Zanzibar cu parfum de ylang – ylang şi cuişoare

Zanzibar este o lume în sine ce se aşează în topul destinaţiilor wow! Este un paradis în adevăratul sens al cuvântului. Iar cei care au şansa şi bucuria să ajungă aici, pot spune că şi-au îndeplinit un vis!

 

next-paradise

 

De ce Zanzibar?

Zanzibar este un teritoriu semi-autonom, parte a Tanzaniei, pentru care, turiştii români, care călătoresc în scop turistic, nu au nevoie de viză.

Aşa cum o cunoaştem cei mai mulţi dintre noi, Tanzania este o ţară a contrastelor şi a superlativelor, pornind de la mixtul cultural şi până la frumuseţile pe care natura i le oferă: cel mai inalt varf al Africii – Kilimanjaro, cel mai adanc lac al Africii – Tanganyika, cel mai mare lac al Africii – Lacul Victoria şi nu numai. De numele Tanzaniei se leagă şi două dintre cele mai importante parcuri naţionale ale ţării: Parcului National Serengeti, Parcul Naţional al Craterului Ngorongoro, care conservă importante elemente de floră şi faună, dar şi civilizaţii tribale autentice.

 

Iată şi alte motive importante:

  • Pentru exotismul insulei şi plajele întinse cu nisip fin, ape limpezi şi recife de corali
  • Pentru istoria, legendele locului şi satele tradiţionale de pescari
  • Pentru că aici mixul cultural indian, arab şi britanic se îmbină perfect cu Africa şi misterul ei
  • Pentru savoarea fructelor exotice şi aroma celor mai exotice condimente
  • Pentru că parfumul de vanilie şi ylang-ylang ne va face să visăm mereu la nisipul alb, valurile oceanului şi palmierii înclinaţi

 

7374174520_a9d7555373_k

 

7638668646_799346c256_k

 

120

 

beautiful-zanzibar-vacation-1024x768

 

foto: cultivarea cuişoarelor

 

cuisoare-pemba-zanzibar-femeie

 

foto: floare de ylang  ylang

 

ylang-ylang-1024x675

 

foto: plajele paradisiace

 

d5ffb7e096d815e5dd78646b839f169c

 

6913458-zanzibar-beaches-pictures

 

zanzibar_wallpaper_hd_background_download_desktop2

 

267a659adf15942f3149db9da085efe5bb6c5821

 

video: hotel plutitor in Zanzibar

 

 

Ce poţi vizita, concret, în Zanzibar?

 

  • Parcul Naţional Pădurea Jozani, singurul parc naţional din Zanzibar, este recunoscut prin pădurile de mangrove şi biodiversitate, cu numeroase specii endemice printre care şi specia de maimuţe Red Colobus, aflată pe cale de dispariţie.
  • Oraşul Stone Town, care aduce în prim plan o diversitate culturală fascinantă atât în arhitectura locului cât şi în obiceiurile ţi tradiţiile localnicilor.
  • Tur tematic: Ruta Sclavilor – o mare parte a istoriei insulei a avut în prim plan comerţul cu sclavi, când aproximativiv 75% din populaţia insulei a avut de suferit de pe urma sclaviei.
  • Zanzibar Spice Tour – de-a lungul timpului, insula şi-a câştigat renumele de Insula Mirodeniilor, fiind principala exportatoare de cuişoare la nivel mondial.
  • Vizită la locul copilăriei legendarului Freddie Mercury.
  • Croazieră către Insula Mnemba – poţi descoperi exotismul insulei şi ce înseamnă blue safari, în cadrul unei croaziere care te va aduce mai aproape de farmecul Oceanului Indian şi fascinantele recife de corali.
  • Aventură cu delfinii – în partea de sud a Insulei Zanzibar este locul cel mai cunoscut în care trăiesc numeroşi delfini. Cu toate că par a fi foarte prietenoşi, delfinii sunt destul de timizi când vine vorba de apropierea de oameni, aşa că trebuie să vii cu sufletul deschis la ei 🙂
  • Croazieră către Prison Island – insula prizonierilor şi a ţestoaselor.

 

Când e cel mai bine să vizitezi Zanzibar?

Căldura perioadei de vară este suportabilă datorită brizei marine. Ploile de durată mai lungă apar în perioada aprilie – iunie. În rest, oricând este o plăcere să te bucuri de tot ceea ce are de oferit Zanzibar!

 

Gastronomie

Insula mai este cunoscută şi ca Insula Mirodeniilor, deoarece aici se găsesc foarte multe ierburi aromatice şi condimente care stau la baza unei bucătării recunoscute pentru exotismul şi rafinamentul preparatelor sale. Fructele şi legumele sunt cele mai utilizate în combinaţie cu mirodenii, peşte, fructe de mare şi orez. Datorită poziţionării sale la intersecţia rutelor comerciale, influenţa multiculturală se remarcă până şi în modul de bucătărie. Este unul dintre puţinele locuri în care se gasesc combinaţii de taiţei chinezeşti din amidon de fasole sau soia cu dulciuri arăbeşti şi mirodenii indiene. Nuca de cocos este şi ea folosită foarte des, alături de cuişoare, laptele de cocos aflându-se la baza celor mai multe dintre preparatele cu orez. Unul dintre cele mai cunoscute preparate care se află pe masa zanzibarezilor la ocazii speciale este boku-boku, făcut din carne de vită, ghimbir, chimion, ceapă roşie şi albă, ardei iute şi grâu integral. Crochetele de peşte sunt şi ele foarte întâlnite în meniurile localnicilor şi sunt cunoscute sub numele de samanki kwa kusonga.

 

foto: cocotier

 

cocos-nucifera-frutos-palmera

 

foto: Zanzibar Dream: preparat din orez cu nuca de cocos, peste si legume

 

Coconut-Rice-1

 

foto: boku-boku – despre care aminteam mai sus

 

Zanzibar-Pilau

 

Desertul specific insulei este prajitura picantă, asemănătoare unui chec, foarte condimentată cu scorţişoară, nucşoară, cuişoare sşi cacao. Un chec cu ou şi vanilie, smochine sau alune, se prepară pentru a fi consumat de musulmani la sfârşitul Ramadanului. Prima băutură care a început a fi consumată în Zanzibar, a fost apa de cocos, care se înscrie în rândul preparatelor tradiţionale locale. Odată cu sosirea arabilor, a început să fie consumată la scară tot mai largă, cafeaua. Portughezii au adus pe insulă boabele de cacao.

foto: prăjitură tradiţională cu scorţişoară, nucşoară, cuişoare şi cacao

 

DSC_9843

 

Pentru mine este o bucurie şi o oportunitate de fiecare dată când turiştii mă contactează pentru vacanţe exotice!

Descoperă şi tu pachetele turistice pentru o vacanţă memorabilă în Zanzibar

 

@cocktailholidays.ro, drumbunweb.ro, lemetedelcuore.com, olivesandlucinda.com, tripadvisor.com, lonelyplanet.com, pinterest.com, flickr.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile