Istanbul

Marele Bazar

Un fel de oraș în oraș, Marele Bazar din Istanbul găzduiește peste 4000 de magazine de toate felurile. Anual, aproximativ 90 de milioane de oameni îi calcă teritoriul. Vei afla mai multe despre acest simbol al comerțului și al negoțului, recunoscut în întreaga lume!

Marele Bazar atrage mulți oameni – mult prea mulți dacă vii la orele de vârf. E o idee bună să ajungi aici dimineața devreme și să cauţi ceea ce ţi-ai propus să cumperi. Altfel, după prânz, bazarul se aglomerează până la refuz.

Aici ajung peste 90 de milioane de oameni, în fiecare an. Unii dintre ei vin în interes comercial dar sunt și mulți turiști curioși sau chiar localnici, în căutare de diverse obiecte. Foarte mulți vizitează Marele Bazar din Istanbul pentru a vedea, exact, cum arată acest simbol al comerțului mondial și pentru a cunoaște și mai bine Istanbulul.

Marele Bazar este, de fapt, imens! 🙂 Se întinde pe 64 de străzi și înglobează peste 4000 de magazine.

Există mii de tarabe, care vând practic orice: covoare, aur, haine, mirodenii, ceramică, decoraţiuni, mâncare, dulciuri etc. Bazarul este o lume proprie, în care e foarte uşor să te pierzi, să ameţeşti, să oboseşti mai mult decât credeai.

Eu am ajuns chiar după prânz, atunci când aglomerația era la cote ridicate. Deşi ştiam că nu e o idee grozavă să merg chiar atunci, însă programul destul de încărcat m-a împiedicat să mă organizez altfel. Aşa că nu prea am avut dispoziţia necesară să îl colind în detaliu, ci doar am parcurs o parte din el. Când am văzut de la intrare oamenii care mişunau ca furnicile, m-am gândit de două ori dacă să mă arunc și eu în vâltoare sau nu. Oricum, data viitoare o să-l vizitez dimineaţa devreme. Asta este cert!

 

Marele Bazar Istanbul

intrarea principală a Marelui Bazar – foto: JD Lasica @flickr.com

 

Marele Bazar Istanbul

foto: faungg’s photos @flickr.com

 

Marele Bazar Istanbul

foto: Jez Elliott @flickr.com

 

Program Marele Bazar din Istanbul:

De luni până sâmbătă, între orele 09:00 – 19:00. Duminica este închis.

Acum bazarul este şi online, de unde poţi cumpăra mai simplu.

 

Ești interesat/ă de o vacanță?


Contactează-mă!

 

Istoria și spiritul Marelui Bazar

Marele Bazar este amplasat între districtul Fatih, cartierul Kapalıçarşı (mahalaua din Istanbul) și Zidul Constantinopolului. Construcția sa a început în anul 1455 și a fost finalizată după anul 1730. În 1461 a fost terminată İç Bedesten, adică porțiunea cu arcade a Bazarului, cu magazine aflate în interior. În prezent, în Marele Bazar lucrează peste 25 000  de oameni, care mai de care mai pricepuți într-ale comerțului. Căci – să nu uităm – asta este esența locului.  În Marele Bazar vei vedea numeroase magazine, tarabe și buticuri de toate felurile dar și cafenele unde poți savura o adevărată cafea turcească. Dacă te pricepi, cât de cât și la negoț, acesta va fi locul unde poți lua contact direct cu spiritul local. Vei vedea cum interacționează negustorii local cu potențialii cumpărători și vei putea înțelege mai multe despre felul lor de a comunica și de a face profit. Aici, sunt multe elemente care se învârt în jurul banului. Și asta este și frumusețea care atrage interesul multor vizitatori. Un comerciant experimentat va ști cum să îți atragă atenția și să te facă să cumperi chiar și ceva de care nu ai nevoie. Felul în care comunică, nonverbalul și interesul îi face fie foarte interesanți, fie dezagreabili pentru unii vizitatori mai emancipați, să le spunem.

La această oră, Bazarul dispune și de o secție de poliție, un punct medical, unul poștal și un centru de informare turistică. Nu degeaba îl numeam “oraș în oraș”.

 

Marele Bazar din Istanbul

foto: cattan2011 @flickr.com

 

Marele Bazar din Istanbul

foto: michael clarke stuff @flickr.com

 

Marele Bazar din Istanbul

foto: Guilhem-Vellut- @flickr.com

 

Ești interesat/ă de o vacanță?


Contactează-mă!

 

Tururi, activități și experiențe locale din Istanbul:

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.