Nisa, văzută prin ochii mei

O destinație de vacanță minunată care mi-a încântat toate simțurile cu priveliștile sale azurii, culorile vii, distracție, cultură și patrimoniu. Așa arată Nisa prin ochii mei!

 

 

Nisa este locul care se potrivește excelent cu preferințele mele de vacanță: vreme caldă și soare pe tot parcursul anului, locație uimitoare de litoral cu priveliști azurii, viață vibrantă, eleganță și mister din vremurile clasice.

Vremea plăcută a Nisei contribuie foarte mult la diversitatea vacanței pe care o puteți avea aici: fie un sejur mai lung în care să includeți o incursiune pe Coasta de Azur, fie un scurt city break. Indiferent ce veți alege, vă asigur că veți aduna impresii minunate de vacanță la Nisa.

 

Pentru vacanțe inspirate, vă ajut cu plăcere!


Contactează-mă!

 

În cele doar 3 zile pe care eu mi le-am petrecut aici, am reușit  să captez atmosfera vie pe care o emană, la tot pasul, această superbă capitală a Rivierei Franceze. Cu riscul de a repeta, vă spun că, la Nisa se simte atât de plăcut aerul mediteranean, un real magnet turistic al locului. Și e de înțeles de ce: încă din anii 1700, Nisa este o destinație turistică impresionantă.

 

 

Promenade des Anglais, artera principală din Nisa cu priveliște superbă spre mare

 

Cea mai frumoasă arteră de pe malul mării Rivierei Franceze este Promenade des Anglais, fără doar și poate.

 

Privind în jur, am găsit aceleași atracții care i-au motivat pe aristocrații britanici ai vremurilor Belle Epoque să facă o promenadă impozantă, de-a lungul malului mării din Nisa. Artera principală a oraşului încă poartă denumirea de odinioară, Promenade des Anglais, care se întinde pe o lungime de 7 km, de la aeroport, în vest, până la port (Port Lympia), capătul estic.

 

Promenade des Anglais, Nisa, Franța

Promenade des Anglais, Nisa, Franța

 

În zilele pe care le-am petrecut la Nisa, pot spune că nimic nu se compară cu simpla bucurie de a contempla orizontul mării de pe Promenadă, într-o după amiază însorită și liniștită de început de octombrie. Privirea mea era mereu atrasă de contrastul de culori între azuriul strălucitor al mării și culorile calde ale clădirilor, majoritatea clasice.

 

vacanta la Nisa

vacanta la Nisa

Nisa, Frantavacanta pe Coasta de Azur

 

M-am plimbat pe promenadă câteva ore bune, amintindu-mi tot ce știam eu despre acest loc emblematic și imaginându-mi cum treceau pe aici aristocrații britanici de odinioară. Oboseala acumulată deja prea mult din prima zi, mă trimite în camera de hotel. Însă, nu m-am despărțit cu greu de promenadă pentru că știam că și din cameră voi avea aceeași priveliște superbă!

Vă recomand, fără ezitare, să rezervați la Nisa o cameră cu vedere spre Promenadă și implicit spre mare. Priveliștea face toți banii, vorba aceea…

Dacă preferați ca mine, un hotel clasic, de poveste, atunci vă recomand hotelul Le Royal, situat în inima Promenadei. Soarele, la răsărit, se vedea atât de frumos spre marginea orizontului, trasând o potecă sclipitoare peste mare, cadoul lui de bun venit în Nisa…

 

vacanta la Nisa, pe Coasta de Azurhotel Promenade des Anglais

hoteluri Promenade des Anglais, Nisa

 

A doua zi, tot după amiaza, mi-am schimbat starea de contemplare cu una mai activă, la un restaurant de pe malul mării cu o porție de fructe de mare și o ambianță antrenantă, cu Dj și muzică vibrantă. Căci am spus din capul locului de ce îmi place mie atât de mult la Nisa: datorită diversității locului.

Ești interesat/ă de o vacanță la Nisa?


Contactează-mă!

 

 

Nisa, capitala Rivierei Franceze cu o arhitectură impresionantă

 

După ce te captivează cu priveliștile sale marine, capitala Rivierei Franceze te invită să îi admiri arhitectura și să îi cunoști cultura, istoria și patrimoniul.

 

Cu o bogăţie culturală şi arhitecturală, Nisa este al doilea oraş vizitat din Franţa, după Paris.

 

Arhitectura orașului datează încă din perioada barocă, dar cu rezonanțe mari din Belle Epoque. 

Una dintre cele mai impresionante clădiri din Nisa este Hotelul Negresco, înființat de românul Henri Negresco, în anul 1913, pe 8 ianuarie. Vă dați seama ce mândrie ar trebui să fie în sufletul fiecărui turist român care, atunci când vizitează Nisa, îi apare în cale, negreșit, impresionantul Hotel Negresco de pe Promenade des Anglais.

 

Hotel Le Negresco, Nisa

Hotel Le Negresco, Nisa

 

Ești interesat/ă de o vacanță la Nisa?


Contactează-mă!

 

Oare Henri Negresco își imagina, în acele vremuri, că hotelul pe care l-a proiectat și dezvoltat va ajunge să fie unul dintre cele mai prestigioase hoteluri de pe Coasta de Azur? Cel mai probabil, da, și-a imaginat și a perseverat. Pentru că cele mai peserverente și mărețe visuri devin realitate, nu? 🙂

De peste un secol, Le Negresco scrie zilnic legenda Nisei și a Rivierei Franceze. Încă de la deschidere, hotelul a atras atenția înaltei societăți. Artiști, vedete internaționale, membri regali, dar și turiști pasionați de locații prestigioase au fost numeroși care au semnat și semnează, în continuare, în cartea de oaspeți.

O altă emblemă arhitecturală a Nisei este Catedrala rusească ortodoxă, deschisă în anul 1912 de către Ţarul Nicolae al II-lea, cea mai mare catedrală de acest fel din Europa de Vest. Eu am vizitat catedrala chiar duminica, aproape de sfârșitul slujbei. Se simțea, cu preponderență, murmurul comunității rusești din Nisa. Dar și alți localnici ieșeau de la slujbă, iar câțiva turiști curioși (ca mine, de altfel), aruncau o privire de ansamblu.

Inspirată din stilul moscovit, catedrala are un decor foarte bogat și variat, atât pe exterior, cât și pe interior, cu numeroase icoane și picturi murale și unele obiecte istorice religioase, aduse chiar din Rusia.

 

 

Arhitectura Nisei mă impresiona din orice colț priveam, fie cu siluetele clădirilor sale maiestuoase, fie cu locațiile culturale precum Muzeul de Artă Contemporană sau Biserica Notre Dame de Cimiez, ori cu străduțele cochete. La fel de mult m-au impresionat și influențele italienești din Nisa, despre care vă povestesc în cele ce urmează!

 

Influențele italienești ale Nisei

 

Pentru iubitorii de cultură franceză și italiană, laolaltă, Nisa este locul perfect. Desigur, și eu mă enumăr printre ei și îmi place să mă las cucerită de povestea acestor locuri.

Nisa s-a alăturat Franței în anul 1860, dar și-a păstrat întotdeauna un picior în Italia. Influența arhitecturală italienească este vizibilă peste tot în Nisa, cu preponderență în centrul vechi al orașului. Vieille Ville (orașul vechi din Nisa) seamănă cu orașele din nord, nord-vestul Italiei, precum Genova sau zona Toscanei.

Clădirile cu jaluzele înalte, în nuanțe de ocru, par “rupte” din Portofino sau din alte orășele de pe coasta Mării Ligurice. La fel și cafenelele sau buticurile cu produse artizanale, flori, fructe și legume, te duc cu gândul la locurile tradiționale din nordul Italiei.

 

 

După părerea mea, o admiratoare a arhitecturii clasice italienești, Piața Massena din Nisa face parte din aceeași poveste. Acest loc mă duce cu gândul la Piața Cavour din Rimini, o piață mare, largă, străbătută de linia tramvaiului, cu clădiri clasice, o fântână simbol și cafenele de-a lungul rondului pieței. Veți vedea că aceeași structură are și Piața Massena a Nisei: fântâna simbol se numește Fântâna Soarelui și are în mijloc o statuie măreață a lui Apollo, înconjurată de sculpturi care simbolizează planetele Galaxiei.

 

Fântâna soarelui, Place Massena, Nisa

Fântâna soarelui, Place Massena, Nisa

 

Fie că vă propuneți sau nu, incursiunea prin centrul Nisei vă duce, inevitabil în Piața Massena și implicit pe Rue Massena, zona pietonală. Din orice colț ați veni, fiecare străduță duce aici, dar și la alte atracții din proximitate, precum Avenue Jean Médecin, zona de shopping. De aici, Galeriile Lafayette din Nisa se află la 5 minute pe jos, în spatele unei fațade roșii maiestuoase. Aceasta dă tonul pentru culoarea celorlalte clădiri din jurul pieței, unde cafenelele te îmbie, negreșit, la un espresso doppio, un gelato ori la o sesiune de poze. Sau toate acestea la un loc 🙂

 

 

Piața Garibaldi este un alt loc de referință al mixului cultural franco-italian. Și vă invit să vă convingeți. Cu tramvaiul sau pe jos, mergând spre est veți ajunge aici.

Place Garibaldi datează încă din secolul al XVIII lea, numindu-se pe atunci Piazza Vittoria. Câțiva ani mai târziu, și-a schimat denumirea în cea actuală, după Giuseppe Garibaldi, liderul unei unificări italiene, care își dorea ca Nisa să facă parte din Italia. M-am lasăt “furată” de misterul străduțelor cochete care duc către Piața Gaibaldi. De multă vreme, această piață a devenit un loc de întâlnire al localnicilor și al turiștilor, deopotrivă, în cafenelele și barurile din zonă.

 

Piața Garibaldi, Nisa

Piața Garibaldi, Nisa

 

De asemenea, vă recomand să vizitați și Muzeul Matisse de pe Colina Cimiez, o atracție importantă pentru iubitorii de artă. Muzeul este găzduit într-o vilă istorică genoveză, înconjurată de grădini superbe, tot cu influențe italienești. Cum altfel, când Genova se află la nici 100 km distanță?

Acestea au fost relatările mele despre cum arată o vacanță la Nisa de doar câteva zile. Iar celor care ați vizitat deja Nisa, sper că v-am trezit amintiri frumoase!

 

Ești interesat/ă de o vacanță la Nisa?


Contactează-mă!

 

Tururi, activități și experiențe locale din Nisa:

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile