Acum sunt aici, în Mallorca și tot ce este în jurul meu este foarte colorat. Chiar și acest „sombrero” de pe capul meu este atât de drăguț, cu culori strălucitoare și îmi transmite o senzație de libertate aparte. Aici, am descoperit două locuri uimitoare. Primul dintre ele se numește Alcudia. Un loc atât de viu și de drăguț. Aici, mi-au plăcut tare mult casele cu obloane verzi, iar frumoasa bougainvilla roz m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest loc. Iar celălal se cheamă Sóller – un loc viu în care chiar și trenul local este portocaliu.
Cum mi-am petrecut timpul cu prietenii mei din Mallorca?
Mai mult, în Mallorca, chiar și oamenii au personalități colorate. Este impresionant cât de repede îți poți face prieteni, aici. M-am împrietenit cu Marta, care lucrează în industria turismului de câțiva ani și este, ca majoritatea localnicilor, prietenoasă, plină de viață și foarte drăguță. Tot ea m-a învățat primii pași de salsa. La fel de amabilă fost și Dana, reprezentanta operatorului turistic din Mallorca. Apoi, l-am cunoscut pe Florin, un ghid român pasionat de meseria lui, care vorbește șapte limbi și îndrumă zeci de oameni pe zi, pe teritoriul și în împrejurimile Mallorcăi. Florin a fost ghidul grupului nostru, într-o excursie fabuloasă, care include turul insulei Mallorca. Este o călătorie pe care nu trebuie să o ratezi odată ce ajungi aici. Poate am să detaliez despre toate excursiile pe care le poți face în Mallorca, într-un articol viitor.
Am petrecut momente minunate cu ei. În plus, distracția se întâmplă într-un mod atât de natural în Mallorca, încât peste tot, în jurul tău, vei găsi ceva frumos de făcut și de care să te bucuri, indiferent de momentul zilei. Eu, printre altele, am fost la o „tardeo” – o petrecere de zi care se desfășoară până la miezul nopții. Și mi-a plăcut tare mult pentru că, pe lângă faptul că m-am distrat foarte fain acolo, a doua zi, dimineață m-am trezit foarte odihnită. Pentru că la ora 1:00 eram deja în pat, după multe ore de petrecere și dans. Astfel că programul meu de explorare din ziua următoare nu a fost deloc încurcat de orele pierdute, cum ar fi fost în cazul unei petreceri până în zorii zilei.
Întreaga insulă este plină de oameni drăguți. Am fost încântată să întâlnesc un pictor român, într-un hotel din Alcudia. Ne-a auzit vorbind românește, ne-a oprit, ne-a salutat și după doar câteva secunde, mi-a mărturisit, cu lacrimi în ochi: „Dorul de acasă este nesfârșit, domnișoară, chiar dacă sunt aici cu familia și o ducem, cu toții, bine.” Mai apoi, l-am cunoscut pe Robert, un tânăr călător nomad, care hoinărește prin diferite părți ale lumii. Se oprește câteva luni într-un loc, apoi în altul și așa mai departe. Și el ne-a întâmpinat cu un zâmbet pe terasa unde lucra în acel moment și ne-a recomandat o sangria foarte bună, pentru care țin să îi mulțumesc și acum, în scris.
Mă gândesc că poate întocmai acest sânge latin care ne unește este motivul pentru care atât de mulți români sunt în Spania, pe lângă plusul financiar pe care îl găsesc acolo. Până la urmă sunt atâtea alte țări vecine…În plus, am avut sentimentul că este atât de frumos să ne amintim că există oameni foarte drăguți în lumea întreagă, oameni care sunt inventivi, curajoși, cinstiți și foarte apreciați în țara lor de adopție.
Multiple realități din Mallorca
Poate că îți trece prin minte că prea multă șampanie sau sangria m-au influențat să văd totul în roz. Haha!
Așa că voi sublinia că am observat și unele lucruri neplăcute. Doar pentru a fi sigură că nu mă veți acuza că distracția și voia bună m-au făcut să-mi pierd obiectivitatea. 🙂 De exemplu, în Mallorca, unii turiști pot fi foarte flamboaianți și chiar excentrici. În special, prin modul de a petrece și de a se manifesta în grupurile de prieteni. În special, în renumita stațiune Magaluf se remarcă cei mai mulți. Pe lângă acest aspect care poate fi destul de neplăcut pentru cei care merg în vacanță cu familia sau pentru cei mai liniștiți dintre voi, trebuie să mai ții cont de încă ceva. Turismul este rege în Mallorca, așa că hoții încearcă să profite de aglomerație și de neatenția turiștilor, absorbiți de muzica teraselor, de luminile serii sau de atmosfera incitantă de vacanță. Atenție, așadar, la genți și la portofele! Eu nu am avut și nici nu am văzut vreun incident. Dar mi-a fost repetat de mai multe ori că la plajă și în zonele turistice aglomerate este recomandat să fiu atentă la buzunare.
Și așa am făcut. Și te sfătuiesc și pe tine.
Însă, dincolo de aceste inconveniente, pe care le puteți găsi – mai mult sau mai puțin – în mai toate destinațiile atractive, Mallorca este o insulă superbă și o destinație de vacanță pe care eu o consider completă și fermecătoare. O recomand tuturor temperamentelor efervescente, de toate vârstele și celor care își doresc o vacanță activă. Iubitorii de plaje cu nisip fin, apă limpede, terase, restaurante și de programe turistice variate vor fi încântați să își petreacă măcar o săptămână de vacanță, în Mallorca.
Ah … aproape că era să uit! Trebuie să încerci, neapărat, plăcinta cu vanilie și caise din capitala insulei, Palma de Mallorca. Și, de asemenea, înghețata brownie. Da, da! Notează asta. Îți vor plăcea la nebunie!
Concluziile experienței mele din Mallorca
Ca și concluzie, nu m-am plictisit nici măcar pentru o clipă în călătoria mea în Mallorca. Dimpotrivă, chiar dacă insula este micuță, am rămas cu impresia că mai erau atât de multe de văzut și de explorat, încât „oferta” acestei provincii din largul Coastei de Est a Spaniei este aproape inepuizabilă. Dacă simți că ești pe aceeași lungime de undă cu mine și cu lucrurile care m-au făcut să mă îndrăgostesc de Mallorca, o vacanță petrecută aici, va rămâne în inima ta, pentru totdeauna!
Ești interesat/ă de o ofertă de vacanță în Mallorca?