Zarurile au fost aruncate și bagajele pregătite pentru o aventură ce promitea să fie la fel de grandioasă ca și numele vasului care urma să îmi fie casă pentru următoarele patru zile – Costa Toscana. Inima îmi bătea cu putere, căci pășeam pentru prima dată pe un vas imens de croazieră, un întreg univers plutitor pe apă. De la Civitavecchia, portul din Roma și până la Barcelona, destinații noi așteptau să fie explorate, iar întoarcerea în orașul catalan era ca și cum aș fi revenit acasă. O călătorie cu adevărat specială, începea să se desfășoare…
Itinerariu: Civitavecchia (Roma) – Genova – Marsilia – Barcelona
Costa Toscana: un microunivers plutitor!
Costa Toscana, cel mai nou vas de croazieră al companiei Costa și un colos al mărilor, are o capacitate de peste 6000 de pasageri la bord și s-a dovedit a fi mai mult decât un simplu mijloc de transport – a fost destinaţie în sine! Acest hotel plutitor m-a fascinat din prima clipă cu liniile sale gigante, design-ul modern şi promisiunea unei vacanțe memorabile. Pe măsură ce am explorat vasul, am descoperit o lume întreagă: de la restaurante bufet și a la carte, centru spa, teatre și spații pentru spectacole, zone lounge până la piscine și un parc acvatic pentru copii, totul este gândit pentru a mulțumi toate vârstele… Totuși, multe dintre aceste servicii – dar și capacitatea enormă de pasageri – creează aglomerație și forfotă, cozi mari în restaurantele bufet și nu numai. N-aș putea spune că o vacanță pe croazieră este relaxantă…
Mâncarea, diversificată în toate cele 11 restaurante de la bord, se gătește proaspăt pe vas de către bucătari pricepuți. Nu se folosesc produse semipreparate. Totul se prepară pe vas, inclusiv mozzarella.
Vasul de croazieră Costa Toscana ține cont de mediul înconjurător, cu noile sale motoare de propulsie cu GNL care asigură călătorii din ce în ce mai durabile.
Personalul este format din peste 2000 de oameni (cei mai mulți fiind foarte tineri), veniți din toate colțurile lumii, sezonieri, 6-9 luni pe an, în funcție de contract. Cei mai mulți dintre ei sunt foarte muncitori, dar din păcate, le lipsește școala ospitalității.
Mai departe, mărturisesc că nava în sine și construcția ei m-au impresionat enorm! Nu reușeam niciodată să o cuprind cu privirea dintr-o dată și nu încetam să admir grandoarea ei, dar și puterea de creație umană și implicit, imaginația fără limite.
Cauți o vacanță pe croazieră? Te ajut cu plăcere!
Ziua 1: de la Roma la Genova, aventură pe mare!
În primele ore ale serii, am părăsit Civitavecchia, portul din Roma de unde m-am și îmbarcat pe croazieră. Procedurile de îmbarcare durează ceva, de la controlul de securitate, bagaje, poze pentru eliberarea cardului (pe baza căruia se folosesc toate serviciile de la bord, inclusiv accesul în cabine), apoi check-inul propriu zis pentru primirea cabinei.
Prima noapte pe vasul de croazieră a fost ca un film de acțiune 😀 Marea s-a dovedit a fi agitată, mult prea agitată din punctul meu de vedere de călător neexperimentat de croazieră, dar am fost asigurată că totul era normal. “Definește normalul!” , îmi venea să îi zic steward-ului! Nu mi-aș fi imaginat că acest colos de vas poate să se miște atât de tare deasupra valurilor, încât ajunsese să se zgâlțâie… În fine, cert este că nu am dormit deloc în prima noapte, însă dimineața m-a găsit nerăbdătoare să explorez locurile noi în care ancoram și surpriză: marea devenise foarte lină. Calmitatea și vastitatea apei mă fascinau (mai ales acum, în contrast cu noaptea albă pe care o avusesem), în timp ce vasul elegant tăia uniform apele înaintând spre Genova, orașul maritim ce promitea, deopotrivă, locuri superbe și aventură.
Ziua 2, Genova: un labirint încărcat de istorie
La sosirea în Genova, am fost întâmpinată de un amestec vibrant de istorie și modernitate.
Pas cu pas, am explorat străduțele medievale care te făceau să simți că ai călătorit înapoi în timp, când marinarii și negustorii aduceau aici bogățiile din toată lumea. Alături de mireasma de focaccia proaspătă care se răspândea din brutării, eram învăluită și de murmurul locului, o simfonie a vieții cotidiene ce nu se deosebește prea mult de cea de acum câteva secole.
Vizita de câteva ore bune a constat într-o incursiune în istoria bogată a orașului-port și nu am ratat ocazia de a vizita magnifica Catedrală di San Lorenzo, unde marmura și frescele vorbesc despre credința și arta genovesei. Am lăsat ochii să se delecteze cu frumusețile ei, apoi m-am întors spre vasul care își astepta, liniștit, miile de pasageri.
Genova, cu străduțele sale înguste și misterios împletite, piețete grandioase și arhitectura splendidă, parcă șușotea în taină povești din trecut.
Ziua 3, Aix en Provence: o experiență a simțurilor
Îmbrăcată în razele aurii ale unui soare abia trezit, am început ziua cu un sentiment de efervescență. Încă de la primele semne ale zorilor, puntea croazierei mi-a devenit punctul preferat de contemplare.Tocmai ce ancorasem în portul din Marsilia.
A urmat drumul spre Aix en Provence (aprox 40 minute din port, mergând pe autostradă), un orășel pictoresc unde timpul pare că a încetinit, lăsând loc frumuseții să respire. Străzile sale aliniate cu platani vechi de secole și fântânile arteziene au un farmec aparte, iar aroma de lavandă și peisajele impresioniste au completat de minue tabloul idilic.
În timp ce razele soarelui alunecau într-un joc de umbre printre crengile plataniilor, am simțit cum liniștea interioară îmi inundă ființa. Aix en Provence este mai mult decât un simplu popas pe harta Franței, este o călătorie înapoi în timp, un sanctuar al artei și culturii. Pavelele neregulate m-au ghidau printre clădiri de un galben cald, care găzduiesc ateliere de artă, cafenele intime și mici magazine cu produse artizanale de unde mi-am cumpărat o pastă de migdale cu fructe uscate și o pastă de trufe, delicioase ambele! În piața centrală, zgomotul conversațiilor și râsetele se combinau în totală armonie cu sunetul cristalin al fântânilor, creând simfonia urbană a orașului.
Aix en Provence este mai mult decât un simplu popas pe harta Franței, este o călătorie înapoi în timp, un sanctuar al artei și culturii.
La fiecare pas, am fost plăcut învăluită de briza îmbătătoare care poartă esențe de lavandă și ierburi de Provence, amintind de tablourile lui Cezanne, fiul acestui loc. Admirând arhitectura barocă și fațadele decorate cu ferestre în stil franțuzesc, am înțelesc că Aix en Provence nu este doar un loc de vizitat, ci o experiență trăită cu fiecare respirație și privire care se pierde pe dealurile împodobite cu viță de vie și câmpurile de lavandă din depărtare.
Marsilia: un loc în care tradiția se împletește cu avangarda
Străbătând străduțele înguste ale Marsiliei, am fost învăluită de o lume aparte, de cartier unde la fiecare colț se întâmplau lucruri diferite. Chiar lângă catedrala orașului (Cathédrale Sainte-Marie-Majeure de Marseille) avea loc o revoltă stradală, iar la doar câțiva pași mai încolo, doi însurăței cu fotograful după ei, își făceau fotografiile de album de nuntă. Mai departe, pe o altă stradă lăturalnică, câțiva indivizi lâncezeau la un bar de zi neîngrijit, la fel precum arătau și ei, de altfel… Așadar, Marsilia cu de toate!
Marsilia, un veritabil amfitrion al diversității, mi-a deschis porțile într-o lume în care tradiția se împletește armonios cu avangarda.
După ce am parcurs toate aceste străduțe înguste de cartier, am ajuns în portul vechi din Marsilia, un loc de referință al orașului. Este cel mai vechi port din Marsilia și constituie centrul istoric și cultural al orașului, un loc de promenadă, de adunări culturale, agrement și sport. Portul a fost centrul economic al Marsiliei până la mijlocul secolului al XIX-lea, deschis comerțului dinspre Marea Mediterană și apoi dinspre coloniile franceze.
Am sfârșit vizita mea scurtă în Marsilia la boulangerie cu un quiche lorraine și reflectând la diversitatea pe care acest oraș provensal o etalează cu atâta nonșalanță.
Ziua 4, Barcelona: portul de debarcare și la revedere Costa Toscana!
În ultima zi a croazierei, la 10 dimineața, nava ancorează în portul din Barcelona și astfel își încheie itinerariul de poveste. Când am debarcat în Barcelona, simțeam un amalgam de emoții și multă oboseală adunată. Nu îmi venea să cred că cele patru zile intense pe Costa Toscana m-au purtat prin orașe de coastă unde istoria și modernitatea dansează împreună sub cerul mediteranean, și iată-mă, trecând ca valul, prin trei țări!
După ce am urmat procedurile de debarcare, am luat un autobuz din port care m-a lăsat la Plaza del Portal de la Paz, mai exact la Columna lui Columb.
Barcelona, mereu cu un spirit tânăr și dinamic, m-a întâmpinat, ca întotdeauna, cu brațele deschise!
A fost o bucurie să revăd capitala Cataluniei, să mă reîncarc cu energia sa vibrantă. După cele 3 zile de explorare intensă, nisipul fin al plajei Barceloneta a fost o adevărată binecuvântare. La 20 de grade, soarele încă mai mângâia delicat, oferindu-mi clipe de relaxare absolută și de contemplare a orizontului nesfârșit.
În Barcelona, ceea ce îmi place la nebunie (dincolo de clima blândă) este felul în care modernul se împletește armonios cu tradiția.
Iar străzile înguste și pietruite ascund aproape la fiecar colț un crâmpei de istorie sau o cafenea boemă unde timpul parcă stă în loc. Pașii m-au purtat spre vibrantul și coloratul bulevard Passeo de Gracia, unde m-am așezat la o cafea și o porție de tapas, simțindu-mă mai aproape de cultura catalană. Tărâmul acesta al contrastelor, îmi încălzește sufletul și întotdeauna, la despărțire, îmi șoptește pe tonuri de flamenco “Hasta luego!”
Povestea mea de vacanță pe croazieră se încheie aici, dar amintirile rămân. Aștept cu nerăbdare să descopăr noua lume ce se va desfăşura la orizontul următoarei mele aventuri! Oare pe unde mă vor purta pașii?!
Cu mulțumiri pentru inițiativă și organizare Cruise Hub și Costa Cruises!
Cauți o vacanță pe o croazieră? Te ajut cu plăcere!