Bodrum, hoţul de inimi

Mă întorc, iar şi iar, cu gândul la Bodrum. De data aceasta vreau să îţi povestesc mai mult despre peisajele de aici, pentru că, mărturisesc, m-am îndrăgostit de combinaţia de dealuri înverzite, case albe şi ape albastre care defineşte acest orăşel al surprizelor.

 

Am ajuns la Bodrum plină de energie – în definitiv, în emisfera noastră vacanţele de-abia încep! – şi m-am trezit… poetă. Nu e greu să îţi imaginezi de ce Alexandru cel Mare a pus deoparte sabia pentru a explora Halicarnas-ul antic. Aici, natura a făcut greul, iar omul a adăugat doar tuşa finală.

Bodrum nu mai e demult un sătuc de pescari; seamănă mai mult cu Saint Tropez decât cu satele din vecinătate, dar are, în acelaşi timp, un aer relaxat, de vacanţă perpetuă.

Portul Bodrum

Primul loc care m-a cucerit e portul. Dacă eşti o fire contradictorie, ca mine, tot timpul alternând între dorinţa de tihnă şi frumos, pe de o parte şi dorinţa de mişcare şi dinamism de cealaltă parte, aici te vei simţi în mediul tău. Aici, în marina mărginită de minareturi, restaurante, parcuri şi muzee, poţi contempla iahturile aflate într-un du-te vino continuu.

Dacă te mulţumeşti să le vezi de la distanţă, îţi recomand Marina Yacht Club, unde poţi bea o limonadă senzaţională şi lua o gustare tipic turcească, cu ochii la tabloul mişcător alb/albastru. Dacă, însă, te tentează să urci la bord şi să explorezi coasta, marina e presărată cu mici agenţii care te pot trimite pe loc într-o mini-excursie în largul coastei acestei peninsule pline de viaţă.

 

Zboruri directe, condiţii excelente, pachete pentru toate gusturile.

Întreabă-mă despre Bodrum!


Contactează-mă!

 

Valea Somnului

Uyku Vadisi sau Valea Somnului, e ceva mai departe de orăşel, la aproximativ 30 de kilometri. Poţi ajunge cu maşina personală sau închiriată, dar, odată ajuns, nu ezita să te dai jos şi să te bucuri de traseele sălbatice, presărate cu zone pentru picnic, peşteri sălbatice (cea mai celebră are o întreagă galerie cu lilieci!), privelişti senzaţionale, restaurante şi o crescătorie de păstrăvi.

Departe de animaţia din oraş, aici găseşti natura în toată splendoarea ei. E un loc pe care îl recomand pentru o evadare din soarele şi turaţia ridicată a Bodrumului; dacă stai o săptămână la malul mării, încearcă să planifici o zi pentru o excursie care nu te va solicita fizic, dar îţi va încânta ochii. În plus, la restaurantele presărate de-a lungul acestor trasee se mănâncă excelent.

Castelul Bodrum

Chiar dacă nu eşti fan al istoriei acestor locuri, nu cred că vei rămâne rece la farmecul Castelului Bodrum. Muzeul de Arheologie Subacvatică, adăpostit înăuntrul castelului, e cu adevărat o oprire obligatorie. Eu aş paria că nu doar adulţii, ci şi cei mici vor fi fascinaţi de comorile descoperite în corăbiile înghiţite de ape, de la bijuterii şi monezi la amfore şi sticlă. Iar dacă istoria te interesează cât de cât, citeşte un pic, în interiorul muzeului, despre prinţesa din Caria, o prezenţă reconstituită după 2400 de ani.

Dar altceva voiam, de fapt, să îţi recomand: să te opreşti din febra turistică, înăuntrul zidurilor acestui castel vechi de şase secole – şi să priveşti în jur, de la Marea Egee, cu albastrul brăzdat de ambarcaţiuni, la orăşelul întins pe relieful vălurit al acestei peninsule. O să înţelegi de ce lumea bună a Europei îşi dă întâlnire aici.

 

În Bodrum e greu să rezişti dorinţei de a sta pe o terasă sau o bancă, sprijinit cu capul în pumni, uitându-te în jur. E un loc care invită la aventură şi explorare, dar şi la relaxare şi poezie. Eu le-am găsit pe toate, iar acum Bodrum are un loc special în inima mea.

 

Ești interesat/ă de o vacanță all inclusive în Bodrum, Turcia?


Contactează-mă!

 

 

foto @flickr.com, @uykuvadisi.com.tr

 

Pe aceeaşi temă: http://ancapavel.ro/6-motive-si-jumatate-pentru-care-bodrum-e-destinatia-perfecta-in-vara-lui-2018/

sejur all inclusive Bodrum 2018

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile