Sri Lanka

Sri Lanka este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian. Are iesire la Golful Bengal, în est, Oceanul Indian în sud și vest și Strâmtoarea Palk în nord-est, care o separă de India. Capitala tarii este Colombo (682.046 de locuitori), situată în sud-vestul ţării.

Scurt istoric

Istoria ţării are rădăcini adânci până în timpurile preistorice, acest lucru fiind autentificat de descoperirile arheologice şi naraţiunile legendare din vechile cronici cu caracter sacru, care fac referire la lunga sa istorie, întinsă de-a lungul a 3 perioade principale: antică, medievală (cand au condus regii locali) şi cea colonială, când Sri Lanka a fost pe rând sub dominaţie portugheză, olandeză şi britanică. Din punct de vedere mitologic, suveranitatea timpurie a Sri Lankăi îi este atribuită prinţului Vijaya, considerat primul rege srilankez, originar din nordul Indiei. Acesta ajunge în Sri Lanka în momentul morţii lui Buddha şi preia controlul cu ajutorul unui demon, întruchipat într-o prinţesă, Kuveni. Ceylon-ul, denumirea de la origini a Sri Lankăi, devine domeniu autoguvernat, iar la 22 mai 1972 numele îi este schimbat din Ceylon în Sri Lanka, care se traduce “insula splendidă”.

Religie: 86.2% din populaţie sunt Budişti şi Hinduşi, iar 13.8% alte culte.

Limba oficială: sinhaleză (vorbită de circa trei sferturi din populaţie) şi tamila (vorbită de aproape 20% din sri-lankezi).

Perioada portrivită pentru vacanţe în Sri Lanka: Martie şi aprilie sunt lunile cu cele mai puţine precipitaţii, iar din iunie şi până în septembrie temperaturile au valorile cele mai scăzute.

Vaccinuri: nu sunt obligatorii, însă pentru o bună protecţie se recomandă vaccinarea pentru Poliomielita, tetanos şi hepatita A si B. De asemenea, vaccinarea pentru Tifos este recomandată dacă doreşti să te aventurezi în afara zonelor turistice, în special în sezonul umed. Pentru mai multe sfaturi, consultă un medic specialist.

Viza: Cetăţenii români care doresc să călătorească în Sri Lanka au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul ţarii. Viza se poate obţine de la agenţiile de turism care oferă pachete cu destinaţia Sri Lanka sau online.

Aeroport: Aeroportul Internațional Bandaranaike Colombo (CMB)

Moneda naţională:  Rupia Srilankeza (LKR). Paritatea este 1 EUR = 160.210 LKR

Ora locală: GMT + 5,5

Electricitate: 220 V (este recomandat să ai cu tine adaptor cu 3 picioruşe pentru prize).

De ce vacanţa în Sri Lanka este o experienţă inedită?

  • 1340 km de plaje late cu nisip fin unde vei putea petrece cele mai frumoase vacanţe în familie sau în luna de miere;
  • Artă culinară de excepţie, cu servicii de cazare impecabile;
  • Jungle Safari, Safari cu elefanţi şi multă aventură;
  • 15 dintre cele mai captivante parcuri si rezervaţii naturale din lume, cu 350 de cascade
  • Monumente înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
  • Cultură milenară de peste 2500 de ani
  • Plajă, shopping şi vizite, totul într-o singură destinaţie: SRI LANKA – Perla Oceanului Indian.

Pentru pachete turistice în Sri Lanka, te ajut cu plăcere!


Contactează-mă!