Vacanţa mea la Barcelona şi câteva recomandări pentru voi!

Am plecat la Barcelona în ajunul Anului Nou, însă nu Revelionul a fost motivul principal al acestei călătorii, ci dorinţa mea de a revedea metropola catalană. Nu mai fusesem la Barcelona de ceva vreme şi tare îmi era dor să mă întorc aici.

 

În mintea mea, Spania începe cu Barcelona pentru că este oraşul meu de suflet şi locul unde nu mă plictisesc niciodată! Mai mult decât atât, fiecare călătorie la Barcelona este o experienţă nouă, datorită frumuseţii şi diversităţii pe care le întâlneşti la tot pasul în metropola catalană.

 

Barcelona este o destinaţie încântătoare în orice perioadă a anului!

 

În cele 4 zile petrecute la Barcelona, am mers mult pe jos, mii de paşi. Arhitectura, portul, marea şi plaja mă captivau la fiecare pas şi privire şi îmi dădeam seama ce dor mi-a fost de aceste meleaguri catalane.

 

Vacanta mea la Barcelona, foto@ANCAPAVEL.RO

Vacanta mea la Barcelona, foto@ANCAPAVEL.RO

 

Am regăsit Barcelona la fel de încântătoare precum o ştiam, chiar şi în ciuda pandemiei. Şi sunt atât de multe lucruri de făcut aici… De fapt, cesta este farmecul metropolei catalane: ori de câte ori vii aici, nicio vacanţă nu seamănă cu alta. De aceea, aş recomanda Barcelona oricui doreşte un loc diversificat, fie că vii aici doar pentru 3 zile, fie pentru o săptămână sau chiar o lună…

Aşadar, dragilor, vreau să vă povestesc, în cele ce urmează, câte ceva din experienţele mele la Barcelona pe care vi le recomand şi vouă, evident!


Contactează-mă!

 

 

Concert de flamenco la Palatul Muzicii din Barcelona

 

Palatul Muzicii din Barcelona(Palau de la Música Catalana) aflat în cartierul Sant Pere, unul dintre cele mai frumoase locuri ale Barcelonei, este o bijuterie arhitecturală a stilului Art Nouveau catalan, singura sală de concerte în acest stil care a fost listată ca sit al Patrimoniului Mondial de către UNESCO.

Clădirea arată, efectiv, ca o cutie muzicală magică care reunește toate stilurile decorative: sculptură, mozaic, vitralii și feronerie. Şi este musai să faceţi un tur cu ghid ca să aflaţi informaţii deosebite pe care nu le găsiţi pe net.

 

 

De asemenea, Palatul Muzicii din Barcelona este decorul perfect pentru o noapte de muzică de neuitat. Şi în acest sens, vă recomand un concert de flamenco tradiţional. Flamenco este un gen muzical care a apărut și s-a dezvoltat în Spania, preponderent în regiunea Andaluzia, iar ulterior, a luat amploare în toată Spania. Flamenco are o ritmicitate pronunțată, fiind folosite castaniete și adesea, cântecele flamenco sunt însoțite de dansul flamenco. Palatul Muzicii organizează, frecvent, concerte de flamenco cu o trupă cunoscută pentru spectacolele live fabuloase! Vă vor purta într-o călătorie fascinantă şi vă asigură o experienţă unică, plină de emoţie!

Aşadar, nu rataţi un asemenea eveniment,când ajungeţi în Barcelona pentru că este iconic, iar dacă nu eraţi fani flamenco, cel mai probabil veţi deveni! Ţineţi cont, însă, să rezervaţi biletele din timp, pentru că spectacolul se ţine întotdeauna cu casa închisă.

 

 

 

Plimbare de voie pe bulevardul Paseo de Gracia

 

Bulevardul Paseo de Gracia este, de departe, cel mai elegant loc de promenadă din Barcelona, comparabil cu Champs Elysees din Paris sau Via Condotti din Roma. O plimbare de voie pe Paseo de Gracia mi se pare, de-a dreptul, o infuzie de rafinament şi aer aristocratic. Bulevardul este mărginit de o mulțime de copaci și bănci, ceea ce era minunat pentru a-mi lua o pauză de relaxare.

 

Iar magazinele mă îmbie de pe ambele părţi, cu vitrinele sale sofisticate, dar şi cu farmecul clădirilor. Unele dintre aceste clădiri, cum ar fi Casa Batllo și Casa Mila, fac parte din patrimoniul UNESCO.

La Casa Batllo am intrat în universul magic al lui Gaudi şi am descoperit, fără să îmi propun neapărat, conexiunile dintre arhitectură şi natură prin forme organice care par a avea viaţă. Există multe ipoteze cu privire la simbolismul unor detalii ale clădirii, printre care şi balcoanele în formă de măşti sau acoperişul în formă de spate de dragon. O altă comoara lăsată de Gaudi în Paseo de Gracia şi care chiar merită vizitată este Casa Mila, cunoscută şi sub numele de La Pedrera. Denuimirea vine de la faţada care aminteşte de firmele calcaroase ale unei cariere.

 

 

 

Experienţe culinare tradiţionale

 

Dacă sunteţi în căutarea unor experienţe culinare tradiţionale în Barcelona, e musai să încercaţi paella cu fructe de mare pe care eu o ador şi, desigur, un pahar de sangria. Şi, ca să punem punctul pe I, nu există în Spania un fel se mâncare mai faimos şi mai consumat decât paella. De fapt, este un platou mare cu orez parfumat, infuzat cu şofran. Din păcate, o paella bună nu este uşor de găsit în alte locuri, de aceea, dacă ai ajuns în Barcelona, trebuie să o încerci!

Dacă, totuşi, nu vă plac fructele de mare, puteţi alege un alt tip de paella, precum reţeta tradiţională, bogată în carne de pui, iepure, anghila sau melci. De aceea este atât de remarcabilă paella, deoarece poate fi făcută  în nenumărate moduri, pentru toate gusturile!

 

 

Prânz în stil clasic la El Palace, cel mai vechi hotel de lux din Barcelona

 

Dacă tot vă povesteam despre experienţele mele culinare din Barcelona, vreau să vă inspir, în continuare, cu un loc sofisticat din Barcelona, hotelul El Palace, cel mai vechi hotel de lux din Barcelona. În fiecare călătorie a mea, îmi propun să merg şi în locuri speciale, locuri de poveste cum îmi place mie să spun.

 

El Palace, cel mai vechi hotel de lux din Barcelona

El Palace, cel mai vechi hotel de lux din Barcelona

 

El Palace Barcelona datează chiar din anul 1919 , în cartierul Eixample, într-o clădire istorică în stil neoclasic, foarte aproape de cele mai importante puncte de atracție turistice din Barcelona și de celebrele bulevardele Las Ramblas şi Passeig de Gràcia.

Hotelul este inspirat din perioada “Belle Époque”, epocă infuzată în toate elementele arhitecturale şi de design ale clădirii hotelului, motiv pentru care am ales, în mod special să vin aici. Am făcut rezervare la restaurantul Sălii Mari (The Great Hall). Zilnic, începând cu orele prânzului, cheful (cu stea Michelin) restaurantului pregăteşte meniuri pe măsură. Aici găsiţi prezentarea meniului. 

Eu am ales Burrata Siciliană, ca starter, iar ca fel principal, pui cu piure de cartofi, trufe şi ciuperci. Vă mai recomand să încercaţi şi tartar din somon sau miel, însoţit de vânătă afumată. Desigur, m-am păstrat şi pentru desert, mousse de ciocolată. Totul a fost foarte delicios şi preparat la nivel premium. Iar preţurile sunt chiar decente, ţinând cont de pretenţiile hotelului. Le găsiţi în meniul de mai sus.

 

 

 

Relaxare la plajă pe Playa Barceloneta

 

După atâtea plimbări şi ospăţ, abia aşteptam să ajung la plajă, ocazie extraodinară să revăd marea, chiar la început de an, aici, pe plaja Barceloneta, cea mai populară plajă a oraşului.

Toate drumurile duc spre Playa Barceloneta, din orice colţ al Barcelonei. Acesta este de fapt, farmecul Barcelonei: diverstitatea oraşului şi proximitatea de mare şi plajă, toate acestea înnobilate de vremea caldă pe tot parcursul anului.

O vacanţă la Barcelona este binevenită în orice perioadă!

O vacanţă la Barcelona este binevenită în orice perioadă!

 

Erau primele zile din ianuarie şi o temperatură de 20 de grade. Nu era nevoie să am pregătit kitul de plajă pentru că vremea era aşa prielnică, încât un simplu prosop sau eşarfă erau suficiente. Razele soarelui mă cuprindeau cât să mă încalzească, iar vântul adia uşor, ca într-o primăvară caldă, la noi.

Erau mulţi oameni pe plajă, dornici ca şi mine să fie aici. Unii s-au aventurat să facă baie, în schimb, alţii purtau bocanci şi pulover şi dormeau ore în şir pe plajă, iar eu aveam un sacou, ca aşa m-a prins contextul… o nebunie frumoasă, un amestec de ţinute şi culturi, de atitudini şi zâmbete!

 

 

Acum, când am ajuns la final, privesc cu nostalgie în urmă şi, sincer, vă invidiez dacă aveţi deja plănuită o excursie la Barcelona! Eu abia aştept să revin! Poate ne întâlnim acolo, cine ştie?!

 

Ești interesat/ă de o vacanță la Barcelona?


Contactează-mă!

 

 

Tururi, activități și experiențe locale din Barcelona:

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile