Întrebările turiștilor și soluțiile oferite, în perioada Coronavirus

Este evident că ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, la nivel global. Știrile legate de Coronavirus au răspândit panică iar acest lucru se resimte, dureros, pe toate palierele vieților noastre. Sănătatea fiind unul dintre subiectele de maximă importanță pentru noi toți și care trebuie să aibă întâietate, în orice moment. De asemenea, activitățile comerciale și mediul de afaceri au fost zguduite puternic.

Situația actuală trebuie tratată, însă, cu multă luciditate și cu ajutor reciproc. Este necesar să fim cât se poate de raţionali, să ne documentăm din surse avizate şi să nu ne grăbim să luam decizii pripite. Pe niciun plan.

După cum vedem, fiecare zi aduce noutăți. Auzim, în cea mai mare parte a timpului, despre noi cazuri, noi restricții, anulări și multe alte știri de impact. Dar există și însănătoșiri, acțiuni umanitare lăudabile și atitudini încurajatoare, nu doar vești din ce în ce mai triste sau pierderi.

Situaţia evoluează rapid şi din punctul meu de vedere, este posibil să vedem și în următoarea perioadă, diferite restricții impuse. Și mai multe modificări ale condițiilor de rezervare, din partea companiilor aeriene și  ale agențiilor de turism. Dar toate acestea trebuiesc înțelese într-un mod corect. Cele mai multe măsuri au pornit de la ideea de a evita riscuri. În egală măsură, vom vedea că, treptat, anumite destinații vor începe să își redeschidă porțile, în timp ce altele vor fi nevoite să stea la cutiepentru încă o vreme. Toate acestea sunt chestiuni de timp, până când situația va permite, treptat o restabilire a ordinii firești.

Însă vreau să mă feresc de presupuneri și o să mă rezum la situații cât se poate de concrete. Mesajul meu pentru cititori este, în primul rând, de a trata situațiile fără impulsul panicii și de a încerca să vedeți lucrurile și din perspectiva celuilalt. Indiferent că este vorba de agentul de turism, medicul, farmacistul, vânzătorul din colț, soțul ori fiica. Apelul meu este de a vedea că cei mai mulți dintre noi suntem în aceeași barcă și că în locul disputelor, putem face efortul de a înțelege cât mai bine situația sau dificultatea în care ne-am afla. Efectele incertitudinii care plutește în aer le putem diminua printr-o atitudine de bun simț, respect și cooperare.

Primesc zilnic întrebări de la turişti, îngrijoraţi de cum vor decurge, de acum vacanţele lor. Ce se va întampla cu banii achitaţi pe serviciile lor turistice, afectate de situaţia Coronavirus sau care sunt condiţiile de reprogramare a călătoriei sau sejurului?

Îți voi oferi, în cele ce urmează, câteva exemple de întrebări frecvente sau incertitudini ale turiștilor, din aceste zile. Toate acestea cred că te pot ajuta, mai ales dacă și tu te afli într-o situație similară.

1. Am programat sejurul in zilele următoare. Zborul nu s-a anulat, însă am decis să nu mai plec. Ce pot face mai departe?

Pentru destinaţiile cu plecare imediată, tour-operatorii şi agenţiile de turism din România sunt în discuţii cu furnizorii de servicii şi cu partenerii locali şi fac tot posibilul pentru a putea modifica perioada de călătorie. Sau pentru a diminua cât mai mult penalizările pentru avansurile deja plătite. Trebuie doar să aveţi răbdare, să ţineţi legătura cu agentul vostru de turism şi să colaborați cât mai bine, astfel încât oamenii avizaţi să își poată face cât mai bine treaba. Agenții de turism pot să coordoneze situaţia și să vă ajute, în tot acest demers. Faceți echipă.

 

2. Mi s-a anulat zborul. Ce drepturi am în situaţia generată de Coronavirus?

Situaţia generată de Coronavirus nu a schimbat (cel puţin momentan) regulile generale ale condiţiilor companiilor aeriene în cazul de anulare zboruri. Adică, dacă ţi se anulează zborul, ai dreptul la reprogramare gratuită sau la rambursarea biletului de avion.

 

3. Am bilete de avion pe zboruri care nu s-au anulat, dar totuşi nu mai vreau să călătoresc în această perioadă. Pot recupera banii?

În situaţia generată de Coronavirus, companiile aeriene vin cu reglementări noi şi le oferă pasagerilor posibilitatea de a-şi reprograma zborul fără taxele de modificare de dată, cum erau în mod normal. Astfel, pasagerii nu îşi pierd biletul de avion rezervat iniţial şi evident, banii plătiţi pe bilete sunt salvaţi. De asemenea, eu aplaud iniţiativa anumitor companii aeriene, precum Tarom, care oferă, în această situaţie delicată, o mai mare flexibilitate pasagerilor.

De exemplu:
TAROM acordă posibilitatea de a reprograma călătoriile pe date viitoare sau către alte destinații operate TAROM, fără a incasa taxa de modificare. Astfel, pasagerii își pot planifica cu încredere noile itinerarii deoarece indiferent de restricțiile tarifului achiziționat, acum au o opţiune care le permite să îşi schimbe rezervările pentru date ulterioare, doar cu încasarea diferenţelor de tarif/ taxe de aeroport, dacă cel iniţial nu este disponibil sau aplicabil pe noile date de călătorie. Această facilitate comercială este valabilă pentru bilete cu cel puțin o dată de călătorie programată până la 31 mai 2020 – inclusiv, iar pasagerii au posibilitatea de a alege noua dată și/sau destinație, oricând în 12 luni de la data de emitere a biletului”
sursa: https://tarom.ro/stiri/flexibilitate-pentru-rezervarile-dumneavoastra

 

4. Am rezervat sejur în vara 2020 şi nu ştiu cum va fi situaţia atunci. Pot face ceva, de pe acum?

Pentru vara 2020, vă recomand să aşteptaţi şi să evitaţi cererile de anulare/modificare. În acest moment, în destinaţiile / perioadele unde zborurile nu sunt anulate, orice anulare implică penalizări conform contractului cu turistul. Aici trebuie menţionat un aspect foarte important: referitor la rezervările early booking şi regulile care stau la baza conceptului de early booking: Se percep penalizări 100% din preţul pachetului de servicii, în cazul în care turistul a achiziţionat pachetul de servicii turistice din cadrul programului Early Booking, indiferent de data la care turistul solicită renunţarea.”
Până acum, cele mai multe pachete s-au rezervat având la bază reduceri semnificative early booking. Şi mai trebuie să ştiţi că pentru obţinerea acestor reduceri pe care și voi vi le doriţi atât de mult, tour-operatorii şi agenţiile de turism efectuează în avans plăţile către furnizorii de servicii turistice – hoteluri, companii aeriene etc. Anulările şi rambursările din această perioadă nu sunt recomandate, ţinând cont de faptul că economia este afectată la nivel mondial iar demersurile în acea direcție ar putea veni cu un reflux de pierderi și mai mari, care s-ar resimți foarte tare inclusiv în rândul altor piețe și al traiului zilnic.

 

 

5. Am bilete la concerte internaţionale / parcuri de distracţii, plus bilete de avion şi cazare. Concertul s-a anulat, însă rezervările pentru biletele de avion şi cazare sunt valabile. Cum procedez?

Chiar de curând, am discutat despre această situaţie cu turişti care aveau bilete rezervate la concertul Lara Fabian de la Paris, în luna martie. Concertul s-a reprogramat pentru septembrie, iar soluţiile pentru dumnealor sunt: să reprogrameze gratuit întregul pachet pentru luna septembrie sau sa folosească pachetul iniţial ca un city break la Paris, în oricare altă perioadă aleasă de turişti, cu dreptul de a primi rambursarea biletelor la concert. În acest caz şi compania aeriană Tarom le permite modificarea fără taxe suplimentare, doar cu eventuale diferenţe de tarif .
Situaţia este similară şi în cazul vacanţelor la Disneyland Paris. Parcul este închis în această perioadă, iar reprezentanţii de la Disneyland acceptă modificarea gratuită a perioadei.

 

6. Asigurarea storno acoperă daunele provocate de Coronavirus?

Mă bucur să văd că turiştii au şi această întrebare, ceea ce mă face să aplaud faptul că unii dintre ei aleg şi asigurări medicale, foarte importante, de altfel, pentru sejururile lor.
Din păcate, însă, în situaţia COVID 19 şi în conformitate cu prevederile Condiţiilor de asigurare: Riscurile de epidemii și pandemii declarate de autorități și datorate CoVid 19 nu sunt acoperite, nici pentru oferirea de servicii medicale în perioada deplasărilor în străinătate, nici pentru riscul de anulare sau întrerupere a călătoriei, în acest sens trebuiesc urmate instrucțiunile primite de la autoritățile locale.”

Sursa: https://www.generali.ro/

 

7. Sunt obligat să intru în carantină, indiferent din ce ţară vin?

Deşi primesc această întrebare foarte des, eu nu vă pot oferi un răspuns avizat, în acest sens. Însă vă pot sugera să urmăriţi informaţiile publicate de World Health Organization, World Tourism Organization, Ministerul Sănătăţii sau alte surse oficiale.

 

Dragilor, după cum vedeţi există soluţii pentru voi, chiar şi în această perioadă de criză. Posibil să mai aveţi şi alte nedumeriri sau temeri, pe care v-aș ruga sa le lăsați în comentariile voastre.

Indiferent de situaţia în care vă aflaţi, vă asigur că toți agenții de turism fac tot ce pot să vă ajute. Eu, împreună cu partenerii mei, ne vom strădui să rezolvăm toate situaţiile neplăcute în care vă aflaţi. De asemenea, apelez la solidaritatea voastră şi la simţul vostru civic şi vă recomand să alegeţi, pe cât posibil, să vă reprogramaţi vacanţele şi călătoriile şi să evitaţi anulările sau rambursările. Să fiţi deschişi la sfaturile şi la soluţiile pe care operatorii din turism vi le oferă şi să aveţi încredere în oamenii din turism, devotaţi, implicaţi. Aşa cum au reuşit să vă ajute în organizarea vacanţelor de care vă amintiţi cu mult drag, tot aşa se vor strădui să vă ajute şi în această situaţie de criză.

Să auzim de bine!

cover photo: Chad Davis, Hartsfield-Jackson Atlanta International Airport, 06 martie 2020 @flickr.com

 

Ai o întrebare sau vrei să îmi transmiți un mesaj?


Contactează-mă!

  1. am platit un avans de 10 % pt un pachet de vacanta in august, in Zakynthos, zbor si cazare, si trebuie sa mai dau pana la 50 % pana in 30.03
    Ce ati face in locul meu ?
    Ati da acea diferenta pana in 30.03 sau ati accepta pierderea data initial de 10 % ?
    multumesc
    Gabi

    • Buna ziua! Tineti legatura cu agentul dvs de turism si sfatuiti-va impreuna, faceti echipa. Toate aceste sfaturi le gasiti la intrebarea 4 din acest articol: 4. „Am rezervat sejur în vara 2020 şi nu ştiu cum va fi situaţia atunci. Pot face ceva, de pe acum?”

      Sa auzim de bine!

      Anca.

Lasa un raspuns la Anca Pavel Anulaeza raspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile