Sharm El Sheikh, un vis împlinit!

Tocmai ce m-am întors din Egipt, din exoticul Sharm El Sheikh, o destinaţie pe care îmi doream de mult timp să o descopăr şi iată că a sosit momentul oportun. Şi când spun oportun, mă refer la faptul că am plecat odată cu relansarea primului zbor, în regim charter, operat de Blue Air şi organizat de tour-operatorul Cocktail Holidays, despre care pot spune, cu drag, că avem o colaborare foarte frumoasă şi încercăm, de fiecare dată, să le oferim turiştilor noştri experienţe inedite şi servicii de care ei să fie mulţumiţi şi fericiţi!

#sharmtour (aşa cum l-am denumit eu) a fost un infotrip de o săptămână, împreună cu ai mei colegi de breaslă, oameni pasionaţi de turism şi călătorii, timp în care am descoperit “sharmul” acestei destinaţii, am vizitat hotelurile pe care putem să le recomandăm cu încredere şi nu în ultimul rând, am trăit experienţe inedite, precum snorkeling, parasailing sau safari cu atv-urile în deşert.

2017-04-12_20.23.18

 

Marea Roşie este cunoscută pentru apele sale albastre limpezi, dar mai ales pentru abundența şi frumuseţea vieții subacvatice. Iar dacă vei întreba pe cineva pasionat de scuba, cum este această experienţă, îţi va povesti cât de fascinantă este senzaţia să te scufunzi în adâncuri, să descoperi vietăţi dintre cele mai deosebite şi cât de life-changing poate fi.

Mă bucur că am trăit şi eu această experienţă, făcând snorkeling, în sufletul Mării Roşii, în parcul naţional Ras Mohammed, din partea sudică a Peninsulei Sinai, unde se află cele mai impresionante zone pentru scufundări. Este imposibil să nu ramâi impresionat de acest spectacol al naturii…

 

17795880_1433339336687989_7430548840850596816_n

 

17796504_1433339030021353_4529952002829025970_n

 

17523137_1433339693354620_2905577462158677585_n

 

Croaziera pe Marea Roşie chiar merită să fie pe lista excursiilor pe care le poţi face în Sharm El Sheikh. Te îmbarci dimineaţa din portul din Sharm, ai 3 opriri pentru snorkeling, în zonele cele mai impresionante din cadrul parcului RasMohammed despre care aminteam mai sus. Între timp, te mai poţi bucura de soare, lenevind pe barcă… Prânzul este inclus în program, iar după amiaza eşti înapoi în port. Noi ne-am simţit excelent!

 

DSC_0025

 

dav

 

dav

 

Şi parasailingul mi-a plăcut foarte mult! Soare, stropi de apă, un zbor la înălțime şi multă adrenalină! (toate acestea timp de 15 minute; 25 dolari/persoană)

 

dav

 

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

recomandări de vacanță

 

Descarcă PDF

 

Ce să mai povestesc? Că îmi trec prin minte atâtea locuri frumoase şi deosebite, încât nici nu ştiu despre care să îţi spun mai întâi…

De exemplu Na’ama Bay este cea mai populară staţiune din Sharm El Sheikh, cu numeroase magazine tradiţionale, cluburi, cafenele, hoteluri, restaurante cu specific pescăresc şi cele mai bune plaje, unde majoritatea hotelurilor au spaţii amenajate, cu sezlonguri şi umbreluţe.

Soho Square –  zona este cunoscută datorită promenadei cu terase şi magazine, fântână arteziană cu joc de lasere şi sunet şi un bar de gheaţă.

 

dav

Ice Bar Soho

bty

 

Pentru cei pasionaţi de localuri autentice, Old Square este cu siguranţă o atracţie!  Suveniruri, bijuterii, accesorii şi îmbrăcăminte din piele, bumbac, produse de olărit sau decoraţiuni, ierburi aromate şi condimente.

 

dav

 

dav

 

De asemenea, bucătăria tradiţională trebuie încercată! Nu poţi veni în Egipt fară să savurezi preparatele autohtone, precum tahina (un sos alb picant), falafel (chifteluţe din soia cu susan), torshy (murături picante), friptură din carne de miel sau vită, dar şi diverse preparate din fructe de mare. Însă, un adevărat deliciu sunt dulciurile tradiţionale (baclava, kunafa, bazbusa, ummuali) servite cu băuturile tradiţionale: ceaiul negru (shay), karkade – ceaiul de hibiscus şi cafeaua orientală specific aromată (kahuaturky).

 

15611940881_6e67a19b5d_k

 

Tot în Old Square se află Moscheea Al Sahaba, construită recent, în stil otoman, o capodoperă a Sharmului, care atrage mulţi turişti.

 

dav

 

Într-una din seri, am fost invitaţi la o cină tradiţională, cu beduinii. Numele beduin vine din cuvântul arab badawi, care înseamnă locuitor al deşertului. Ei sunt recunoscuţi pentru ospitalitatea lor. Astfel că, odată ce eşti musafirul lor, te vor trata cu respect, iar pe lângă o cafea tare, îţi oferă preparatele lor şi câteva spectacole cu muzică şi dansuri.

 

DSC_0096

 

Despre hotelurile pe care le-am vizitat, pot spune că sunt multe care m-au impresionat şi pe care le pot recomanda cu încredere. De exemplu, Baron Resort este localizat pe o plajă foarte frumoasă, lată, cu nisip fin (aşa cum preferă majoritatea turiştilor români), Sunrise Grand Select Arabian Beach Resort adoptă un stil oriental, cu bun gust, apoi Stella di Mare mi se pare excelent pentru cupluri şi honeymoon, iar din categoria high class Four Seasons şi Rixos Hotels sunt impresionante!

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

recomandări de vacanță

 

Descarcă PDF

 

Vedere spre plaja hotelului Baron Resort

baron

 

Grădina colorată a resortului Sunrise Grand Select Arabian Beach

sunrise

 

Italian touch – Stilul arhitectural italienesc pe care îl întâlneşti la resortul Stella di Mare

stella

 

Rixos Hotels înseamnă calitate, oriunde ar fi. Rixos Seagate, Sharm El Sheikh

konaklama_5

 

Aşa a decurs #sharmtour, o experienţă memorabilă pentru mine şi pot spune că am adăugat cu bucurie şi entuziasm, încă o filă în “caietul” de călătorii inspirate.

Dacă eşti şi tu interesat de o vacanţă în exoticul Sharm El Sheikh, mă poţi contacta şi revin cu oferta personalizată.

email: anca.pavel@drumbunweb.ro

 

2017-04-12_20.16.16

 

Iată câteva din momentele cele mai importante şi haioase ale #sharmtour, într-un material video realizat de Andrei Alexe şi Aurelian Licoi, VideoBLOG

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile