Unde schiem în această iarnă?

Indiferent de naționalitate, iubitorii sporturilor de iarnă așteaptă cu nerăbdare această perioadă pentru a aduce un tribut personal muntelui, aerului montan și activităților sportive. Sezonul se deschide, oficial, la 1 decembrie și continuă până în martie-aprilie, în funcție de starea vremii.

Cele mai căutate destinații europene sunt binecunoscutele Austria, Bulgaria, Elveția, Franța, Italia. Mai poți trece pe listă și Slovenia, Suedia, Slovacia.

Alpii reprezintă locul în care s-a născut schiul și s-a perfecționat până aproape de ceea ce am putea numi o nouă artă. Să nu uităm olimpiadele de schi prezentate pe posturile TV sportive, care ne acaparează toată atenția. Iar dacă ești iubitor de schi, cu atât mai mult te vei duce către stațiunile alpine pentru a-i oferi naturii recunoștința că a creat munții.

Zell am See, Austria

Localizat pe o mică peninsulă, oraşul Zell am See este “păzit” în spate de muntele Schmittenhöhe. Primul teleschi a fost construit în 1928. Pistele de coborâre înspre Schmittental sunt toate marcate pentru experţi, dar există şi un drum cu un nivel mai mic de dificultate care duce spre centrul oraşului. Zell am See are şi o scenă culturală bogată – concerte de muzică clasică, festivaluri şi piese de teatru sunt organizate de-a lungul anului în castel.

  • Piste: 944 – 2.399 metri altitudine, 86 km lungime
  • Aglomeraţie: 30.454 – capacitate maximă pe oră
  • Zăpadă: 63% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 100 cm stratul de zăpadă pe sezon
  • Restaurante: 18 în total (1 restaurant la 4,8 km de pistă), 8 din 10 la calitate

 

Skigebied Zell am See-Kaprun. http://www.snowx.nl:

 

St Anton, Austria

Considerat locul de naştere al schiului modern, St Anton a găzduit în 2001 Campionatul Mondial de schi alpin, rămânând în acelaşi timp un sat prietenos şi cosmopolit. Zona de schi este o provocare pentru cei începători, în special prin zonele din Valluga, Schindlerkar şi Mattun.

  • Piste: 1.290 în total, 2.650 metri altitudine, 113 km lungime
  • Aglomeraţie: 56.691 – capacitate maximă pe oră
  • Zăpadă: 86% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 1.200 cm stratul de zăpadă pe sezon
  • Restaurante: 14 în total (1 restaurant la 8,1 km de pistă), 10 din 10 la calitate

 

tw-skifahrer--tirol-werbung.jpg.2921820

 

Kitzbühel, Austria

Este una dintre cele mai scumpe zone de schi din Austria şi acoperă munţii Hahnenkamm (1.660 metri), Ehrenbachhöhe (1.800 metri) şi Pengelstein (1.939 metri). Un itinerariu marcat, “safari”, traversează întreaga zonă dintre satul vecin Kirchberg şi Pass Thurn, pe o distanţă de 16 kilometri.

  • Piste: 778 – 1.997 metri altitudine, 197 km lungime
  • Aglomeraţie: 91.476 – capacitate maximă pe oră
  • Zăpadă: 62% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon
  • Restaurante: 59 în total (1 restaurant la 8 km de pistă), 10 din 10 la calitate

 

Skifahren im Allgäu, Deutschland: abwechslungsreiches Skigebiet bis nach Österreich mit vielen Skibergen, kleine idyllische Skiorte, Top-Skigebiet bei Oberstdorf / Kleinwalsertal. Bild: Walmendingerhorn bei Mittelberg. Mehr Infos im Skiführer auf snowplaza.de. #skiing:

 

Ischgl, Austria

Ischgl, poate fi o afacere foarte bună pentru cei care nu mai au răbdare să aștepte vârful de sezon pentru a ajunge pe pârtie. Odată cu debutul vremii reci, în Ischgl lumea începe să se strângă. Pentru snowboarderi este pregătit un funpark modern, dotat cu halfpipe, trambuline și altele. Regiunea mai dispune și de pârtii special amenajate pentru carving și o pistă de săniuș de 7 km. Pârtiile pot fi accesate cu trei telecabine, chiar în centrul localității, iar la baza acestora sunt 3 parcări acoperite cu 1000 de locuri.

Cei care nu merg pe pârtie, pot asculta muzică de calitate, dacă prind concertul anual, cu intrare liberă, care se desfășoară în localitate.

Găsești aici programul cu evenimentele 

 

 

Trois Vallées, Franţa

Méribel este situat în zona cea mai mare de schi din lume, Trois Vallées, formată în total din nouă munţi, dintre care cel mai înalt este Mont du Vallon, de 2.952 de metri, cu două pârtii excelente de nivel intermediar.

