Am lansat E-book-ul „Destinațiile cu care nu vei da niciodată greș”!

O discuție de la începuturi, cu o clientă, m-a făcut să îmi dau seama, foarte clar, că responsabilitatea vacanței perfecte nu se află nici în cârca agentului de turism și nici a clientului. Și că plutește, undeva, deasupra celor doi. Iar fără să cunoști anumite aspecte, vacanța perfectă rămâne doar o chestiune de șansă, de conjunctură sau chiar de noroc. Indiferent că vorbim din perspectiva agentului de turism sau a turistului, dornic de o experiență deosebită.

Alegerea vacanței perfecte nu ține de șansă, de noroc sau de hazard.

Anca PavelSe împlinesc 15 ani de când lucrez în lumea călătoriilor. De fapt, se împlinesc 15 ani de când lucrez. Căci în această industrie am deschis ochii, odată cu primul job. Mă enumăr printre acei norocoși care și-au găsit din vreme, drumul și care au muncit cu drag, în fiecare zi.

Iar acest drum a fost cât se poate de interesant. A fost exact ca un drum al unei expediții care te încântă, doar gândindu-te la ea.

Privind în spate, simt că am parcurs câteva mii de kilometri, printr-un relief variat, cu climă de toate felurile, cu drumuri drepte dar și curbe. Cu porțiuni bune de asflat și alteori cu denivelări, mai mici sau mai mari.

Iar în tot acest timp, m-a interesat, în mod special, un lucru. M-a intresat să aflu un răspuns. Mai exact, răspunsul la întrebarea „Cum aș putea să le ofer oamenilor experiența de vacanță perfectă?”

 

 

Acest E-book este întâia ocazie de a-ți transmite într-un mod consistent și mai elaborat, anumite idei pe care eu le consider importante și utile pentru orice pasionat de călătorii. Atât pentru cei care iubesc, pur și simplu vacanțele, cât și pentru cei care lucrează în domeniul turismului și vor să le ofere clienților experiențe de vacanță deosebite.

 

Mi-am dorit să înțeleg ce îi face pe oameni fericiți, încântați, entuziasmați și mulțumiți, când vine vorba de călătorii și de vacanțe.

 

Preview (fragmente):

 

Destinații de vacanță recomandate deosebite

 

Află mai multe

 

„Din bucătăria vacanțelor ideale”

Îmi amintesc cum în urmă cu ani buni, eram în biroul companiei aeriene la care lucram în acea vreme. Eram încântată să lucrez în această lume fascinantă a călătoriilor. Îmi dădeam seama că mulțumirile și nemulțumirile oamenilor erau dintre cele mai variate.
Aflam, în fiecare zi, sute de motive care ar putea face din călătoria cuiva o experiență plăcută sau din contră.
Deși lucram cu pasiune, descopeream, cu inima îndoită și părțile neplăcute ale călătoriilor. Discutam, adesea, cu foarte mulți clienți despre anulări de zboruri sau despre bagaje pierdute.
În viziunea mea de atunci, entuziasmul de a merge într-o vacanță și de a descoperi o nouă destinație nu puteau fi pătate de nicio altă neconcordanță sau inconvenient. Însă, treptat, realizam că oamenii se pot confrunta cu nenumărate inconveniențe, probleme și griji. Și toate acestea gravitau în jurul capacității noastre de a întâmpina și rezolva neplăcerile lor.

 

Mai târziu, am descoperit relația cu agențiile de turism și întreaga înșiruire de legături operaționale care stă în spatele organizării vacanțelor de toate felurile. Am făcut cunoștință cu munca tour operatorilor și a hotelierilor și am înțeles întregul circuit care trebuie să funcționeze ceas.
Înțelegeam că pe lângă tehnologie, pe lângă relațiile business sau studiile și training-urile de tot felul, industria ospitalității se construiește în jurul unor trăsături foarte fine, umane, având în mijloc satisfacția clientului.

 

Înțelegeam foarte bine asta. Dar totuși, ceva rămânea în aer.

 

Mi se părea, la acea vreme, că puteai să cunoști foarte bine toate serviciile existente, să visezi toate destinațiile, să ai cele mai bune relații cu partenerii și – chiar și așa – clienții să NU beneficieze de cea mai frumoasă experiență de vacanță.
Și nu mă înșelam deloc.

După tot acest timp, cred că toată conjunctura profesională și experiența mea directă cu mii de clienți mi-au oferit răspunsul, treptat.
Așa că ți-l voi împărtăși și ție. Plus anumite informații, recomandări și lucruri practice, care să îți folosească acum și pe viitor, în alegerea și organizarea vacanțelor.

 

Cuprins E-book „Destinațiile cu care nu vei da niciodată greș”

 

Frumusețea din ochii privitorului

O altă poveste care m-a ajutat să înțeleg și mai bine care-i treaba cu satisfacția turistului, a fost cea pe care ți-o voi relata, în cele ce urmează.
Eram într-una dintre zilele de Târg de Turism al României.
Era una dintre acele zile aglomerate în care oamenii își caută vacanța dorită, la un tarif redus. Dar în care aveam ocazia să descopăr și mai bine tendințele actuale într-ale vacanțelor, înclinațiile oamenilor și părerile lor despre locurile care le trezesc interesul.

 

Sunt foarte multe ocazii de a învăța de la clienți.

 

Oportunitățile de vizitare ale acestei lumi sunt totuși, limitate, pentru fiecare. Limitate de timp, de buget, de priorități și de o mulțime de alți factori externi. Așa că, ori de câte ori am ocazia, sunt interesată să aflu cât mai multe din vacanțele turiștilor mei și ascult, cu interes, relatările lor. Iar aceste ocazii sunt numeroase. Mai mult decât atât, sunt unul dintre acei oameni pasionați de călătorii, care își contactează clienții, la întoarcere. Mă interesează să știu cum s-au simțit și să aflu noi informații și recomandări. Pentru că de la an la an, apar noi excursii, activități, hoteluri și experiențe locale cu care îmi doresc să fiu la curent, pentru a le putea recomanda și altora.

 

— Bună ziua, domnișoară!
— Bună ziua!
— Caut și eu o vacanță în Dubai. Îmi spune, cumva, preocupat.
— În Dubai? Subliniez eu, zâmbind și încercând să deschid discuția natural. Tonul lui serios, atins de alte experiențe anterioare, gândeam eu, mă interesa. Voiam să știu mai multe despre această alegere. De ce tocmai Dubai? De
unde a venit ideea asta?
Mereu pun accentul pe acest lucru. Este prima ușă pe care o deschid în înțelegerea opțiunilor clienților mei.

— Da, Dubai…m-am gândit cu soția că am vrea să mergem în Dubai. Tocmai ne-am întors din Egipt acum, de Revelion și nu am fost mulțumiți. Îmi spunea pe un ton resemnat.
Mi-a dat de înțeles că analiza acelei vacanțe fusese făcută în detaliu, în familia sa și că subiectul este clar și închis.
— Ce nu v-a plăcut în Egipt? întreb interesată dar punând, în același timp, degetul pe rană. Figura lui m-a făcut să înțeleg, într-un fel, asta. Oftează pentru două secunde și mi se destăinuie:
— Păi nu ne-a plăcut mai nimic. A fost destul de aiurea. Adică am nimerit la un hotel care, deși a costat ceva bani, nu a fost ok. Nici cazarea, nici mâncarea… am prins, la acel moment, o reducere Early Booking și ni s-a părut ok. În fine, asta a fost…
Îl rog să îmi ofere mai multe detalii. Deși era vizibil că nu îi făcea plăcere, am insistat, neîntâmplător.

Știam că mă va ajuta să înțeleg multe despre gusturile și opțiunile sale și ale familiei. Alege să îmi povestească, totuși, binevoitor. Îmi spune că au călătorit în familie, împreună cu cei trei copii. Au ales un resort care nu era printre cele mai ieftine, într-adevăr. Dar care nu miza pe facilități pentru copii. Mai de grabă, hotelul punea accentul pe restaurantele à la
carte și era amplasat într-o zonă mai retrasă, din Sharm El Sheikh. Regretul lui era că cei mici nu s-au simțit tocmai bine, că nu prea au avut multe facilități de care să se bucure.
Drept urmare au stat pe capul lor, la plajă, uneori plictisiți. Nici mâncarea nu li s-a părut prea diversificată și mi-a mărturisit că, deși au ales un regim All Inclusive, nu li s-a părut prea bună oferta gastronomică, mai ales comparând cu o vacanță trecută, în Antalya.

 

L-am ascultat cu mare interes, fără să îl întrerup.

 

Imediat mi-am dat seama că resortul respectiv, pe care îl și vizitasem de-a lungul timpului, ar fi putut să fie cadrul perfect de vacanță. Dar nu pentru dumnealui. Ci pentru altcineva, cu totul diferit.

Spre exemplu, pentru un cuplu trecut de 35 de ani, cu o experiență ceva mai mare de călătorii, care și-ar fi dorit un sejur, mai degrabă, liniștit și care și-ar fi alocat un buget ceva mai ridicat, pentru diferite experiențe locale. Pentru cineva care mizează pe relaxare, natură dar și pe descoperirirea culturii locale, cu ajutorul excursiilor.

Pentru cei care nu se bazează doar pe restaurantul principal, ci vor să diversifice, încercându-le și pe cele à la carte.
La o primă vedere, însă, resortul era fabulos. Dar nepotrivit pentru clientul de față și pentru familia sa. Asta pentru că prioritățile și așteptările lor erau, cu totul, de altă natură.
Aproape că niciuna dintre așteptările sale și ale familiei nu au fost satisfăcute de alegerea făcută. Cu excepția unei singure plimbări în orașul din apropiere. În urma căreia concluzionaseră că dezordinea și chiar „sărăcia de acolo” i-au descurajat, de fapt și mai tare.

