Barcelona: cultură, artă şi romantism
Recent, m-am întors din frumoasa metropolă catalană şi vă pot sugera câteva activităţi turistice super speciale, dar şi romantice, în acelaşi timp. La Palatul Muzicii din Barcelona au loc, frecvent, spectacole de flamenco tradiţional, ocazie excelentă pentru a descoperi intensitatea pasiunii în viața gipsy de-a lungul vremurilor, trecând prin diferitele „palos” ale flamenco (modare ritmice precum „bulería”( festiv și fericit), „solea”( solemn și concentrat), „alegría” (dinamic și fluid) „tango”, „guajira”, „farruca). De asemenea, Palatul Muzicii găzduieşte şi alte evenimente culturale. Vă las aici programul din februarie, ca să vă faceţi o părere.
Tot la Barcelona, se află un hotel de poveste, El Palace Barcelona, construit la începutul anilor 1900, în perioada Belle Epoque. Este cel mai vechi hotel de lux din Barcelona şi mi-am dedicat, în mod special, o parte din timpul meu petrecut la Barcelona pentru o descoperi îndeaproape această locaţie emblematică. De când și-a deschis porțile, în 1919, fostul hotel Ritz Barcelona, în prezent El Palace Barcelona a găzduit monarhi, aristocrați, artiști, muzicieni și multe personalităţi. Practic, s-a scris istorie între zidurile acestui hotel din inima Barcelonei. Salvador Dalí, unul dintre cei mai faimoși suprarealişti, a locuit în El Palace Barcelona, iar astăzi, unul din apartamentele hotelului sunt dedicate lui. Mai mult decât atât, apartamentul (Art Suite) este deschis şi oaspeţilor şi astfel, vă ofer o recomandare sofisticată de cazare în Barcelona, pentru vacanţa romantică de Valentine’s Day. În plus, hotelierii de la El Palace au pregătit pachete romantice ce includ o cină specială creată de un bucătar cu stea Michelin, iar în cameră veţi găsi o sticlă de cava, produse de patiserie frumos decorate și flori proaspete.
Florenţa: oraş romantic cu arhitectură spectaculoasă
Țesătura urbană a acestui mic oraș, de pe malul râului Arno în nord-estul Toscanei, împletită cu motivele arhitecturale, întâlnite la tot pasul, conturează un cadru extraordinar de frumos şi de romantic!
Florenţa a fost casa unor mari artişti precum Giotto, Ghiberti sau Michelangelo. Străzile sale înguste pietruite duc spre o “sărbătoare” de palate elegante din secolele al XV-lea și al XVI-lea, capele luminate, biserici decorate cu fresce, bazilici de marmură, lumânări medievale și muzee de artă pline de picturi și sculpturi ale lui Botticcelli sau Michelangelo. Puține orașe sunt atât de compacte ca dimensiuni dar şi atât de pline cu capodopere extraordinare de artă și arhitectură la fiecare pas. Şi deloc surprinzător, centrul orașului este un sit al Patrimoniului Mondial Unesco.
Oare mai e cazul să vă spun că Florenţa este un loc atât de potrivit pentru escapade romantice?
Oricât de mică este, Florența se află pe lista „must-see” din lume și nu doar pentru cufărul său de artă, ci şi pentru gastronomie, shopping şi modă. Apropo de modă, Florenţa are o legătură puternică cu celebrul designer, Salvatore Ferragamo unde şi-a petrecut o mare parte din viaţa sa profesională. În Florenţa, magia, splendoarea şi luxul Palatului Spini-Feroni al lui Ferragamo, palat ce deţinea majoritatea creaţiilor sale spectaculoase, au prins în mreje toate capetele încoronate şi toţi moştenitorii de averi fabuloase din toată Europa. Astfel că, Florenţa îi aduce omagiu lui Ferragamo prin muzeul pe care îl găzduieşte. Muzeul expune o colecţie de design vestimentar şi modă, dar şi o colecţie de 10000 de perechi de pantofi.
Provence: povestea, priveliştea, paradisul
Aceste 3 cuvinte îmi trec prin minte când mă gândesc la Provence, o zonă de poveste a Franţei, cu privelişti încântătoare!
Aici, în această superbă regiune de pe Riviera Franceză s-au adunat toate culorile naturii şi simbolurile istorice. Iar peste tot se simte parfumul de lavandă şi de tot soiul de ierburi aromatice.
Provence poartă amprenta timpului. De la părinţii civilizaţiei europene, grecii şi romanii, trecând apoi prin războaie mondiale, regiunea este marcată de toate etapele istorice prin care a trecut Franţa. Tocmai de aceea, Provence poartă mărturii ale istoriei.
Aşadar, o incursiune prin această superbă regiune a Franţei, vă va purta pe voi, îndrăgostiţilor, prin locuri istorice şi în acelaşi timp, prin cadre superbe ale naturii. Câmpurile de lavandă au devenit atracţii turistice în Provence, iar ierburile aromatice, alături de brânzeturi şi vinuri locale sunt suveniruri minunate! Se spune că lavanda a fost adusă în Provence din Insulele Canare, fiind folosită de către greci ca medicament sau condiment în mâncare.
Tot în Provence se află orăşelul Aix-en-Provence, aflat în sud-estul Franței, la nord de Marsilia. Aix-en-Provence este un orăşel tare cochet, încojurat de lanurile de lavandă, cu numeroase monumente ce datează din secolele XVI, XVII, XVIII şi o catedrală măreaţă. Artera principală, Cours Mirabeau, împarte oraşul în două. În partea nouă, la sud şi vest sunt case frumoase, cafenele şi fântâni. Iar în partea oraşului vechi, veţi admira monumentele despre care spuneam mai sus. Tot aici sunt cafenele cochete vechi, unde s-au adăpostit de soarele dogoritor Paul Cézanne, Émile Zola şi Ernest Hemingway.
Valea Loarei şi castelele din poveşti
Rămân tot în Franţa şi vin cu o nouă recomandare pentru călătorii romantice, de Valentine’s Day. Valea Loarei este o destinaţie super potrivită pentru asemenea călătorii, unde aerul romantic şi castelele din poveşti se simt, respectiv întrezăresc la tot pasul. Capodopere ale Franţei, castelele de pe Valea Loarei sunt cele mai frumoase şi impresionante atracţii turistice din zonă. Valea Loarei găzduieşte peste 300 de castele. Castelul Chenonceau este cel mai popular din Valea Loarei, fiind cel mai vizitat castel din Franţa, după Versailles. Este construit în stil renascentist şi mai este şi denumit “castelul doamnelor” pentru că a fost construit, proiectat, locuit și, în cele din urmă, salvat de distrugere, de către femei. De fapt, dacă priviţi în profunzime, veți observa influenţele sale feminine în fiecare colţişor al acestui castel. Trebuie să vizitaţi şi Castelul Chambord care are un teritoriu impresionant pentru că se află în cel mai parc forestier din Franţa (şi din Europa, chiar). Grandoarea şi dimensiunile enorme ale lui Chambord, îl fac unul dintre cele mai uimitoare castele. Acoperişul castelului este special amenajat, astfel încât turiştii să poată urca până sus, aici pe acoperiş, de unde pot admira privelişti panoramice, uluitoare ale întregii sale proprietăţi. Ce romantic!
Acestea sunt doar câteva din ideile mele pentru vacanţe şi călătorii romantice de Valentine’s Day! Sper că v-au încântat locurile şi locaţiile recomandate, iar dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau suport rezervări, vă răspund cu plăcere!
foto cover: El Palace Hotel Barcelona, foto @ANCAPAVEL.RO