  • Piste: 1.112 – 3.242 metri altitudine, 493 km lungime
  • Aglomeraţie: 298.519 – capacitate maximă pe oră
  • Zăpadă: 33% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 750 cm stratul de zăpadă pe sezon
  • Restaurante: 65 în total (1 restaurant la 8,1 km de pistă), 8 din 10 la calitate

 

Hôtel Des Trois Vallées, Courchevel, France:

 

Les Deux Alpes, Franţa

Zona cu cel mai mic nivel de dificultate pentru schi începe chiar din vârful platoului montan – pe gheţarii Mantel şi Girose. Pasionaţii pot schia aici şi în timpul verii, având la dispoziţie probabil cel mai bun parc de zăpadă pentru vară din lume. În timpul iernii, parcul este mutat la La Toura. Dintre pistele existente în zonă, Dôme de la Lauze este punctul de start pentru ceea ce e considerată cea mai lungă pârtie de de schi din lume: 17 kilometri până la Mont de Lans.

  • Piste: 1.280 – 3.568 metri altitudine, 134 km lungime
  • Aglomeraţie: 86.571 – capacitate maximă pe oră
  • Zăpadă: 25% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon
  • Restaurante: 9 în total (1 restaurant la 14,9 km de pistă), 8 din 10 la calitate

 

Les deux alpes- Christmas 2012 with the boy <3:

 

Val Gardena, Italia

Una dintre cele mai frumoase zone de schi din munţii italieni Dolomiţi, Grödner Valley sau Val Gardena acoperă trei sate: Selva, Santa Cristina şi Ortisei. Selva are cele mai multe hoteluri şi orferă cel mai direct acces la reţeaua de teleschi care leagă Val Gardena de văile Alta Badia şi Fassa. Santa Cristina este cunoscut pentru linişte şi tradiţie, iar Ortisei este un oraş mic şi vechi. Cea mai faimoasă pârtie de schi este Saslong, iar cele mai grele sunt Col Raiser, Mont Seura şi Dantercepies.

  • Piste: 1.258 – 3.270 metri altitudine, 375 km lungime
  • Aglomeraţie: 265.563 – capacitate maximă pe oră
  • Zăpadă: 57% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 450 cm stratul de zăpadă pe sezon
  • Restaurante: 101 în total (1 restaurant la 3,7 km de pistă), 9,6 din 10 la calitate

 

Beautiful Mountains in Italia! Ski Resort Selva Val Gardena  Set in the stunning Dolomites mountain range, offers Italian exuberance, guaranteed snow on the Marmalada Glacier & endless skiing:

 

Zermatt, Elveţia

Un loc al superlativelor, în Zermatt se află cel mai înalt vârf din Elveţia şi cele mai înalte sisteme de teleschiuri din lume. În Zermatt nu se circulă cu maşina – ultimii cinci klilometri de la Täsch nu pot fi străbătuţi decât cu trenul. Zona de schi se întinde pe trei munţi: Rothorn, ideală pentru schiorii de nivel mediu, Gornergrat şi Klein Matterhorn. Cele mai “blânde” piste sunt cele de pe Theodul, cea mai mare regiune de schi în timpul verii din Europa.

  • Piste: 1.562 – 3.820 metri altitudine, 252 km lungime
  • Aglomeraţie: 97.733 – capacitate maximă pe oră
  • Zăpadă: 75% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 700 cm stratul de zăpadă pe sezon
  • Restaurante: 57 în total (1 restaurant la 4,4 km de pistă), 9 din 10 la calitate

 

2. Smugglers' Notch, Vermont:

 

Și în final, dar nu cea din urmă, Bulgaria. Iar cea mai populara staţiune de ski este Bansko.

Bulgaria continuă cu succes să fie apreciată de turiștii români și în sezonul de iarnă (nu doar în cel de vară), pentru că prețurile sunt mai mici (de la 20 EUR/persoană/zi/cazare cu mic dejun – hotel 3*), serviciile de cazare sunt de calitate, distanța este mai mică – cca 500 km de București, condițiile de schi sunt foarte bune, iar pârtiile și echipamentele de schi sunt bine întreținute de către autorități.

De asemenea, Bulgaria deține cel mai înalt pisc din Munții Balcani, vârful Musala din Munții Rila, aflat destul de aproape de Sofia, care atinge 2.925 metri, și tot aici se înalță și Vihren, la 2.914 metri.

Bansko  Ski World Cup – Women 2015

Bansko Ski World Cup - Women 2015:

 

 

@ischgl.com, pinterest.com, zellamsee.at, skinet.com, skiadventure.eu, hoteldestroisvallees.com, foursquare.com, mediafax.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile