Dar de Budapesta, ce spui? Fie nu te-ai gândit încă la această opţiune, fie ai luat în calcul alte destinaţii, încât ai uitat de oraşul surprizelor, cu centrul său plin de viaţă, parcurile frumoase şi colorate, catedralele şi bisericile pline de istorie şi, nu în ultimul rând, croazierele pe Dunăre şi admirarea frumuseţii peisajului, pe înserat… Aceasta este Budapesta, unde plictisul nu îşi are locul!
M-am oprit 48 de ore aici, venind dintr-un circuit în Europa şi totuşi, timpul mi-a permis să admir cele mai importante atracţii turistice.
Palatul Parlamentului
A treia clădire de Parlament din lume ca mărime şi un exemplu magnific de arhitectură din stilul neo-gothic!
Vezi aici programul şi intervalul orar de vizită
Podul cu lanţuri
Primul pod care a legat, permanent, Buda de Pesta. Istoricii spun că, atunci când a fost finalizat, podul a fost considerat una dintre minunile lumii!
În orice direcţie te vei uita de pe el, vei putea admira privelişti superbe…
Promenada Dunării şi pantofii istorici de pe promenadă
Promenada Dunării se întinde între Podul Elisabeta şi Podul cu lanţuri, iar o plimbare pe aici îţi oferă o privelişte minunată către Palatul Regal.
Iar locul numit “Pantofii de pe promenada Dunării” este un memorial construit în onoarea victimelor care şi-au pierdut viaţa, în timpul Holocaustului. Mai exact, 60 de perechi de pantofi din fier au fost amplasaţi pe malul Dunării, amintind de cei care au fost împuşcaţi în timpul celui de-al doilea război mondial.
Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:
Dealul Castelului Buda
Este uşor de reperat, din orice loc din Budapesta. Să explorezi clădirile castelului, îţi poate ocupa o zi întreagă.
Astăzi, castelul Buda este casa Galeriei Naţionale a Ungariei, a Muzeului de istorie din Budapesta şi a Bibliotecii Naţionale.
Pont: Cum ajungi la Castel? Iei funicularul de la Podul de lanţuri sau te pui în mişcare 🙂 şi alegi una dintre potecile care urcă la Dealul Castelului.
Bastionul Pescarilor
Ca simplu turist care parcurge, la pas, oraşul, pentru a-i descoperi frumuseţile, vei vedea că bastionul nu este doar o fortăreaţă, ci o terasă de unde priveliştea este uimitoare.
Există două explicaţii despre originea numelui bastionului. Unii oameni spun că, în Evul Mediu, o piaţă de peşte se afla în apropiere şi de aici, se trage şi denumirea bastionului. O altă explicaţie porneşte de la presupunerea că breasla pescarilor a apărat această parte a zidului castelului din Budapesta.
Dar cel mai bine, să lăsăm imaginaţia şi percepţia, să ne contureze ideea despre ceea ce a fost aici, odinioară…
Program:
Bastionul Pescarilor este deschis zilnic 24 de ore din 24.
Taxa de intrare este de 200 de HUF.
Piaţa Eroilor (Hosok tere – în maghiară)
Simbolul păcii şi al războiului, al muncii şi bunăstării, al cunoaşterii si al gloriei. Mergi să le descoperi aici, în cea mai mare piaţă din Budapesta, Patrimoniului Universal UNESCO.
Adresa: Budapest, Hősök tere, 1146 Ungaria
Pont: Staţia de metrou, cu acelaşi nume, este situată chiar în faţa pieţei.
Basilica Sfântul Ştefan
Este dedicată primului rege al Ungariei, Sfântul Stefan. A durat mai bine de 50 ani să fie construită, fiind cea mai mare biserică din Budapesta; poate găzdui aproximativ 8500 de oameni.
Îţi recomand să urci pe cupolă, de unde se vede panorama întregului oraş.
Adresa:
Szt. Istvan ter, V. district
Program:
9.00 AM – 17:00 PM, zilnic; iarna: 10.00 AM – 16.00 PM
Pentru vizitarea basilicii, există ghiduri organizate în limba engleză de la orele:
9.30, 11.00, 14.00, 15.30 luni – vineri şi de la 9.30 – 11.00 sâmbăta.
Tarife:
1600 HUF / aproximativ 6.00 EUR pentru adulţi – Fără vizită pe cupolă: 1100 HUF / aprox. 4 EUR
800 HUF / aprox. 3.00 EUR pentru pensionari şi studenţi – Fără vizită pe cupolă: 400 HUF / 1.50 EUR
Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:
Biserica Sfânta Elisabeta
Arhitectul acestei biserici catolice a fost Imre Steindl, care a proiectat şi faimoasa clădire a Parlamentului din Budapesta. Stilul gotic este în mod evident respectat, iar cele două coloane înalte de 76 de metri ţâşnesc de la baza clădirii ca şi cum ar vrea să străpungă cerul, dominând întreaga Rozsak tere (Piaţa Rozelor), unde este situat edificiul.
În interior, poţi admira lucrările decorative ale bisericii, realizate de Miksa Roth, unul dintre cei mai desăvârşiţi artişti de vitralii din Ungaria.
Opera Naţională
Foarte mult aş fi vrut să mă bucur de un spectacol de operă aici, în capitala maghiară. Însă, cele 48 ore erau alocate descoperirii oraşului, în sine.
Dar, dacă tu îţi aloci mai mult timp şi eşti pasionat de activităţi culturale, iată evenimentele, din următoarea perioadă.
După ce ai vizitat tot ce trebuia, ieşi de pe străzile principale şi lasă oraşul să îţi dezvăluie secretele sale: în fiecare colţ, vei găsi o mulţime de magazine de amenajări, părculeţe, cafenele cu terasă şi locuri vechi.
De exemplu, în această imagine este vorba de un aşa zis pub, aflat într-un corp de clădiri şi spaţii vechi, transformate în locuri funky şi cu totul aparte, în comparaţie cu terasele şi cafenelele elegante din centrul oraşului.
Nu rata croaziera pe Dunăre, unde îţi recomand să admiri, pe înserat, frumuseţea oraşului, pentru că ceea ce vei vedea aici, va fi o experienţă memorabilă!
Priveşte imaginea spectaculoasă a Palatului Parlamentului, văzută din vasul de croazieră!
Tarifele unei plimbări de o oră cu vaporul, variază între 8-10 EUR/persoană în funcţie de ambarcaţiunea aleasă. Îmbarcările se fac de pe partea opusă a Dealului Buda.
În timpul croazierei asculţi de la un ghid “povestea” clădirilor, monumentelor, castelelor, pe care le vezi pe malurile Dunării, de jur împrejur.
foto@ANCAPAVEL.RO