Gastronomia sardă: o călătorie prin tradițiile culinare din Sardinia

In Sardinia mesele nu sunt doar pentru a te hrăni, ci pentru a fi împreună. Gazdele te întâmpină cu un zâmbet și o farfurie aburindă, iar la final te simți mai degrabă parte din familie decât oaspete. Bucătăria sardă nu caută să impresioneze prin forme sau sofisticare, ci prin autenticitate. Se simte pământul, se simte marea, se simte mâna celui care gătește cu răbdare și respect pentru ingredient.

La fiecare pas din călătoria mea în Sardinia, am simțit cum ingredientele sarde par să spună povestea insulei: uleiul de măsline cu arome intense de iarbă crudă, brânza pecorino cu gustul ei ușor picant, pâinea carasau subțire și crocantă, coaptă la foc de lemne sau vinul Cannonau, rubiniu și cald, care poartă în el soarele colinelor din Ogliastra. Și lista continuă!

Tradițiile culinare din satele Sardiniei

În satele din interiorul insulei, domnește bucătăria păstorilor și a tradițiilor vechi, iar mesele sunt o celebrare a comunității. În regiunea Ogliastra, un prânz obișnuit devine o sărbătoare: culurgiones, micile ravioli sarde umplute cu cartof, brânză și mentă și sos de roșii, sunt o poezie în sine, catifelate, aromate, împletind simplitatea cu rafinamentul. Guanciale, produs tradițional italian din obraji de porc, foarte apreciat în bucătăria locală. Are o textură moale, grasă și bogată în aromă, mai fină și mai intensă decât baconul sau pancetta. Prin prăjire lentă, grăsimea sa se topește, dând o savoare aparte mâncărurilor. Apoi vine porceddu, purcelul de lapte fript la rotisor timp de ore întregi, învăluit în frunze de mirto, până când pielea devine crocantă, iar carnea se topește în gură. Și am învățat că o felie de pane carasau, acea pâine subțire și crocantă coaptă pe piatră, nu lipsește niciodată de la masă, e practic, identitatea gustului sardin.

Tradiții și gusturi din Sardinia: porceddu, purcelul de lapte fript la rotisor

În inima Sardiniei, ascuns printre colinele verzi ale regiunii Marmilla, se află Baressa, un sat mic cu o frumusețe tăcută, autentică. Este genul de loc în care timpul pare că s-a oprit pentru a lăsa oamenii să trăiască în ritmul lor, fără grabă, fără zgomot. Străduțele înguste, casele din piatră caldă și aerul curat dau locului o senzație de pace care te cuprinde de la primul pas.

Cazarea la Albergo Diffuso Il Mandorlo din Baressa a fost o experiență care m-a făcut să înțeleg ce înseamnă cu adevărat ospitalitatea sardă. Conceptul de albergo diffuso („hotel răspândit”) este o idee frumoasă și profund italiană: camerele și spațiile de cazare sunt împrăștiate în diferite case din sat, toate restaurate cu grijă, păstrând arhitectura tradițională și sufletul locului. Fiecare casă din Il Mandorlo are propria ei poveste: pereți din piatră, grinzi din lemn, miros de flori de câmp și o liniște care te îmbrățișează. Diminețile sunt pline de lumină blândă care pătrunde prin obloane, iar seara, satul adoarme încet, în lumina galbenă a felinarelor.

În acest loc, am mâncat Spezzatino con purè di cavolo, o tocană de vită gătită lent, ore întregi, până când carnea devine fragedă și se topește în sosul bogat. Aroma de vin roșu, ceapă și ierburi mediteraneene se împletea cu mirosul dulce al legumelor, iar pe fundul farfuriei, sosul gros și parfumat aduna toată esența preparatului. Lângă tocană, piureul de varză – purè di cavolo – a fost o surpriză totală: catifelat, ușor dulceag, cu o notă delicată de pământ și o culoare caldă, aproape aurie. Mi-a plăcut mult!

Spezzatino con purè di cavolo, Sardinia, Italia

Albergo Diffuso Il Mandorlo, Baressa, Sardinia

Gastronomia sardă cu specific marin

În zonele de coastă, marea își spune cuvântul. Simți prezența mării, în mirosul aerului, în culorile farfuriilor, în felul de a trăi al oamenilor. Sardinia este o insulă care respiră prin mare, iar bucătăria ei poartă această amprentă adâncă. Peștele și fructele de mare sunt vedete. De la nord la sud, coasta oferă o varietate impresionantă de preparate marine, gătite simplu, dar cu o finețe naturală pe care doar locurile de lângă apă o pot inspira.

Am savurat calamari umpluți, midii în sos de vin alb, creveți la grătar sau bottarga (icre uscate de ton sau chefal, rasă fin peste paste fierbinți), scoici în sos roșu, gătite lent în bulion de roșii dulci și usturoi, un preparat simplu, dar incredibil de parfumat. Apoi, o salată de caracatiță fragedă, asezonată cu ulei de măsline, țelină, măsline negre și lămâie, care aducea pe limbă prospețimea mării și răcoarea serilor.

Printre descoperiri, au fost chiftelele de pește (polpette di pesce), aurii și crocante la exterior, moi și delicate în interior, preparate din pește alb, ierburi aromatice și pesmet, servite cu o felie de lămâie. Mi-au plăcut foarte mult!
Toate aceste preparate au ceva în comun: respectul pentru ingredientul principal. În Sardinia, peștele și fructele de mare nu se ascund sub sosuri grele, sunt lăsate „să vorbească” cu eleganță și sinceritate.

În Alghero, pe coasta de nord-vest a Sardiniei, gastronomia poartă un accent diferit, o amprentă catalană care s-a păstrat vie de secole. Orașul Alghero, supranumit adesea „Barceloneta sarda”, și-a păstrat nu doar arhitectura și limba vechilor coloniști catalani, ci și bucatele lor. Aici, paella este o „poveste” despre întâlnirea dintre culturi, despre cum marea unește, despre cum tradițiile se amestecă firesc, lăsând în urmă o Sardinie care are gust de Mediterană și de istorie vie.

În Sant’Antioco, o insulă din sud-vestul Sardiniei care respiră în ritmul vechilor navigatori, gazdele ne-au invitat la cină la MuMa Hostel, un loc cu o atmosferă intimă. Totul era așezat în armonie cu ritmul mării, fără grabă, cu simplitate și respect pentru fiecare gust.

Din toate preparatele locale servite, mi-a rămas în minte un fel aparent modest, dar memorabil: calamar fraged și legume stropite cu ulei de măsline. Calamarul era gătit perfect, moale, ușor dulce, păstrând acea textură delicată care se pierde dacă e lăsat prea mult pe foc. Lângă el, legumele (dovlecei, ardei, vinete rumenite ușor pe grătar), purtau aroma focului și a uleiului de măsline local, cu acea notă verde și proaspătă.

Dulciuri tradiționale din Sardinia

Dulciurile din Sardinia sunt pline de migdale, miere și parfum de citrice, simple în aparență, dar încărcate de tradiție. Fiecare regiune are propriile rețete, păstrate cu sfințenie în caietele vechi ale bunicilor, și pregătite mai ales la sărbători. De exemplu, în regiunea Ogliastra din centrul insulei și în satele din jur, mesele se încheie adesea cu amaretti morbidi, biscuiți moi de migdale cu gust delicat de amărui sau cu pardulas, mici prăjituri din brânză de oaie și coajă de lămâie, acoperite cu un strat subțire de zahăr.

Un alt desert emblematic este seadas, o plăcintă fină din aluat subțire, umplută cu brânză proaspătă și prăjită până devine crocantă, apoi stropită cu miere parfumată. Localnicii spun că acest desert este poate, cea mai autentică amprentă dulce a insulei.

Într-una din vizitele noastre, gazdele ne-a întâmpinat cu un platou plin de biscotti, pișcoturi simple care se topeau în gură. Le-am savurat alături de o cafea tare, băută încet, în tihnă și cu senzația că în acel gest de ospitalitate se ascundea întreaga esență a Sardiniei: generozitate, simplitate și bucuria de a împărți.