Lisabona

Lisabona: oraşul celor 7 coline te face să simţi cum tradiţia se îmbină armonios cu ritmul trepidant al vieţii cotidiene.

Vacanță în Lisabona, Portugalia

Atmosfera în ritmuri de fado, obiectivele turistice, viaţa culturală, dar şi preţurile destul de accesibile, îţi vor diversifica foarte frumos vacanţa în Lisabona!

 

 

Când să vizitezi Lisabona?

În Lisabona, clima este una mediteraneană cu influențe subtropicale, cu veri călduroase și destul de aride, însă datorită brizei marine, căldura reușește să fie domolită. Apogeul turistic este cuprins între lunie iunie și august. Atunci, cei mai mulți turiști vizitează capitala Portugaliei.
Primăvara și toamna sunt foarte prietenoase, cu temperaturi medii de 20 de grade Celsius, așa că intervalele mai-iunie și septembrie-octombrie sunt ideale pentru vizitat, dacă vrei să eviți temperaturile ridicate și al aglomerația.
Lisabona este una dintre cele mai călduroase capitale europene, prin urmare iernile sunt blânde, cu o temperatură medie ce ajunge la 15 grade Celsius pe timpul zilei și un minim de 8 grade Celsius pe timpul nopții.
Concluzia: Lisabona este o capitala europeană ultra prietenoasă ce împacă orice capricios, putând fi vizitată, lejer, în orice sezon ?!

 

ofertă de vacanță la Lisabona

 

ofertă de vacanță la Lisabona

 

ofertă de vacanță la Lisabona

 

sejur Lisabona

 

Ce buget să aloci pentru o vacanță în Lisabona?

Lisabona este o destinație destul de accesibilă, mai iefitnă decât orașele spaniole vecine.
Tariful unui bilet de avion dus-întors începe de la 150 de EUR și poate ajunge în full sezon la 300 de EUR.
Iar cazarea la hotel de 3* se învârte în jurul sumei de 70 de EUR/cameră dublă/noapte.

 

Transportul în Lisabona

Costul transportului este accesibil, fie că vorbim de taxi, fie că vorbim de transportul în comun.
Pentru accesul de la aeroport la hotelul la care te vei caza poți folosi aplicația Uber, iar tarifele sunt extrem de accesibile, undeva in jur de 10 EUR cursa, până în centru Lisabonei, dacă însă alegi un taxi din aeroport cursa te va duce undeva la aproximativ 15 EUR.
Însă, poți ajunge în centru și cu metroul, prețul unui bilet fiind 1.5 EUR, sau poți lua autobuzul ce pleacă din 20 în 20 de minute de la aeroport către centru.
Pentru transportul în comun ai varianta în care să-ți cumperi la fiecare călătorie, prețurile aproximative fiind de 3 EUR pentru un bilet la tramvai, sau 2 EUR pentru un bilet la autobuz. O altă variantă ar fi să-ți achiziționezi Lisboa Card care costă între 20 EUR și 40 EUR, în funcție de numarul de ore pentru care alegi să optezi, respectiv 24 sau 72 de ore. În aceste tarife, pe lângă biletele de transport asigurate, vei avea și acces la muzee și reduceri la anumite atracții turistice.

Ține cont de aceste informații dar nu uita să explorezi Lisabona și la pas. Străduțele înguste și pietruite dau o mare parte din farmecul orașului. Lasă-te pierdut/ă pe aceste străduțe pentru a te familiariza cât mai bine cu spiritul Lisabonei. Vei vedea foarte multe clădiri vechi cu balcoane, unele dintre ele colorate și interesante.

 

 

 

Unde te cazezi, în Lisabona?

Bineînțeles că sunt o multitudine de opțiuni pentru cazare, printre care destul de numeroase și de căutate sunt hostelurile, cu tarife foarte accesibile, însă condițile nu sunt neapărat cu pretenții. Tarifele pentru un hotel bun de 3* încep de la 70 EUR/noapte pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus, iar pentru un hotel de 4* tarifele încep de la 100 EUR/noapte pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus. Tariful variază și în funcție de zona în care se află acesta.

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

E-book recomandări de vacanțe

Descarcă PDF

 

 

Recomandări culinare

Cel mai faimos fel de mâncare portughez este bacalhau, o specialitate din cod sărat păstrat la rece și…cam atât, restul este secret ?, nu este secretul meu, ci al portughezilor.
Legenda spune că ei pot prepara bacalhau în 365 de moduri, câte zile în an, atâtea feluri de mâncare.
Două dintre faimoasele rețete sunt Bacalhau à brás, cod cu ceapă și cartofi însoțite de omletă și Bacalhau com broa, felie de cod dată prin faină de porumb de pâine tradițională denumită broa. Două preparate absolut delicioase.
Dacă te hotărăști să vizitezi Lisabona în luna iunie, pregătește-te de petrecere ?, fiindcă întregul oraș este în plină sărbătoare de Sfântul Anton, și vei găsi peste tot preparate delicioase din sardine proaspete.
Bifana este un alt preparat faimos în Portugalia. Felii subțiri din carne de porc se marinează în vin alb și mult usturoi. Peste, se poate adauga muștar sau sos fiebinte, după preferință, dar nu este musai, deoarece gustul cărnii este desăvârșit. Rezultatul acestui preparat? Papile gustative „recunoscătoare”.
Time Out Market din Lisabona este o hală imensă unde poți mânca bine și ieftin. Aici îți găsești o gamă vastă de pește proaspat si de preparate delicioase din fructe de mare.
La capitolul dulciuri
Hmm, nebunie curată! Faimoasa tartă cu gălbenuș de ou, Pastel de nata. Originea rețetei este la călugării de la Mânăstirea Jeronimos. Ideea rețetei a pornit de la apretatul veșmintelor pe care călugării îl făceau cu ajutorul albușurilor de la ouă, astfel rămânând o cantitate considerabilă de gălbenușuri pe care aceștia nu au vrut să o risipească, așa că au creat această delicioasă rețetă de tartă ce a ajuns emblemă a locului.

 

baclahau @teleculinaria.pt

 

Şi referitor la vacanţă, aceasta poate să fie de tip city break 3,4 zile sau sejur de minim 7 zile, în funcţie de cum vrei să te organizezi. Din Bucureşti sunt zboruri directe cu Blue Air, Wizz Air şi Tap Portugal.

“Iti multumim din suflet pentru vacanta din Lisabona, Anca !! Hotelul recomandat are o pozitionare ultra centrala, multe puncte importante suficient de aproape, 3 min de mers pe jos pana la una dintre cele mai importante statii de metrou (Praça Marquês de Pombal) si 5-7 min de mers pana la Parque Eduardo VII. Staff-ul hotelului Flamingo extremly kind and helpful, mic dejun bun, partea de curatenie a camerei, la superlativ…zona linistita! Loading next destination ?! Thank you once again :*”

Imagini de la turişti:

 

Clădirile colorate reprezintă un punct de atracție, în Lisabona. Deși nu foarte mulți cunosc acest aspect, este cât se poate de adevărat. Am auzit mulți turiști impresionați și dorinici să descopere cât mai multe clădiri vopsite în felurite culori.

De asemenea, Lisabona reprezintă un punct de pornire spre multe alte destinaţii portugheze care merită vizitate, precum staţiunile de litoral Cascais şi Estoril; Sintra, oraşul palatelor şi al grădinilor; Cabo da Roca (cel mai vestic punct al Europei, unde uscatul se întâlneşte cu oceanul), oraşul Porto; Algarve, cel mai sudic punct al Portugaliei, la o distanţă de 270 km de Lisabona; iar cei care au mai mult timp la dispoziţie şi implicit un buget mai mare, pot avea parte de o vacanţă absolut superbă în insulele Madeira şi Azore, localizate chiar în mijlocul Atlanticului. Sunt zboruri directe din Lisabona, operate de Tap Portugal, iar durata zborului este de 1 oră şi 45 minute.

 

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

E-book recomandări de vacanțe

Descarcă PDF

 

 

 

oferte de vacanță în Lisabona

 

city break Lisabona

 

În cele ce urmează, vei putea citi mai multe informații utile despre Portugalia, despre petrecerea unei vacanțe în Lisabona. De asemenea, îmi poți scrie dacă te interesază o vacanță aici sau dacă deja ai fost și dorești să împărtășești cu alți cititori despre experiența unui sejur în Lisabona.

 

Ești interesat/ă de o vacanță în Lisabona?


Contactează-mă!

 

 

Tururi, activități și experiențe locale din Lisabona:

Informații

Cauta mai multe  

Recomandări

Cauta mai multe  
Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile