Puțini au auzit de Dalaman. Poate că Bodrum, Marmaris sau Didim îți sună ceva mai cunoscut. Ideea este că vorbim despre provincia Muğla, care are deschidere spre un teritoriu natural atât de frumos, din care face parte și Dalaman. În această regiune, este greu să alegi ce să vizitezi și ce să nu. Frumoasele stațiuni Fethiye, Göcek și Ölüdeniz se află și ele la o aruncătură de băț și au început să atragă din ce în ce mai mult interes.
Vreau să îți arăt ce înseamnă o vacanță în Dalaman, ce poți face acolo și să îți povestesc mai multe despre noutatea pachetelor turistice în regim charter.
Dalaman este o noutate pentru turiştii români! În perioada iunie – septembrie sunt pachete complete de vacanţă cu zbor charter!
Dalaman – poarta spre un cadru natural superb, pe coasta sud-vestică a Turciei
O alternativă mai liniștită de pe litoralul Turciei, în care vei fi aproape de natură
Dalaman este un mic orășel turcesc, aflat la câteva minute de autostrada Coastei Sudice turcești, care leagă comunicarea dintre principalele orașe din regiune. Aflat cam la jumătatea distanței dintre Bodrum și Antalya, Dalaman deservește accesul spre un cadru litoral mai ferit de turismul de masă. Dar cu niște peisaje bogate, viu-colorate și diverse.
Dalaman are chiar și aeroport, unul micuț, ce-i drept dar care facilitează accesul turiștilor, în special, spre stațiunile de pe întreaga coastă. De asemenea, există numeroase curse de autobuz care transportă – și ele – turiștii spre orice stațiune sau oraș din regiune. Ți-ar rămâne, practic, să te hotărăști doar ce ai vrea să vizitezi și unde să te cazezi. Dar vom ajunge și acolo.
Fethiye și Ölüdeniz, două destinații aparte, diferite de stațiunile turcești tip all inclusive
Aici poți petrece un sejur divers, mixt, combinând vizitarea diferitelor plaje, excursii, plimbări cu ambarcațiunea, zbor cu parapanta sau sporturi nautice. Și chiar îți poți savura cafeaua la una din terasele din centrul vechi din Fethiye. Vizitează ruinele antice, orașul abandonat Kayakoy, mergi pe drumul lician al vechilor civilizații greci și romane, descoperă canionul Saklikent, Laguna Albastră din Oludeniz și fă-le o vizită și țestoaselor Caretta-Caretta din Dalyan. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile inedite pe care le poți face în sejurul tău, aici.
Vacanță în Fethiye, Turcia
Fethiye este o stațiune exclusivistă, care se întinde de la malul mării până la coasta muntelui, fiind recomandată turiștilor pretențioși și celor care au mai experimentat regiunile de golf. Are foarte multă verdeață, o plajă cu nisip fin dar mai îngustă, datorită faptului că se află situată într-un golf. Stațiunea este liniștită, cu hoteluri foarte bune. Este, de asemenea, genul de loc unde poți trăi și ca un turist dar și ca un localnic. Interesant este că poți alege să stai la unul dintre hotelurile de lux din apropiere, având numeroase facilități și tot confortul dorit. Dar plimbându-te prin centrul orașului, vei putea vedea diferite piețe cu legume, fructe, pește sau preparate locale. Te poți lăsa pierdut pe străduțele din zonă pentru a te familiariza și mai bine cu locul și cu modul de viață al oamenilor de aici. Turismul este o activitate de bază a localnicilor, așa că vei găsi numeroase buticuri cu suveniruri felurite sau cu magazine unde vei putea face mici cumpărături. Nelipsite sunt și cafenelele și restaurantele. Şi bineînţeles hotelurile cu bun gust: Rixos Premium Gocek adults only , Club Hotel Letoonia şi Tui Sensatori Resort Barut sunt recomandările mele de încredere!
Poți explora foarte multe locuri din Fethiye și poți face atât de multe lucruri noi, aici!
Ești interesat/ă de un sejur în Dalaman (Fethyie sau Oludeniz)?
Iată ce poți vizita într-o vacanță în Fethiye:
Turul celor 12 insule
Vei vedea niște peisaje superbe, într-o călătorie privată de 8 ore, pe o ambarcațiune. Prima dintre cele douăsprezece insule din itinerar este Insula Tavașar și vei pătrunde într-o lume pe care nu o cunoșteai, în care natura se dă în spectacol! Apoi va urma cunoscuta insulă Göcek. Iar apoi, în apropiere de insula Yassica vei face un popas pentru a te bucura de o bălăceală. Da, vei te vei putea bucura de o repriză de înot, la o adâncime la care să te simți confortabil/ă. Vei continua călătoria spre următorul check-point și anume golful Aquarium, a cărui culoare a mării îți va plăcea foarte tare. Este albastră, albastră! Iar ultimul stop îl vei face la Insula Kizil cea roșiatică. Frumusețea acestei excursii este că începe dimineața iar pe parcursul călătoriei tale îți poți savura cafeaua sau poți lua masa pe ambarcațiune, admirând frumusețea largului mării și a întregului cadru. Nu uita să-ți încarci telefonul sau să mergi pregătit cu aparatul foto pentru că vei imortaliza niște cadre superbe. Organizatorii excursiei oferă inclusiv transfer de la hotel și flexibilitate a itinerarului. Tariful este de aproximativ 25 EUR / persoană, oscilând în funcție de perioadă.
Drumul lician
Poți petrece 7 zile de explorare deplină! Vei parcurge un drum mitic, antic și palpitant de aproximativ 500 km, în totalitate. Dar ai și posibilitatea de a parcurge variante mai scurte. Vei călători împreună cu ghidul local prin diverse sate, vei putea lua prânzul la ferme locale și vei putea admira peisajul mediteranean în toată splendoarea sa. Sau poți folosi aplicația Trekright dacă vrei să experimentezi cu alt fel de ghidaj. Vei cunoaște o mulțime de oameni, te vei familiariza cu diferite obiceiuri și vei afla mai multe despre civilizațile grecești și romane. Și vei colinda îndelung, deci pregătește-te pentru niște variante de cazare foarte basic. Lycia a fost o regiune din Anatolia, despre cărei istorie poți citi aici.
Îți recomand această excursie dacă ești dornic de o experiență specială, dacă ești un iubitor de cultură și civlilzație și dacă îți place să iei contact cât mai puțin cu aglomerația turismului de masă.
Orașul abandonat Kayakoy
Vizitează Kayakoy pentru a vedea un tablou nemaiîntâlnit. Oarecum înspăimântătoare dar și cu un aer mistic, ruinele acestui oraș – cândva plin de viață – merită vizitate nu doar pentru aspect cât și pentru istoria locală. Așezarea inițială datează din secolul I î.Hr. iar orașul denumit Karmylassos a devenit casă a ortodocșilor greci la începutul secolului XX. Ca urmare a Primului Război Mondial, a avut loc un schimb ogligatoriu de populație, începând cu anul 1923 așa că toți localnicii au fost nevoiți să își părăsească locuințele, îndreptându-se spre Grecia. În prezent, aproximativ 350 de case părăsite, fără acoperiș și două biserici ortodoxe grecești zac, într-o atmosferă stranie și derizorie, pe un deal. Planifică-ți excursia pe timpul zilei pentru că, la înserat, nu există lumină electrică.
Plaja țestoaselor Caretta-Caretta (Turtle Beach) din Dalyan
Iubitorii plajelor sălbatice vor fi încântați de această experiență!
Dalyan este localitatea unde cultura antică, arhitectura și grandoarea naturii se întâlnesc. Se află la o distanță de 60 km de Fethiye. Poți opri la izvorul termal Sultaniye și trebuie neapărat să vizitezi Mormintele Liciene din rocă. Poți face o incursiune pe râul cu același nume – Dalyan dar poți face o escapadă și în largul mării, cu barca. Merită să încerci chiar și ceva mai…murdar! Mă refer la o baie de noroi 🙂 Da, ai și această posibilitate care îți poate aduce amintiri foarte amuzante. Țestoasele Careta-Careta pot fi văzute pe plajă dar și în apă, de pe ambarcațiunea pe care vei călători. Ele, adesea, sunt în căutare de hrană, de peștișori sau crabi albaștri, deci ai șansa să le vezi chiar în acțiune!
Vizitarea Canionului Parcului Național Saklikent
Vei vedea o priveliște încântătoare, vizitând Canionul Saklikent, aflat la doar 43 km de Fethiye. Ai nevoie doar de niște încălțări bune, pe care te poți baza să nu derapezi și care să nu fie incofortabile la contactul cu apa, pentru că îți va îngreuna parcursul. Poți încerca niște bocanci sau chiar încălțări pentru plajele cu pietriș. Și haine confortabile, de expediție, nu de plimbare pe stradă, căci nu este cazul. Dacă ești dornic de aventură poți face și rafting, aici. Depinde și cât de învolburate vei găsi apele. Sau chiar jeep safari, dacă te atrage și mai mult ideea.
Plimbare pe cal
Pentru doar 20 EUR poți încerca o plimbare memorabilă, călare. Nu ai nevoie de experiență, vei putea parcurge trasee diferite, pe cai liniștiți, în plimbare pe dealuri. Vei fi însoțit de un ghid, pe tot parcursul călătoriei așa că ai toate motivele să te simți în siguranță și să te bucuri de peisajele delaurilor din Fethiye.
Mai multe activități și excursii din Fethiye, poți vedea aici.
Vacanță în Oludeniz, Turcia
Amplasat la locul de confluență al Mării Egee cu Mediterana și vegheat de muntele Babadağ, Oludeniz este locul unde poți încerca distracții în premieră, precum zborul cu parapanta sau – pur și simplu – să te relaxezi pe plaja cu nisip alb și forte fin, din preajma lagunei sau a golfurilor. Atracția principală a zonei este Laguna Albastră. Ca să îți faci o idee mai exactă referitoare la atmosfera turistică de aici, pot să îți spun că se aseamănă foarte mult cu Vama Veche. Tinerii sau cei cu spiritul vivace se vor simți foarte bine în vacanță în Oludeniz. Aici, seara se țin diverse petreceri și concerte folk, focuri de tabără iar pe timpul zilei atmosfera devine foarte liniștită, de chillout. Se stă pe șelonguri, se savurează o cafea și toți își limpezesc gândurile, admirând priveliștea. Plaja din zona lagunei este extrem de fină, cu o intrare lină în apă, un aspect foarte important pentru familiile cu copii mici.
Este bine de știut că hotelurile de 3 şi de 4 stele pe care le găsim în Oludeniz, merită luate în calcul, spre deosebire de Antalya, Bodrum sau alte destinații faimoase din Turcia.
De exemplu, îţi recomand hotelurile Akdeniz Beach Resort Oludeniz 3* , Oludeniz Resort 4* sau Club Belcekiz 4* . Sunt hoteluri mai mici, de tip boutique, recomandate tinerilor sau celor care vor să aloce un buegt redus.
Îţi mai recomand şi staţiunea Turunç, aflată la 20 km sud de oraşul-staţiune Marmaris, de pe coasta Mării Egee. Turunç este foarte verde, foarte împădurit și izolat, ideal pentru cei care vor un sejur liniștit. Aici există două hoteluri surori, de 5 stele cu all inclusive, Turunç Resort și Turunç Resort Premium, recomandate familiilor cu copii, dar şi cuplurilor, dornici de vacanţe în locuri izolate. Ia-le în calcul, atunci când îți planifici sejurul în Oludeniz.
Ești interesat/ă de un sejur în Dalaman (Fethyie sau Oludeniz)?
Iată ce poți vizita și ce excursii poți face într-o vacanță în Oludeniz, Turcia:
Laguna Albastră
Albastră dar și turcoaz pe alocuri, frumoasa lagună din Parcul Național Ölüdeniz (Ölüdeniz Tabiat Parkı) pare un loc desprins dintr-un tablou pictat în culori predominante de albastru și verde. Un peisaj sălbatic, cu tente exotice, înviorat de câte o bărcuță sau caiac care plutesc în larg. Mici peștișori, căluți de mare sau midii pot fi văzute cu ochiul liber, din loc în loc, pentru că apa este foarte limpede. A, da! Și arici de mare, deci fii atent ce atingi. Este locul unde mulți merg pentru snorkeling. Răsăritul și apusul, aici, oferă niște vederi spectaculoase, sub lumina cerului roșiatic.
Zbor cu parapanta
Lansează-te chiar de pe muntele Babadag! Va fi o experiență pe cinste și te sfătuiesc să faci asta, mai ales dacă nu ai mai încercat până acum. Pentru că vântul și condițiile climatice de aici sunt perfecte pentru asta. Cum decurge totul? Cam 30 de minute durează drumul până la locul de lansare iar odată ajuns sus, vei fi izbit de amploarea priveliștii. Până la lansare, pasagerul va fi informat de pilot cu toate informațiile legate de procedurile de siguranță din timpul decolării și al zborului. Odată ce pilotul și pasagerul sunt complet echipați și gata de decolare, se va efectua o ultimă verificare pentru a asigura un zbor în siguranță. Și dă-i bătaie! Costul acestei experiențe este de aproximativ 100 EUR de persoană.
Plaja Oludeniz
O plajă fermecătoare, cu un aer autentic. Plaja Oludeniz este cu pietriș, spre deosebire de plajele din zonele de lagună sau de golf, unde nisipul este alb și foarte fin. Dar tocmai acest lucru dă farmecul litoralului din Oludeniz. Ar fi foarte bine să fii pregătit cu niște cipici de apă care să te protejeze. În perioadele turistice de vârf, această plajă devine aglomerată. Accesul la această plajă nu este limitat, este gratuit și permis la orice oră. Poți închiria șezlonguri și umbrele cu aproximativ 3.7 EUR. Totuși, după cum îți spuneam ceva mai devreme, dacă mergi cu copiii în vacanță în Oludeniz, alege plajele din apropierea lagunei. Acolo, nisipul este foarte fin și intrarea în apă este foarte lină.
Muntele Babadağ
Această expediție te răsplătește cu o vedere panoramică de toată frumusețea, punctul de vârf al muntelui Babadağ atingând înălțimea de 1969 m. Fotografia de mai jos descrie cel mai bine peisajul. Ce vreau să mai știi este că drumul îl poți parcurge cu un mini-bus și totul va fi bine dacă știi că nu ai rău de serpentine sau de înălțime. Asta pentru că drumul cu microbuzul poate fi anevoios pentru unii. Ar mai fi foarte bine să îți iei la tine și o haină mai groasă, mai ales dacă ajungi devreme sau după amiaza, pentru că temperatura scade simțitor, la acea cotă. Există chiar și un restaurant de care te poți bucura. Tot aici, vei vedea și numeroși iubitori ai zborului cu parapanta, pregătiți de decolare.
Mai multe activități, tururi și excursii din Oludeniz, poți descoperi aici!
Pachete de vacanță în Dalaman (Fethiye sau Oludeniz)
După cum îți spuneam la începutul acestui articol, pentru peroada iunie-septembrie există pachete complete de vacanţă în Dalaman (Fethiye sau Oludeniz) cu zbor charter din București.
Pachetele includ:
- 7/14 nopţi cazare cu regimul de masă oferit de fiecare hotel
- Transport cursă charter, zbor direct
- Transfer de grup aeroport – hotel – aeroport
- Taxe de aeroport
- Un bagaj de cală: 20kg şi un bagaj cabină: 8 kg
- Catering & băuturi la bord
- Asistenţă turistică în limba română
Așadar, țineți minte aceaste noi destinații nou apărute pe piața românească: Dalaman și frumoasele stațiuni Fethiye și Oludeniz. Îmi doresc să îți fi atras atenția asupa lor pentru că va fi foarte interesant și pentru turiștii români să descopere locuri deosebite și atractive care altă dată nu erau atât de accesibile. Mai ales că pachetele de vacanță includ toate serviciile iar hotelurile sunt foarte bune și cu tarife avantajoase.
Ești interesat/ă de un sejur în Dalaman (Fethyie sau Oludeniz)?
Diana Totelecan says:
Buna . Din Cluj-Napoca aveti ceva oferte catre aceste destinatii?
Multumesc.
Anca Pavel says:
Buna ziua, pentru o vacanta in Oludeniz si Fethyie, plecarile sunt doar din Bucuresti. O zi frumoasa!
Lucian says:
Citind, gândul m-a dus la o alta vacanta de acum cativa ani in Lefkada. Aveai plaje pe care merita sa le vizitezi sau maximum unde sa stai 2-3 ore. In fiecare zi am mers la alta plaja cu masina, lucru pe care doresc sa il fac si acum.
Toata insula se tracersa de la dreapta spre stanga si invers parcurgând un munte. Foarte interesant. Dar nu as fi vrut sa stau nici pe munte si nici aproape de vreo plaja care oferea posibilitati reduse de a-ti petrece seara spre seara târziu, fiind mărginite de sate. Foarte frumoso seara sa zicem, dar încă nnu stiu sa ma bucur de liniste zile la rand.
in plud Suntem genul care poate doar o zi vom accesa plaja de lângă hotel sau piscina.
De aceea ne-am felicitat ca am ales hotel Lefkas fix din oraș fiind înconjurat de străduțe cu restaurante si cafenele.
Ziua ne rupeam de forfota si seara deveneam.
Acesta a fost un soi de preambul pentru urmatoarea intrebare. Deoarece seara cand ne întoarcem de pe coclauri preferam sa stam la o cafenea, terasa la un cocktail de calitate, un chardonnay sau un frappe, ne recomandati un hotel din centrul Oludeniz-ului sau Fethiye? Astept oferta, merci!
Anca Pavel says:
Buna ziua!
Frumoasă descriere a vacanței 🙂
Voi reveni pe adresa dvs. e mail cu câteva propuneri de vacanță în Fethiye și Oludeniz. O zi frumoasă!