Early booking: de ce e bine să-ţi rezervi vacanţa din timp?

În luna noiembrie a fiecărui an, se lansează pachetele vacanțelor de vară. Destinații precum Turcia, Grecia, Spania sau Cipru devin disponibile dar și foarte atractive. De ce? Pentru că lansarea acestor pachete charter, vine cu reducerile early booking (reduceri timpurii) foarte avantajoase.

Știu că toată lumea visează deja la vara următoare, încă de când toamna începe să se facă simțită. Și mai știu că ai călători ori de câte ori s-ar ivi ocazia, pe parcursul anului. Dar mai știu că îți dorești ca experiențele respective să fie în concordanță cu așteptările tale și să simți că și-au meritat banii.

Tocmai din aceste considerente, îți voi povesti câte ceva despre vacanțele cu reduceri Early Booking. Despre avantajele de a alege un astfel de pachet de vacanță, despre destinațiile cele mai căutate și despre mentalitatea cu care este bine să faci o asemenea alegere.

 

Cât de mari sunt reducerile pentru o vacanță de vară, dacă rezervi cu Early Booking?

Spre exemplu, poți beneficia de reduceri de 500 EUR, 700 sau chiar peste (în cazul sejururilor premium). Cele mai mari reduceri sunt disponibile în lunile decembrie și ianuarie, ulterior, pragul coborând, treptat. Așadar, dacă vrei să beneficiezi de tarife cât mai bune dar şi de o gamă variată de hoteluri şi destinaţii disponibile, la alegere, pentru vacanța ta, să faci tot posibilul să îți rezervi vacanța de vară, din iarnă. Reține! 🙂

 

vacanta mea in Mallorca, cu discount Early Booking

vacanța mea în Mallorca

 

Ce înseamnă Early booking pentru buzunarul tău?

Întrebarea este importantă pentru că ne ajută pe fiecare dintre noi să putem lua decizii corecte în alegerea vacanțelor pe care ni le dorim și la care ne gândim un an întreg. Şi mai ales, ne ajută să prindem procentul cel mai mare de reducere al pachetului turistic.

Ideea ofertelor early booking este următoarea: rezervi din timp, cu câteva luni înaintea plecării și beneficiezi de reduceri între 10%-35% din valoarea standard a pachetului turistic.

 

Care este perioada acestor reduceri Early Booking?

Sunt 4 praguri importante:

  • primul este valabil pentru rezervări până la 31 decembrie
  • al doilea prag este valabil pentru rezervări până la 31 ianuarie. Primele două praguri oferă, în general, cele mai mari reduceri, de până la 35%! Deci ține cont!
  • al treilea prag este valabil pentru rezervări până la 28 februarie
  • şi cel de-al patru prag are valabilitate până la 31 martie.

 

Toate aceste informații au caracter general și se pot modifica/prelungi în funcție de oferta fiecărui hotel/pachet în parte.

 

oferte de vacanta cu reducere Early Booking

 

De ce să cumperi pachete de vacanță cu early booking?

Primul motiv deja l-am prezentat, și anume reducerile semnificative. În afară de acest motiv principal, mai sunt și altele, pe care, din experiența mea, le consider la fel de importante. De exemplu:

  • Poți alege din întreaga gamă de hoteluri

Odată cu apropierea de perioada concediilor, cele mai bune hoteluri care oferă servicii bune și foarte bune, se ocupă primele. Și rămân disponibile cele pe care nu le recomand, în general. Pentru care, chiar dacă plătești un tarif mic, serviciile oferite sunt dezamăgitoare. Iar eu îmi doresc ca experiența de vacanță a clienților mei să merite, din plin și să se întoarcă din vacanță cu sentimentul că totul a meritat și că s-au simțit excelent.

 

  • Ai mai mult timp la dispoziție pentru a studia pachetele de vacanță și de a-ți alege varianta pe care ți-o dorești. Ai timp destul să te documentezi despre destinația aleasă, despre regiunea și despre hotelul unde te vei caza. Ai timp să cauți recomandări, să citești un ghid util și să cauți orice alte informații care te vor ajuta să ai o vacanță reușită.

 

  • Scapi de grija organizării vacanței, pe ultima sută de metri. Îți poți programa din timp vacanța, astfel că știi exact când, unde mergi și cu cine. În plus, știi sigur ce planuri vei avea în vară. Astfel încât, te vei putea organiza eficient și cu restul evenimentelor și al concediilor din anul respectiv. Practic, îți eficientizezi timpul iar asta înseamnă mai puțin stres.

 

  • Cu rezervări early booking reusești să economisești o sumă frumușică.  Cu atât mai mult dacă sunteți o familie mai mare sau un grup de prieteni. Poți face și un calcul mic. De exemplu, dacă economisiți 300 EUR / familie, puteți profita de acei bani salvați, alegând  câteva excursii locale, croaziere sau activități care vă vor face vacanța memorabilă.

 

Bine de știut!

În general, pachetele cu reduceri early booking nu permit modificări și anulări ulterioare. În acest caz, îți recomand o asigurare storno, pe care o poți încheia odată cu achiziționarea pachetului de vacanță. Adică acea asigurare care te protejează de evenimentele neprevăzute, care pot apărea înainte plecării tale și care ți-ar da planurile de vacanță peste cap. Avantajul este că majoritatea pachetelor pe care eu le recomand au deja incluse în tarif, aceste asigurări.

 

vacanță în Skiathos

Anca în Skiathos, Grecia

 

Care sunt avantajele de a alege un pachet complet charter, pentru vacanța de vară?

Iată de ce îți recomand un astfel de pachet:

  • zborurile sunt directe, fără escale
  • ai incluse bagajele de cală și taxele de aeroport
  • toate hotelurile și serviciile acestora sunt verificate
  • ți se oferă transfer aeroport-hotel-aeroport
  • ai asistență turistică pe toată perioada vacanței
  • asigurările medicale și storno sunt incluse în majoritate pachetelor

 

 

Care sunt cele mai căutate destinații?

Este întrebarea mea preferată pentru că pot să îți ofer recomandări variate, în funcție de preferințele tale. Grecia, Spania, Turcia, Italia, Portugalia, Cipru sunt principalele și cele mai căutate destinații. Iar pe lângă preferințele tale și particularitățile fiecarei destinații, avantajele de a rezerva un pachet complet, charter, într-una dintre aceste destinații sunt numeroase.

 

Concluzii

Îmi doresc să îți fie de folos aceste câteva informații despre vacanțele cu reduceri Eary Booking. Și mai vreau să îți transmit un mesaj, de reținut:

De-a lungul timpului, în conversațiile cu clienții, am ascultat dorințele și părerilor lor și am realizat că nimeni nu vrea, de fapt, să plece oriunde, oricând, cu orice preț. Goana după stele și după reduceri masive nu înseamnă calitate garantată, nici pe departe. În schimb, toată lumea își dorește o experiența de vacanță care să merite. Care să își justifice banii și care să te facă să simți, la întoarcere că ai primit ceva de care te-ai bucurat. Că ai plătit niște servicii de care nu ai nicio îndoială și față de care ești mulțumit deplin. Și că vei mai apela cu încredere, la recomandările mele, pe viitor.

 

Ești interesat de o vacanță cu reducere Early Booking?


Contactează-mă!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile

[sibwp_form id=3]