 

Departe de a relata dintr-un punct de vedere judecător, această discuție pe care am ales să ți-o împărtășesc, scoate în evidență, în primul rând, de ce este musai să asculți. În al doilea rând, reliefează exact ideea că poți alege un hotel scump, cu review-uri bune, într-o stațiune foarte cunoscută și de mare succes, cu tarif redus, într-o companie plăcută și să
dai un mare chix.
Și asta ți se poate întâmpla atât ție, ca turist dar și agentului de turism. Care nu înseamnă că este rău intenționat, de fapt. Dar mai știu că asta nu ar trebui să îți pese prea tare, pentru că tu ești cel care plătește și te aștepți să primești ceea ce trebuie.
Iar dacă lucrezi în industria turismului și îți dorești să ai succes cu recomandările tale, este vorba de ascultare, de înțelegerea opțiunilor clientului, de cunoașterea ofertelor și a destinațiilor și de capacitatea de a potrivi elementele care compun întreaga poveste.

 

Mergând mai departe, am concluzionat că Dubai este o destinație potrivită pentru următoarea sa vacanță și i-am recomandat un hotel care să țină cont de gustul, prioritățile și dorințele familiei. Și la un buget mai mic decât era tentat să apeleze. Pentru că se gândea să pluseze și mai tare, pentru a nu mai avea parte de alte „surprize”.
I-am recomandat vizitele pe care nu trebuie să le rateze și anumite activități de distracție și mall-uri din apropierea hotelului său.

La întoarcerea din vacanță, am obiceiul să contactez fiecare client pentru păreri. Mi-a povestit că a fost mai bine decât se aștepta, deși avusese încredere în recomandările mele. Mai mult decât atât, soția sa m-a recomandat și la alte trei familii care voiau să își planifice vacanțele.

 

Din relatarea mea, vreau să rămâi cu următoarele:

Este foarte bine să te cunoști, să știi gusturile și ce îți aduce bucurie, într-o vacanță. Captați, în permanență, de fotografii spectaculoase cu destinații din întreaga lume, putem fi tentați să credem că aceea va fi următoarea noastră destinație de vacanță. Fără să ne cunoaștem gusturile proprii și ale celor cu care alegem să mergem în vacanță, fără să avem informații
suficiente despre destinația vizată, putem avea parte de experiențe neplăcute, întorcându-ne cu senzația că nu și-a meritat banii.

Orice loc îți poate aduce satisfacție, bucurie și o stare de bine. Ar fi păcat să nu scoți, însă, tot ce este mai bun din acea experiență de vacanță, din cauza acestor aspecte care fac diferența între o vacanță reușită și una nereușită. Sau între o alegere potrivită și alta, nepotrivită. Căci despre asta-i vorba.

 

Află mai multe

 

Preview (fragmente):

 

 

Care sunt întrebările la care răspunde acest E-book?

 

  • Care sunt lucrurile pe care nu trebuie să le omiți, atunci când îți cauți o ofertă de vacanță?
  • Ce ne lipsea, de fapt, atunci când părea că deținem toate ingredientele unei vacanțe reușite deși, la întoarcere, concluzionăm că ne-am înșelat?
  • Care sunt aspectele care fac diferența între o vacanță reușită și alta, eșuată?
  • Cum arată, în mod uzual, procesul rezervării unei vacanțe și cum ar trebui să arate, de fapt?
  • Este orice destinație de vacanță în mod automat, un prilej de satisfacție?
  • Cum rămâne cu alegerea destinației potrivite, când online-ul ne oferă atât de multe posibilități?
  • Cum știm că am făcut alegerea corectă, când sute de oferte ideale se află la doar un click distanță? Mai ales când reducerile sunt și ele considerabile, adesea și când serviciile de ospitalitate oferă de la majordom personal până la transfer privat, cu elicopterul?
  • Cum te poate ajuta un specialist în turism pentru a te bucura de experiențe de călătorie cât mai plăcute?
  • Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac cei mai mulți, atunci când își rezervă un sejur?

 

 

Destinații de vacanță recomandate deosebite

 

Află mai multe

 

 

Preview (fragmente):

 

Destinații de vacanță recomandate deosebite

 

Destinații de vacanță recomandate deosebite

 

Destinații de vacanță recomandate deosebite

 

Destinații de vacanță recomandate deosebite

 

recomandări de vacanță

 

Doar dacă ești pasionat/ă de călătorii, dacă vrei să îți îmbunătățești toate experiențele tale de vacanță și numai dacă vrei să te cunoști mai bine ca tip de călător, îți recomand acest E-book la care am muncit intens, dar cu drag.

 

Cum descarc E-book-ul ?

Comanda se face foarte simplu, accesând acest link, sau butonul de mai jos:

 

E-book recomandari de vacanta

 

Descarcă PDF

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile