20 de zile în Thailanda: ghidul unei experiențe memorabile în Phuket și împrejurimi

Pentru Ramona și Răzvan, turiștii noștri pasionați deja de farmecul exotic al Thailandei, această experiență a fost mai mult decât o vacanță. A fost cea mai lungă evadare a lor de până acum: 20 de zile petrecute în stațiunea vibrantă Phuket, zona Patong. Vă invit să aflați despre experiența lor de călătorie în Thailanda și poate vă ajută să vă inspirați din cele povestite!

Vacanță în Thailanda: amintiri, aventuri și recomandări de la turiștii noștri

Fiecare călătorie spune o poveste, iar experiențele turiștilor mei sunt cea mai autentică sursă de inspirație pentru mine. De la plaje exotice și peisaje spectaculoase, până la cultura locală și aromele inconfundabile ale bucătăriei thailandeze, fiecare moment trăit în Thailanda a devenit amintire de neuitat. Ramona și Răzvan ne împărtășesc, de această dată, impresiile lor dintr-un sejur mai lung în Phuket, o combinație perfectă între relaxare, explorare și descoperiri autentice. Alegerea unei perioade mai lungi, un sejur de 20 de zile, (în perioada ianuarie-februarie) nu a fost întâmplătoare. Thailanda nu este o destinație pe care să o „bifezi” în grabă, ci una pe care trebuie să o trăiești în ritmul ei.

Patong este cea mai animată și cunoscută stațiune din Phuket, alegerea ideală pentru cei care caută combinația perfectă între plajă, viață de noapte și numeroase opțiuni de divertisment. Plaja din Patong este lungă, cu nisip fin și ape calde, potrivită atât pentru relaxare, cât și pentru sporturi nautice. Zona este renumită pentru atmosfera sa vibrantă, în special seara, când străzile prind viață, iar Bangla Road devine centrul distracției.

Ca recomandare, este bine să alegeți cazare ușor retrasă față de zona centrală, pentru a evita zgomotul intens pe timpul nopții. De asemenea, negociați prețurile în piețe și pentru unele servicii, folosiți aplicații de transport pentru costuri mai corecte și încercați restaurantele frecventate de localnici pentru o experiență culinară autentică și mai accesibilă. Patong este locul perfect pentru cei care vor energie, diversitate și acces facil la cele mai populare excursii din zonă.

 

Fotografii primite de la turiștii noștri:

 

Unde s-au cazat?

Discuția mea cu Ramona a început cu alegerea cazării, un element esențial care a devenit, în timp, punctul de reper al întregului lor sejur. Eu le cunosc preferințele de multă vreme și imi este ușor și plăcut să le ofer recomandări potrivite.

Resortul Diamond Cliff Resort and Spa a fost recomandarea mea pentru ei, resort ce le-a fost „acasă” pentru aproape trei săptămâni. Poziționarea sa, ușor retrasă față de agitația din centrul Patongului, a fost un mare avantaj. Un detaliu care a făcut experiența mai specială a fost faptul că, deși au rezervat camera Super Deluxe Sea View, au primit un upgrade gratuit la Grand Jacuzzi Suite, un plus de confort și răsfăț care a transformat șederea într-una cu adevărat confortabilă.

 

Diamond Cliff Resort and Spa din Patong este o alegere excelentă pentru turiștii care își doresc un echilibru între confort, priveliști spectaculoase și acces facil către zonele animate ale stațiunii.

Situat pe un deal, la capătul nordic al plajei Patong, resortul oferă panorame superbe asupra Mării Andaman, fiind ideal pentru cei care apreciază liniștea, dar nu vor să fie departe de centru.

 

Recomandare: este bine să solicitați transport intern (buggy) în cadrul resortului, deoarece hotelul este amplasat în pantă, iar deplasarea pe jos poate fi solicitantă. Așa cum le-am recomandat turiștilor mei, puteți rezerva sejurul cu mic dejun inclus, fiind divers și de calitate. De asemenea, rezervați din timp camerele superioare pentru cele mai bune priveliști. Este o opțiune foarte bună atât pentru cupluri, cât și pentru cei care caută un sejur mai liniștit în apropierea agitației din Patong.

 

Ești interesat/ă de o vacanță în Phuket (Thailanda)?

Solicită o ofertă:


Contactează-mă!

 

 

Ce au vizitat și explorat?

Insulele thailandeze din împrejurimi

Thailanda nu înseamnă doar relaxare, ci și explorare. Turiștii noștri, Ramona și Răzvan au pornit în excursii către insulele din împrejurimi, fiecare cu propria poveste.

Unul dintre cele mai variate tururi din zona Phuket – Patong a inclus explorarea a șase insule spectaculoase din Golful Phang Nga, fiecare cu un farmec aparte.

Pentru turiștii nostri, această excursie a fost una dintre cele mai memorabile experiențe ale sejurului, oferindu-le ocazia să descopere peisaje exotice și locuri unice. Printre acestea se numără celebra insulă a lui James Bond (insula Koh Tapu), devenită faimoasă datorită filmului „The Man with the Golden Gun”, dar și Koh Phing Kan, aflată chiar lângă aceasta.

 

 

Turul a continuat cu insule pitorești precum Hong Island, renumită pentru lagunele sale ascunse accesibile doar cu canoe și Panak Island, unde au admirat peșteri spectaculoase și formațiuni calcaroase impresionante.

Tot în această experiență a fost inclus și un popas la Palm Beach Club, o plajă exotică, ideală pentru relaxare și înot, dar și o vizită la un sat de pescari construit pe apă, cu multe case plutitoare, faimoase în zonă. Acest loc este o imagine autentică a vieții locale, care contrastează puternic cu resorturile luxoase. Este o experiență care oferă o perspectivă diferită asupra Thailandei, dincolo de zona turistică.

Mi-au plăcut mult pozele de mai jos! Transmit o stare care te face instant să îți dorești să ajungi acolo. Sunt genul de cadre care nu doar că arată frumos, ci spun o poveste despre frumusețea naturală a Thailandei.

 

 

 

Recomandări:

  • alegeți excursii care pleacă devreme dimineața. Pe lângă temperaturile mai suportabile, veți evita și aglomerația de turiști, mai ales în locurile foarte cunoscute.
  • acest tip de pachet de excursii oferă un mix perfect între aventură, natură și cultură locală, fiind una dintre cele mai complete și memorabile experiențe din sudul Thailandei.
  • nu uitați de protecția solară, pălărie și apă suficientă. Soarele tropical poate fi mult mai puternic decât pare, mai ales pe apă, unde reflexia intensifică expunerea.
  • pentru cei interesați de canoe: este bine de știut că nu necesită experiență anterioară, deoarece ghizii locali sunt foarte atenți și oferă toate instrucțiunile necesare.

 

Ești interesat/ă de o vacanță în Phuket (Thailanda)?

Solicită o ofertă:


Contactează-mă!

 

 

Stațiunea Kamala, liniștea de lângă agitație

Dincolo de excursii, Ramona și Răzvan au simțit nevoia să descopere și viața autentică din afara agitației din Patong. Așa au ajuns în Kamala, o stațiune aflată la doar 8 km distanță, dar care pare o lume complet diferită.

Kamala este ideală pentru cei care caută liniște, plimbări relaxante și o atmosferă mai locală. Promenada de pe malul mării este perfectă pentru serile petrecute fără grabă, iar restaurantele de aici oferă preparate delicioase la prețuri mai mici decât în Patong și Phuket.

Un pont util: transportul între Patong și Kamala se poate face foarte ușor cu taxiuri locale sau aplicații de ride-sharing, iar costurile sunt accesibile. De asemenea, dacă închiriați un scuter (o practică foarte comună în Thailanda), puteți explora zona în propriul ritm – însă doar dacă aveți experiență și respectați regulile de siguranță.

 

 

Tiger Kingdom Phuket, emoție și adrenalină

Un alt moment aparte din experiența lor în Thailanda a fost vizita la Tiger Kingdom Phuket, un loc care le-a stârnit atât curiozitatea, cât și emoțiile. Nu este prima dată când Ramona și Răzvan au văzut tigri de aproape și au interacționat cu ei, însă experiența de la Tiger Kingdom Phuket a fost diferită prin intensitatea emoțiilor și cadrul bine organizat. De această dată, au simțit că totul este mai controlat și mai sigur, iar interacțiunea s-a desfășurat într-un mod atent supravegheat. Chiar și așa, apropierea de aceste animale impunătoare le-a oferit acel amestec de adrenalină și respect profund pentru forța și frumusețea lor. Pentru ei, a fost încă o confirmare că astfel de momente rămân printre cele mai memorabile din orice călătorie.

Recomandare: Pentru cei care își doresc să viziteze Tiger Kingdom, recomandarea noastră este să vă informați în prealabil și să alegeți variantele în care siguranța și respectul față de animale sunt prioritare. De asemenea, este bine să mergeți dimineața, când temperaturile sunt mai scăzute, iar animalele sunt mai liniștite.

