Tot ce trebuie să faci este să intri în concurs şi să te simţi norocos! 🙂
Deşi Slovenia este o țară mică, are o varietate de oportunități pentru explorare!
Evadează într-un loc deosebit!
Ljubljana, capitala slovenă, este un oraș medieval fermecător. Este considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din partea însorită a Alpilor, motiv pentru care se mai intitulează şi “perla ascunsă a Europei”. Datorită atmosferei mediteraneene relaxate, cu tentă romantică, Ljubljana oferă aproape tot ceea ce poţi găsi şi în marile metropole. Şi pentru că nu este un oraş foarte mare, îl vei putea explora cu uşurinţă.
Marea Adriatică te aşteaptă în Slovenia!
Frumoasă în orice moment al anului, coasta slovenă, cu o climă mediterană blândă, este un loc ideal pentru odihnă și divertisment. Orașele fermecătoare de pe litoral, înconjurate de natura frumoasă mediteraneană, te vor încânta cu diversitatea culturală şi culorile cadrului natural. Poţi face o plimbare de-a lungul coastei, baie în Marea Adriatică, relaxare în spa-uri sau te poţi răsfăţa cu mâncărurile mediteraneene foarte delicioase!
Alpii te cheamă!
Alpii Julieni sunt întotdeauna impresionanți, mai ales atunci când sunt văzuți de pe malul faimosului lac Bled, o locaţie emblematică a Sloveniei. Poţi face o plimbare în jurul lacului sau poţi explora cadrul natural într-o barcă tradițională din lemn, cunoscută sub numele de “Pletna”. Iar dacă vizitezi lacul Bled pe timpul verii, poţi face chiar şi o baie . De asemenea, trebuie să guşti Cream Cake, un desert delicios, specialitatea locală din Bled și să faci o mulțime de fotografii, perfecte pentru instagram 🙂
E timpul pentru relaxare
Amplasate în împrejurimi frumoase, spa-urile slovene sunt escapade liniștite, unde te poţi relaxa ore în şir. Iar tratamentele de înfrumusețare te vor revitaliza si te vor face să te simţi mai plin de energie. Cine nu ar vrea o vacanță ca asta? 🙂
Zboară în Slovenia cu Adria Airways!
Poţi zbura la Ljubljana de până la 4 ori pe săptămână (luni, marţi, joi şi duminică).
Adria Airways are peste 55 de ani de experiență, legând Balcanii de Europa de Vest & Europa Centrală şi zboară spre 25 de destinații diferite din Europa.
Pont! Poţi corela noile zboruri din București spre Slovenia şi cu alte destinații.
Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Adria Airways
Pentru suport şi informaţii suplimentare, te ajut cu plăcere!
foto: @ flickr.com
Liliana Diaconu says:
Superbe locuri dar din păcate nu avem posibilitatea de a le vizita.As dori cu mare drag sa le vizitez ??
Anca Pavel says:
Da, Slovenia este foarte frumoasa! Iar datorita zborurilor directe Bucuresti-Ljubljana, e mai usor acum de vizitat.