Vreau să îţi povestesc în cele ce urmează, despre cea mai recentă şi autentică experienţă de vacanţă a turiştilor mei, în Tenerife, Spania.
Tenerife, în aprilie
După o serie de vacanţe petrecute în resorturi all inclusive din Turcia, de această dată, turiştii mei, o familie cu 2 copii de 7 şi 8 ani, şi-au dorit o vacanţă într-o destinaţie care incită mai mult la explorare, plimbări şi drumeţii. Iar copiii dumnealor sunt personaje importante în fiecare vacanţă. Deşi sunt micuţi, au deja experienţa călătoriilor şi se bucură la fel de mult de vacanţele în familie, precum părinţii lor.
Primăvara este anotimpul perfect în Tenerife pentru vacanţe dedicate excursiilor locale şi relaxării la plajă.
Şi apropo de plajă, cele mai calde perioade din Tenerife sunt în lunile Iulie, August, Septembrie și Octombrie, însă în Tenerife poţi face plajă şi primăvara. De fapt, Tenerife este insula primăverii eterne. Doar într-o oră de condus, poţi trece de la o baie în ocean la o plimbare pe muntele Teide, un loc emblematic al insulei. Temperaturile variază în funcţie de zonă, sudul şi vestul insulei având cele mai ridicate temperaturi, spre deosebire de împrejurimile Muntelui Teide, unde deseori sunt vânturi puternice şi chiar zăpadă.
Unde s-au cazat?
Aşa cum spuneam, au preferat să exploreze destinaţia în sine şi să nu depindă în acest caz, de prea multe facilităţi hoteliere. Şi-au dorit cazare într-un apartament dotat cu bucătărie, pentru a-şi pregăti micul dejun. Le-am recomandat Sunset View Club Apartment , cu vedere superbă spre ocean, din localitatea San Blas a provinciei Santa Cruz de Tenerife, capitala insulei, dar şi a întregului arhipelag din Insulele Canare.
Santa Cruz de Tenerife este un oraş plin de viaţă, care găzduiește unele dintre cele mai mari carnavaluri din lume şi care oferă atât de multe atracţii: un port impresionant, peisaje superbe, arhitectură importantă şi istorică, clădiri viu colorate, magazine sofisticate, muzee şi galerii, artă stradală îndrăzneaţă, dar şi o oază tropicală de păsări, verdeaţă, flori multicolore şi fântâni arteziene, pe care le întâlneşti în parcul oraşului. Toate acestea sunt susţinute de localnici prietenoşi şi de un sistem de transport în comun foarte bine organizat, ceea ce facilitează explorarea peisajelor sublime din nord-estul insulei.
Ce au vizitat?
Pe toată durata sejurului de 7 zile, turiştii au închiriat maşină şi astfel le-a fost uşor să exploreze destinaţia pe cont propriu, aşa cum şi-au propus. Au ales Cicar, rent a car, o companie locală care nu le-a cerut plată în avans sau garanţii.
Iar despre locurile pe care le-au vizitat, mi-au povestit atât de multe, încât abia am reuşit să adun toate impresiile primite şi să le aştern pe foaie:
Satul Masca este unul dintre cele mai pitoreşti locuri din Tenerife şi cel mai izolat sat al destinaţiei, adăpostit într-un defileu impresionant
Călătoria turiştilor mei spre Masca a fost plină de adrenalină şi suspans şi o consideră una dintre cele mai aventuroase excursii locale. Cu mic, cu mare, s-au pregătit şi echipat corespunzător pentru a explora îndeaproape locurile autentice.
Satul Masca este literalmente agăţat de creasta munţilor şi îţi dă senzaţia că cea mai mică adiere de vânt l-ar dărâma. Cu toate acestea, solurile fertile de aici au dat naştere unei mici comunităţi. Vechile case de piatră, elemente cheie ale acestei locaţii, au devenit de-a lungul timpului, case de vacanţă, iar majoritatea sătenilor au rămas aici pentru a fi la dispoziţia turiştilor.
Excursia la muntele Teide este un alt must see din Tenerife
Cu maşina închiriată, au pornit la drum dis de dimineaţă, pregătiţi de o nouă drumeţie spre un alt loc emblematic: formidabilul El Teide, cel mai înalt munte din Insulele Canare, dar şi din Spania, cu o înălțime de 3718 m. Tot aici este şi Parcul Nacional del Teide, care acoperă 189,9 km pătrați, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și cel mai popular parc național din Spania. Atrage aproximativ 4 milioane de vizitatori pe an. Zona este cu adevărat extraordinară, cuprinzând variaţiuni de rocă vulcanică în nuanţe roşiatice, peşteri mistice și vârfuri îndrăzneţe.
Drumul șerpuit te duce până la baza vulcanului și mai apoi până la cota 2500 m, la baza telecabinei, de unde poţi merge până sus, la cota 3555 m. (cost telecabină: 27 EUR/persoană dus întors). Iar de la 3555 m până la 3718 m se urcă atent, pas cu pas.
Distracţie şi adrenalină în parcurile acvatice
Odată ajunşi în Tenerife, turiştii şi-au rezervat o zi şi pentru celebrele parcuri de distracţii Loro Parque şi Siam. A fost o idee foarte inspirată, ţinând cont, desigur, şi de preferinţele micuţilor camarazi de călătorie. Loro Parque găzduieşte cel mai mare acvariu cu delfini şi pinguini din lume, precum şi cea mai variată colecţie de papagali şi păsări exotice din lume. Copiii s-au bucurat de cele mai active spectacole desfăşurate de vedetele parcului: delfini, pinguini, lei de mare, balene.
La Siam Park, unul dintre cele mai mai parcuri acvatice din lume, denumit şi Regatul Apelor din Tenerife, turiştii au simţit o explozie de adrenalină. Că să surprinzi câteva cadre, îţi poţi lua telefonul într-o husă acvatică, dar nu este permis accesul cu el în tobogane. Până la urmă, aici contează doar experienţa trăită.
Biletele le-au cumpărat de la intrare în parcuri şi au plătit 64 EUR/adult şi 44 EUR/copil (bilete combo Loro + Siam). Pentru evitarea cozilor, se poate cumpăra şi un Fast Pass în valoare de 15 EUR. De asemenea, biletele se pot achiziţiona şi de la recepţia hotelurilor, de la agenţiile de turism sau online: https://tickets.loroparque.com/gb/, https://tickets.siampark.net/gb/
Plajele din Tenerife
Deşi Tenerife nu este o destinaţie doar pentru plajă, turiştii au fost surprinşi de diversitatea de plaje pe care le-au întâlnit aici. Mi-au povestit cu entuziasm despre Plaja Los Gigantes! Li s-a părut deosebită datorită locaţiei inedite: se află într-un golf, adăpostit de stânci înalte, de unde îi vine şi denumirea. Nu este un loc foarte popular, ceea ce îi evidenţiază mai uşor autenticitatea şi cadrul natural. Fiind zonă stâncoasă, ies la iveală bolovanii de pe fundul oceanului, când apele se retrag.
El Médano este o plajă ideală pentru windsurf, dar şi pentru familiile cu copii, în zonă aflându-se o serie de hoteluri de recomandat. Plaja are un traseu de 2 kilometri ce face legătura cu plaja Playa El Cabezo, cu nisip auriu, considerată cea mai lungă plajă din Tenerife.
Deosebită li s-a părut şi plaja Los Cristianos, adăpostită de port, gazdă pentru numeroase sporturi acvatice, volei pe plajă şi o zonă de joacă, amenajată pentru copii. Iar frumuseţea peisajului, la apus, este de neegalat…
Despre mâncare şi recomandări de localuri
Inevitabil, turiştii au adus în discuţie şi experienţele lor culinare şi produsele tradiţionale, caracteristice destinaţiei alese. Din această privinţă, Tenerife s-a dovedit a fi pentru ei, mai mult decât o sursă de satisfacţii. Diversele tipuri de peşte pregătite într-un stil de neegalat şi preţurile accesibile pe care le-au întâlnit în locurile unde au mâncat, adaugă plusvaloare vacanţei lor.
Fără doar şi poate, restaurantele şi tavernele din zona Los Abrigos (sat pescăresc amplasat pe coasta de sud a insulei Tenerife) au fost preferatele lor. Aproape în fiecare zi serveau prânzul sau cina aici şi au pus pe lista de recomandări restaurantele Tasquita del Puerto, Bahia los Abrigos şi Restaurante los Abrigos
Tot la capitolul mâncare, aduc vorba de paella, tipic spaniolă, pe care nu o poţi rata, indiferent în ce zonă a Spaniei te-ai afla. Iată că şi cea din Tenerife este absolut delicioasă, gătită după reţeta tradiţională, cu fructe de mare.
Întreaga poveste despre aventura turiştilor mei în Tenerife s-a încheiat cu replica: ” Vreau să repetăm!”
Dacă eşti şi tu interesat/ă să trăieşti această poveste şi să descoperi Tenerife în detaliu, te ajut cu plăcere!
One thought on “Vacanţă de primăvară în Tenerife”