Vara continuă şi în septembrie! Cele mai potrivite destinaţii de vacanţă pentru această perioadă

Deşi calendaristic vara şi-a încheiat misiunea pentru anul acesta, toamna preia ştafeta armonios şi încurajator, datorită vremii prielnice care se anunţă.

Multe destinaţii europene îşi aşteaptă, în continuare, turiştii cu “braţele” deschise. Iar destinaţiile exotice, mai îndepărtate se pregătesc de un nou sezon.

Dacă încă nu ai avut o vacanţă în vara aceasta, atunci te poţi orienta pentru luna septembrie. Portugalia, Grecia, Spania, Cipru sau Turcia sunt doar câteva din ţările care prind bine turiştilor români. Cu un buget de la 500 până la 1.000 de euro, te poţi relaxa pe o plajă celebră sau poţi bifa cele mai interesante obiective turistice.

 

Să analizăm concret:

Algarve, regiunea cea mai sudică din Portugalia, cu cele mai frumoase plaje din Europa – a fost destinaţia vedetă din această vară şi continuă şi în septembrie. Pachetele turistice cu zboruri în regim charter (zbor direct) sunt pe 5 şi 12 septembrie, la tarife de la 581 eur/persoană/sejur 7 nopţi, hotel 3* cu mic dejun.

 

1454_1_Algarve1

 

Tenerife şi Mallorca – sunt mereu potrivite pentru cei care îşi doresc o destinaţie exotică, fără să fie nevoie să zboare foarte multe ore. Pentru că un zbor direct până în Tenerife durează aprox 5 ore, iar până în Mallorca, 3 ore.

Iar tarifele sunt foarte bune, comparativ cu perioada de vârf. De exemplu: Tenerife, plecare 13 septembrie, tarif:643 eur/persoană/sejur 7 nopţi, hotel 4* full board (pensiune completă), charter Tarom.

foto: Playa de las Americas, cea mai activă staţiune din Tenerife

 

EUROPEMEDITERRANEANSPAINCON_ESPTENERIFEDES_000335PLAYADELASAMERICAS

 

Pentru Mallorca, tarifele din luna septembrie pornesc de la 585 eur/eur/persoană/sejur 7 nopţi, hotel 3* cu demipensiune, charter Tarom.

 

i-love-and-miss-mallorca

 

Cipru, insula Afroditei, de unde se spune că această zeiţă, a frumuseţii, a ieşit din spuma mării – este o destinaţie superbă, perfectă pentru luna septembrie. Temperaturile sunt acceptabile, în jur de 30 de grade, în comparaţie cu lunile iulie şi august, când temperaturile ating chiar şi 40 grade.

Eu am fost în a doua jumătate a lunii septembrie şi m-am simţit excelent. Temperatura aerului era în jur de 30 de grade, iar a mării 28. Perfect pentru o bălăceală în apele Mediteranei!

Pentru un sejur de 7 nopţi, în Cipru (Larnaca, Ayia Napa sau Limassol), tarifele pornesc de la 400 eur/persoană/sejur 7 nopţi, hotel 4* cu mic dejun, zbor Blue Air.

 

1238734_10151861561638903_1511243116_n

 

Tot în septembrie încep nunţile şi implicit vacanţele pentru luna de miere. Deja ştim că Santorini este cea mai romantică insulă grecească, destinaţia fiind ideală pentru luna de miere. Santorini mai este renumită şi pentru Thira Antică, având elemente arhitecturale din epoca elenistică şi romană şi pentru vulcanul activ.

Iată o ofertă specială pentru luna septembrie, honeymoon: plecare pe 25, tarif: 758 eur/persoană/sejur 7 nopţi, hotel 5* cu mic dejun, charter Tarom. Desigur, există pachete la tarife şi mai mici, pentru hoteluri de 3, respectiv 4*.

 

romantic-sunset-in-santorini-aegean-sea-during-holidays-in-greece

 

Şi în final, dar niciodată cea din urmă este Antalya, Turcia care deşi a avut un sezon greu anul acesta din cauza conjuncturii social-politice, continuă admirabil să fie o destinaţie în sine, datorită resorturilor care răspund la toate aspectele legate de o vacanţă reuşită.

Găsim aici pachete turistice la tarife variate: de la 400-500 eur/persoană, la hoteluri standard, până la 1000-1500 eur/persoană la hoteluri superioare şi de lux. Bilet de avion inclus în ambele variante.

 

IMG_9169

 

 

Dacă vrei să faci o incursiune prin toate aceste destinaţii, află aici tarifele şi disponibilitatea în timp real.

 

Vacanţă frumoasă oriunde ai pleca!

 

 

foto: pinterest.com + arhivă personală

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile