Femeia, motorul vacanțelor (plus alte câteva trenduri în călătoriile cu familia)

Recent, vorbind cu cineva despre planificarea vacanţelor, ne-am trezit confirmându-ne reciproc o chestie observată deja în ani buni de experiență pe piața de travel: în România, cel mai adesea, femeia decide vacanțele.

Nu e universal valabil, desigur. Sunt mulți bărbați care își surprind soțiile cu o mini-vacanță de ziua lor (recomand, apropo! e unul dintre cele mai frumoase cadouri) sau au experiență mai mare de călătorie și atunci decid ei cea mai potrivită destinație. Dar, de foarte multe ori, femeia e cea care pune punctul pe i.

După conversația respectivă, am început să mă tot gândesc de ce e așa și chiar m-am apucat să citesc articole în reviste de travel, studii, statistici, reviste de psihologie – în fine, zici că îmi dădeam doctoratul. Ei bine, toate confirmă ideea asta. Nu e numai în România, nu e o chestie foarte nouă – unele studii din anii 70 deja remarcau tendința asta – dar mi se pare incredibil de interesant să înțelegem de ce.

Femeile nu doar sunt mai interesate de vacanțe, dar profită mai mult de ele: fac cumpărături, caută experiențe inedite, fac mai multe poze. Ele nu aleg ce le place lor: aleg pentru toată lumea.

Cam 30% din piața de turism, cifră în creștere rapidă, e ocupată de turismul familial. Și, în familie, femeia cam face jocurile. Nu doar în România, după cum se vede. Aș fi fost gata să cred că motivul e societatea noastră, care nu e tocmai emancipată, iar româncele sunt vioara întâi pentru că în grija lor au rămas și casa, și familia, și distracția de grup. De fapt, se pare că, pur și simplu, femeile sunt liantul familiei. Există, evident, explicații evoluționiste pentru asta – în definitiv, biologia nu minte – și toate studiile confirmă cu date acest lucru.

Peste tot, implicarea femeilor în luarea deciziilor a crescut enorm, iar femeile au rol de consumator tot mai puternic: sunt mai adesea femei singure sau mame singure, pentru că numărul divorțurilor a crescut; în cadrul familiei, sunt mai adesea factorii de decizie pentru cumpărăturile de zi cu zi, de la mersul la „Mega”, la plita cu șase ochiuri; sunt mai adesea implicate în deciziile legate de copii, de la cumpărat haine la plătit orele de înot pentru ăla micu’. Eu, de exemplu, nu țin minte să fi auzit mulți bărbați zicând „am fost cu aia mică la mall să își ia balerini” sau „i-am comandat ăstuia mic o carte de engleză pentru începători”.

Și, tot citind despre asta, mi-am mai confirmat o observație interesantă: oamenii merg mai des în vacanțe. Chiar și americanii, care au 0 zile de vacanță garantată de angajator (ai citit bine: zero!), își iau cel puțin o vacanță pe an. Europenii sunt cei mai răsfățați, cu 20-30 zile de vacanță pe an, și 62% dintre europeni călătoresc. (Dacă te interesează, Spania e pe primul loc în Europa ca destinație de vacanță, și pot să înțeleg de ce! Apropo, toamna asta poți beneficia de pachete super-avantajoase pentru Spania!). Nu e doar o chestie care ține de venituri crescute, ci e un trend determinat de mulți factori combinați:

  • Frontiere mai laxe: de când cu Uniunea Europeană fără granițe și cu internetul, care face accesarea datelor mai ușoară, nu mai e nevoie de atâtea vize, de atâta așteptare ca să ți se confirme plecarea, de atâtea ore la graniță. E simplu să te decizi azi că weekendul ăsta poți merge la Praga.
  • Călătorii multi-generaţionale: părinții pleacă mai des cu copiii, dar și cu proprii părinți. Asta și ca să ofere părinților experiențe inedite, acum devenite accesibile (pentru că, în general, tariful vacanțelor a devenit accesibil mult mai multor oameni), dar și pentru că, hai să recunoaștem, adesea bunicii sunt babysitteri.
  • Căutarea capitalului social: e adevărat că în rețelele sociale dă bine să pleci măcar o dată pe an peste granițe și să pui poze cu tine înotând cu delfinii (da, am și eu, e o experiență senzațională. La anul te pot trimite şi pe tine acolo!). Avantajul în plus, la care poate nu te gândești, e că experiența culturală, dar și practică acumulată prin aceste plecări te face mai valoros și din punct de vedere profesional. Nu degeaba din bătrâni sunt lăudați oamenii „umblați”.
  • Părinții „elicopter”: suntem o generație mai preocupată de copii decât proprii noștri părinți. Ne ținem copiii mai aproape, citim cărți de parenting, suntem mai informați și mai precauți. Sigur, și circumstanțele s-au schimbat, dar e clar că părinții nu și-ar mai lăsa prea des copiii în fața blocului cu cheia de gât, ore în șir, până după căderea întunericului. Cred că ai frisoane numai la gândul ăsta.

 

Călătorii multi-generaţionale - planificarea vacantelor

Călătorii multi-generaţionale

 

  • Vacanțele ca experiențe de familie: este un trend pe care sigur îl înțelege oricine. Când oamenii muncesc cât se muncește în zilele noastre, partenerii nici nu mai apucă să-și povestească totul când se văd seara. Vacanțele devin ocazia de a reîntregi familia, o săptămână în care micile griji cotidiene rămân în urmă și ce contează sunt amintirile noi și confortul regăsit.
  • Familiile asociate: sună bizar la început, dar cred că toți avem (sau suntem) astfel de prieteni. E vorba despre tendința de a pleca în vacanțe cu prietenii cei mai apropiați. Poți închiria o vilă cu nașii în Grecia, poți merge la Acquatica Park în Milano cu prietenul din liceu, copiii tăi se pot juca la Prater cu copiii vărului de la Alba Iulia. E un trend care îmbină, ca să zic așa, utilul cu plăcutul.
  • Copiii deveniți consumatori sofisticați: Pe măsură ce copiii cresc într-o lume mereu conectată la internet, ei devin mai informați. Cei mici știu deja cum arată și ce se face în alte țări, au văzut poze, au idei și preferințe. Adesea, copiii sunt factorul determinant când alegi o destinație sau alta: la 3 ani o să vrei să îl duci la un all-inclusive super-relaxant pentru tine și super-fun pentru el, la 7 ani o să îl poți duce la Paris ca să dați o fugă la Disneyland, iar la 14 ani puteți să vă construiți vacanța în jurul unui super-concert la Dublin. Iar la 20 de ani îi poți face cadou o vacanță în Mykonos.

 

Copiii deveniți consumatori sofisticați - vacante cu familia

Copiii deveniți consumatori sofisticați

 

Și-uite așa am pornit de la femeia, motor al călătoriilor, și am ajuns să îmi confirm observațiile legate de destinațiile prietenilor și clienților. Cred că și tu te-ai trezit dând din cap la trendurile astea: muncim mult, avem mai puțin timp pentru ”acasă” și folosim vacanțele ca să ne facem un pic de ordine în cap și în viață. În plus, dacă ești bărbat poți să te relaxezi, dacă ești femeie poți să te resemnezi: studiile (și nu doar cercetătorii britanici) au demonstrat că femeile chiar sunt, în cele mai multe cazuri, motorul vacanțelor!

 

Fie femeie, fie bărbat, eu te ajut cu plăcere în alegerea vacanţelor potrivite!


Contactează-mă!

 

@forbes.com; emeraldinsight.com; travelpulse.com; researchgate.net;   

foto @farebuzz.com; scandinaviantraveler.com; crosscountrytravcorps.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>