Și aceste fotografii mi-au plăcut foarte mult! Fiecare foto transmite emoție și admirație! 🙂

 

 

Elephant Swims Lucky Beach, Phuket

Momentele deosebite alături de animalele specifice zonei contină cu vizita la Elephant Swims at Lucky Beach, în zona Tri Trang din Phuket. Aici, turiștii noștri au avut ocazia să petreacă timp alături de elefanți într-un cadru natural, chiar pe malul mării. Interacțiunea a inclus plimbări relaxate pe plajă și momente în apă alături de aceste animale blânde, ceea ce a transformat experiența într-una autentică și memorabilă. Ramona a apreciat în mod deosebit conexiunea creată cu elefanții și atmosfera liniștită a locului, iar Răzvan a fost impresionat de modul în care aceste animale impresionante sunt integrate într-un cadru relaxant, aproape de mediul lor.

Recomandare: Pentru cei care își doresc o astfel de experiență, recomandarea lor este să aleagă locații responsabile, unde bunăstarea animalelor este respectată, și să rezerve din timp, deoarece aceste activități sunt foarte populare.

 

 

Phuket Muay Thai Kickboxing Stadium

O experiență diferită, dar la fel de captivantă, a fost seara petrecută la Phuket Muay Thai Kickboxing Stadium. Desigur, Răzvan a fost atras de acest spectacol, fiind pasionat de sporturi de contact și curios să vadă pe viu tradiționalul Muay Thai, considerat sport național în Thailanda. Luptele au fost intense, autentice și pline de energie, oferind o perspectivă reală asupra culturii locale. Surpriza plăcută a fost că nici Ramona nu s-a plictisit 🙂 Atmosfera vibrantă, muzica, reacțiile publicului și dinamica meciurilor au transformat totul într-un adevărat spectacol, ușor de urmărit chiar și pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest sport.

 

 

Bucătăria thailandeză și piețele de pește, o explozie de arome

Nicio călătorie în Thailanda nu este completă fără o incursiune în bucătăria locală. Ramona și Răzvan au fost curajoși și curioși, încercând o varietate de preparate tradiționale, atât în restaurante, cât și de la street food.

Dintre toate, două le-au rămas în mod special în suflet: Tom Yam, o supă aromată, ușor picantă, cu note de lămâie și condimente exotice și Pad Thai cu pui, unul dintre cele mai cunoscute feluri thailandeze, perfect echilibrat ca gust.

 

Mâncare thai: Tom Yam, supă aromată, ușor picantă

Mâncare thai: Tom Yam, supă aromată, ușor picantă

Pentru cei care nu sunt obișnuiți cu mâncarea picantă, un sfat esențial: spuneți întotdeauna „not spicy” sau „little spicy” atunci când comandați. Nivelul de iuțeală în Thailanda poate fi surprinzător de ridicat. De asemenea, nu evitați street food-ul unde veți găsi cele mai autentice și gustoase preparate. Alegeți însă locuri recomandate și populare, unde mâncarea este preparată pe loc și există un flux constant de clienți.

Iar piețele locale de pește din Phuket sunt o atracție în sine! Diversitatea incredibilă de pește și fructe de mare, dar și standurile cu insecte și viermi comestibil sunt parte inedită a gastronomiei thailandeze. Deși nu au fost tentați să guste, au privit cu interes această tradiție culinară, unde localnicii consumă astfel de preparate prăjite, considerate bogate în proteine. Pentru mulți turiști, este o experiență mai degrabă de curaj, dar cu siguranță una care completează imaginea autentică a Thailandei.

 

 

Concluzii:

Privind în urmă, cele 20 de zile petrecute în Thailanda nu au fost doar despre locuri vizitate, ci despre trăiri. Despre dimineți liniștite cu vedere la mare, despre aventuri printre insule exotice, despre descoperiri culinare și despre momente simple și autentice.

Pentru cei care visează la o astfel de vacanță, Ramona și Răzvan au câteva recomandări finale:

  • planificați din timp, dar lăsați loc și pentru spontaneitate;

  • nu încercați să vedeți totul dintr-o dată, bucurați-vă de fiecare loc;

  • respectați cultura locală și obiceiurile;

  • hidratați-vă constant și protejați-vă de soare;

  • și, cel mai important, trăiți experiența cu mintea deschisă.

Pentru că, uneori, nu pleci doar într-o vacanță, ci într-o poveste pe care o vei spune mereu cu drag!

 

 

Ești interesat/ă de o vacanță în Phuket (Thailanda)?

Solicită o ofertă:


Contactează-mă!

 

 

Te-ar mai putea interesa:

Croazieră în insulele Phi Phi din Thailanda

Tururi, activități și experiențe locale din Thailanda:

Powered by GetYourGuide

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile

[sibwp_form id=3]