mijloc de transport. O călătorie cu autorulota v-ar fi de ajutor, iar fiecare membru al familiei, de la mic, la mare, ar fi mai relaxat în ceea ce priveşte transportul bagajelor şi nu numai. Fie că sunteţi în căutare de aventură, relaxare sau cultură, experienţele de călătorie trăite împreună sunt memorabile şi sudează familia.

Autorulotele family au spaţii foarte generoase, mai ales în zonelele de dormit, astfel încât să nu vă simţiţi înghesuiţi unii de alţii.

 

Pentru cupluri 

Eu încă nu m-am gândit cum ar fi o călătorie romantică cu autorulota, deşi cred că mi-ar plăcea, pentru că am auzit de la prieteni că experienţa este cât se poate de frumoasă şi intimă.

O cină romantică preparată “van-made” , doar de voi doi sub clar de lună, în mijlocul naturii, sună interesant!

Există autorulote concepute pentru cupluri ce oferă multă intimitate, versatilitate, într-o manieră elegantă şi compactă.

Mi se par foarte interesante şi utile toate aceste concepte de autorulote, pentru că se adresează fiecărui tip de turist. Tot ceea ce trebuie să faci este să alegi varianta care ţi se potriveşte.


Contactează-mă!

 

Ce categorie de permis de conducere îmi trebuie pentru rulotă?

După cele lămurite mai sus, apare inevitabila întrebare legată de permisul de conducere.

Autorulotele cu masa sub 3.5 tone se pot conduce cu permisul de categoria B.

Articolul de lege, complet ne spune:

(3) Persoanele care posedă permis de conducere categoria B au dreptul de a conduce ansamblurile de vehicule prevăzute la lit. f) pct. 3 din anexa nr. 1, în cazul în care ansamblul depăşeşte 3.500 kg, numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de formare în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule.

f) categoria B:
1. autovehiculul a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8;
2. ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;
3. ansamblul de vehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 4.250 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată depăşeşte 750 kg.

 

*Trebuie să mai știți că anumite firme care oferă rulote de închiriat impun anumite condiții legate de vârsta conducătorului și de experiența sa de șofat. (ex.: vârsta minimă de 25 ani și 5 ani de experiență de șofat, categoria B). Această informație este un exemplu, firmele impunând propriile condiții. Dar e bine de luat în calcul în faza de organizare a vacanței.

 

Care este costul mediu pentru un sejur cu rulota?

Un cost estimativ este de 100 EUR/noapte. Asta ca să te ajut să îți faci o părere mai clară, de început. Dar trebuie să știi că tariful exact depinde de tipul de rulotă ales, de numărul de nopți și de perioadă. Variază, în funcție de toate acestea.

Dacă dorești să închiriezi o autorulotă, contactează-mă și îți voi spune, cu exactitate cât te va costa un sejur:


Contactează-mă!

 

 

Cele mai frecvente întrebări despre autorulote

 

1. Care este consumul mediu de carburant, al unei autorulote?

Estimativ 10 L / 100 km (în general, motorină).

 

2. Este nevoie de achitarea unei garanții, atunci când vreau să închiriez o autorulotă?

În funcție de condițiile contractuale pe care firmele le impun, se achită o garanție sau se blochează o anumită sumă din cont, până la revenire. Asta în majoritatea cazurilor, firmele având diferite poltici. Suma blocată, în general, este de estimativ 700 EUR. Condițiile diferă, în mod evident, de la firmă la firmă.

 

3. Ce capacitate are rezervorul de apă?

În general, rezervorul de apă curată este de minim 100 L. La fel și cel de apă folosită. Iar toaleta ecologică are o capacitate de 20 L.

 

4. Sunt obligat să parchez doar în camping-uri?

Nu. Poți alege, la liber. Poți opta pentru camping sau pentru zone mai sălbatice, în funcție de preferințe.

 

 

Vacanță cu autorulota, în România

Ai înțeles, în mare, cam cum stă treaba cu autorulotele, din punct de vedere tehnic, legal și al costurilor, până în acest punct. Am lămurit chiar și cele mai frecvente întrebări și nelămuriri legate de petrecerea unei vacanțe cu rulota. Așa că mai rămâne să te hotărăști unde mergi. Unde sunt cele mai frumoase peisaje din România și unde există campinguri ok?

Nu cred că este o noutate că natura țării noastre este bogată, diversă și superbă. Un mare privilegiu pentru noi este că în orice direcție am apuca-o, vom găsi peisaje încântătoare. Cu camping-urile, ce-i drept, nu stăm extraordinar, încă, dar diversitatea naturii, viața satelor și calitatea aerului curat sunt principalele avantaje de a alege o vacanță cu autorulota, în România. Deci…nu sta prea mult pe gânduri. Pornește în aventură și povestește-mi cum a fost!

 

foto cover: interior autorulotă – foto @curbed.com

 

Cauți o autorulotă de închiriat?


Contactează-mă!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile