Tunisia, mixul ideal de relaxare și aventură!
Când mă gândesc la destinaţii orientale, îmi amintesc de prima mea călătorie într-o ţară arabă, Tunisia. Se întâmpla acum câţiva ani buni, când vacanţele în această atractivă destinaţie arabă, luaseră mare amploare printre turiştii români. Şi era lesne de înţeles de ce, pentru că existau zboruri charter din aproape toate oraşele mari din România. Iar tarifele sejururilor erau foarte accesibile.
Vestea bună este că şi anul acesta vor fi zboruri charter spre Tunisia, începând cu luna aprilie! Iar tarifele sunt la fel de accesibile precum anii trecuţi (aproximativ 500 EUR/persoană). Însă, nu doar acestea sunt cele mai importante motive să alegi o vacanţă în Tunsia, ci destinaţia în sine este atracţia principală! Tunisia este un mix ideal de relaxare şi aventură, locul unde vei descoperi istoria deşertului şi a berberilor. Pentru mine, excursia în Tunisia a fost o experienţă inedită şi am trăit intens fiecare zi petrecută acolo, trecând brusc de la relaxare, la aventură şi invers. O vacanță în Tunisia arată cam așa: astăzi te relaxezi pe șezlong din cadrul unui resort, iar mâine te vei afla în deșertul Sahara, vizitând casele berberilor sau culegând curmale. Poţi citi aici tot ce am experimentat eu în Tunisia şi cum mi-am organizat vacanţa, astfel încât să nu ratez nimic!
În aprilie se reiau charterele spre Tunisia, cu plecare din Bucureşti şi Cluj-Napoca!
Şi acum, că mi-am amintit de momentele petrecute acolo, pot spune că Tunisia are o puternică aromă orientală şi îşi respectă foarte mult tradiţiile autentice, ale berberilor (oamenii deşertului). Spun asta în comparaţie şi cu alte ţări arabe pe care le-am vizitat. De exemplu, Egipt, deşi este o destinaţie orientală foarte ofertantă, este mai comercială decât Tunisia şi pulsează din în ce mai mult spre opulenţă. Chiar şi Marocul, care are multe oraşe antice şi peisaje deşertice uluitoare, a devenit mai comercial decât Tunisia.
Egipt, o lume cu o diversitate ameţitoare!
Cunosc câţiva oameni care obişnuiau să meargă în Egipt ani la rând, fără să ia în calcul şi alte destinaţii de vacanţă. Şi doar atunci când am ajuns şi eu în Egipt, mai exact în Sharm El Sheikh, am înţeles de ce aceşti oameni erau atât de încântaţi de vacanţele lor în destinaţiile egiptene.
Egipt este o lume absolut deosebită, cu arome orientale, cultură şi istorie unice şi una dintre cele mai ospitaliere ţări.
Fauna marină variată şi spectaculoasă a Mării Roşie este o sursă excelentă pentru experienţe unice, precum scuba diving.
De asemenea, o croazieră pe fluviul Nil este o altă experienţă unică, pe care o poţi trăi doar în Egipt. Se spune că Nilul împarte Universul. Fără Nil şi fără aluviunile depuse de el, în fiecare an, Egiptul nu ar fi existat…Şi nici civilizaţia antică, strălucitoare ce îi datorează Nilului divinităţile sale şi tot ce a avut ea mai frumos!
Şi nu în ultimul rând, un sejur în Egipt înseamnă o vacanţă completă datorită resorturilor all inclusive, care te răsfaţă şi îţi stârnesc toate simţurile şi stările de bine, relaxare şi confort.
Iar referitor la locurile perfecte pentru vacanţe memorabile în Egipt, ştiţi deja că staţiunile de la Marea Roşie, Sharm El Sheikh şi Hurghada sunt cele mai bune alegeri! Dar poate nu aţi auzit încă de staţiunea Marsa Alam şi trebuie să ştiţi cât este şi ea de ofertantă! Se află la aproximativ 250 km de Hurghada şi este locul perfect pentru scuba diving. Marsa Alam este o staţiune turistică destul de liniştită, deşi turismul a explodat şi aici şi este în plină expansiune. Totuşi, în comparaţie cu Sharm El Sheikh sau Hurghada, Marsa Alam este încă un refugiu, departe de marile aglomerări urbane şi de staţiunile agitate.
Marsa Alam, Egipt: o nouă destinaţie de vacanţă, un nou charter! Plecări din Bucureşti, începând cu 4 aprilie 2021!
Maroc, o sută de chipuri şi sunete!
Deşi Marocul este o țară atât de cunoscută, care, de-a lungul secolelor, și-a împletit legăturile cu Africa sub-sahariană, Europa și Orientul Mijlociu, încă mai are multe locuri şi tradiţii care stârnesc curiozitatea turiştilor. Populația sa arabă și berberă, laolaltă, formează o identitate națională puternică, din ce în ce mai tânără, care se inspiră din tradiţiile marocane de odinioară. Tocmai de aceea, putem spune că Marocul are o sută de chipuri și sunete, toate gata să-şi întâmpine oaspeţii care caută condimente și aventuri.
NOU! În aprilie se lansează zboruri charter spre Maroc!
Poţi începe să descoperi Marocul cu o simplă cafea cu aromă de cardamon sau cu un ceai de mentă la una din cafenelele de pe străzile agitate din oraşele marocane Marakesh, Casablanca, Fes sau capitala, Rabat. Apoi, poţi intensifica momentele făcând drumeţii în deşert, pe cămile sau alergând de colo-colo, prin souq-uri. Souq-urile sunt magazine tradiţionale, unde vei găsi toată gama de suveniruri marocane: condimente, cosmetică, parfumerie, haine şi îmbrăcăminte. Să nu uităm că Marocul este o ţară plină de contraste, iar dacă îţi doreşti o astfel de experienţă, atunci aceasta este destinaţia ta!
Condiţii de călătorie în Tunisia, Egipt şi Maroc
Ştim deja că în aceste vremuri trebuie să ţinem cont de condiţiile şi măsurile de călătorie impuse de contextul Covid, aşa că trebuie să ne informăm din surse oficiale, ori de câte ori vrem să plecăm din ţară. Toate condiţiile de călătorie le găsiţi pe site-ul Ministerul Afacerilor Externe http://mae.ro/
Sper că v-au plăcut recomandările mele de astăzi pentru voi, iar dacă sunteţi la fel de dornici ca mine să mergeţi într-o destinaţie cu aromă orientală, haideţi să ne organizăm aşa cum trebuie!