Legoland Germania este un parc de distracţii ideal pentru familiile cu copii, situat în Gunzburg, Bavaria (Sudul Germaniei), la aproximativ o oră de mers cu maşina de Munchen sau Stuttgart. Ca să îţi faci o părere, suprafaţa parcului măsoară dimensiunea a 26 terenuri de fotbal şi este împărţit în 8 areale cu peste 40 de atracţii, majoritatea imitând construcţiile realizate de copii, din peste 50 de milioane de piese ale popularului joc LEGO.
Intră în lumea virtuală din LEGOLAND
Cum ajungi la Legoland Germania?
Zbor Tarom sau Lufthansa, cu aterizare pe Aeroportul din Munchen. Distanţa de la aeroport: 115 km. Transfer: poţi închiria maşină sau poţi călători cu trenul (linie directă aeroport – gara Munchen Hauptbahnhof şi de aici linie directă până la gara Gunzburg. Din Gunzburg, călătoria continuă cu shuttle-bus gratuit la Legoland).
Zbor Blue Air, cu aterizare pe Aeroportul din Stuttgart. Distanţa de la aeroport: 110 km. Transfer: la fel, poţi închiria maşină sau poţi călători cu trenul (linie directă aeroport – gara Stuttgart Hauptbahnhof si de aici linie directă până la gara Gunzburg. Din Gunzburg, călătoria continuă cu shuttle-bus gratuit la Legoland).
Care sunt principalele zone de atracţie ale parcului?
Miniland
Tehnologia, imaginaţia, creativitatea sunt elementele cheie ale acestei zone de atracţie şi implicit ale întregului parc!
Personal, mi se pare de-a dreptul impresionant, cum cele mai importante oraşe europene sunt transpuse la scară mică, prin construcţiile LEGO.
Frankfurt, Berlin, Amsterdam, Veneţia sunt doar câteva din cele expuse aici, în Miniland-ul din LEGOLAND.
Iar cea mai mare şi impresionantă construcţie LEGO, se află tot la Gunzburg (info: sunt mai multe parcuri LEGOLAND în lume) şi înfăţişează Allianz Arena din Munchen, cu dimensiuni de 5 m x 4.50 m, 1 m înălţime şi greutate de 1.5 tone. Wow!
Lego Extreme
Aici totul se întâmplă rapid, cu multă acţiune, totul este supradimensionat, iar adrenalina este la maxim!
Imagination
Imaginaţia este simbolul acestui areal, după cum este şi intitulat. Copiii îşi pot pune în evidenţă calităţile şi aptitudinile lor de inventatori şi designeri, pentru că au ocazia să-şi construiască propria maşină de curse şi să-i testeze viteza.
Şi multe alte jocuri pe care le poţi descoperi aici, în parcul Imagination, pentru că tărâmul de joc şi fantezie nu are limite în imaginaţie.
Imaginea de mai jos întruchipează starurile din lumea fotbalistică, cei mai buni jucători, din toate timpurile. Iar imaginaţia şi creativitatea îşi spun din nou cuvântul, deoarece construcţia este aceeaşi, adică din piese LEGO.
Knights Kingdom
Un castel regal, cu o curte mare, interioară, formează reperul parcului Knights Kingdom. Se poate ajunge în interior doar pe un pod mobil şi astfel începe călătoria în trecut: întâlneşti cavalerii din Regat, prinţesele şi chiar familia regală. Fetiţele îndrăgesc foarte mult acest parc!
Adventure Land
Acest părculeţ contemplează jungla şi sălbăticia. Găseşti aici multă vegetaţie, animale sălbatice şi creaturi fantastice, care te transpun într-o atmosferă plină de aventură.
Pirate Land
Lumea piraţilor, după cum se şi intitulează, este cel mai mare parc din Legoland Germania. Se întinde pe o suprafaţă de 5000 m pătraţi. Toţi copiii, în special băieţii, se simt conducătorii şi exploratorii acestui tărâm, unde au ocazia să-şi joace rolul, interactiv.
Lego City
O vizită la Lego City este absolut esenţială! Aici este centrul acţiunii: multe lumini, sunete şi zgomote generate de maşinuţe, avioane, macarele ce înconjoară clădirile. O adevărată aşezare urbană! Tot băieţii sunt la putere şi aici 🙂 pentru că ei sunt şoferii, piloţii, constructorii. Ce drăguţ!
Cât costă pachetele turistice la LEGOLAND?
Tarifele pornesc de la 76 EUR/persoană/noapte/cazare hotel 3* cu mic dejun şi bilete acces parc LEGOLAND pentru 2 zile.
Gratuit pentru copiii 0-3 ani.
Şi gata, s-a terminat articolul 🙁
A fost o reală plăcere să mă transpun în minunata lume a copiilor şi a jocului! Sper că ţi-am transmis şi ţie acelaşi sentiment!
surse & foto: @legoland.de
Păstrează atmosfera! Vizitează şi lumea Disneyland