De ce să alegi o ofertă de vacanță în Gran Canaria?
Climă plăcută pe tot parcusul anului în Gran Canaria
Precum toate insulele canare, Gran Canaria (Spania) beneficiază de un climat temperat și plăcut pe tot parcursul anului, ceea ce o face o destinație populară în orice sezon. Temperaturile sunt relativ constante pe tot parcursul anului, cu variații minime între sezoane. Temperaturile medii zilnice în timpul verii variază între 26-29°C, în timp ce temperaturile medii zilnice în timpul iernii variază între 22-24°C.
Gran Canaria primește cantități reduse de precipitații, mai ales în timpul verii. Cele mai multe ploi cad în timpul lunilor de iarnă, dar chiar și atunci, cantitățile de precipitații rămân relativ mici în comparație cu alte destinații.
Așadar, Gran Canaria are clima ideală pentru vacanțe în orice perioadă a anului!
Nou! Zboruri charter din București spre Gran Canaria în perioada iunie-septembrie 2024!
Plaje spectaculoase în Gran Canaria
Insula este renumită pentru plajele sale superbe, atât plaje liniștite și izolate, cât și plaje animate, potrivite pentru familii și sporturi nautice.
Plaja Maspalomas este o plajă spectaculoasă, fiind situată în apropierea celebrei dune de nisip din cu același nume, Maspalomas. Aici, dunele de nisip sunt o atracție în sine și oferă un peisaj spectaculos!
În apropiere, se află Playa del Ingles, una dintre cele mai animate plaje din Gran Canaria. Mulți tineri vin aici pentru distracții și activități nautice.
Familiile cu copii pot alege plajele Playa de Amadores și Playa de Puerto Rico pentru că sunt mai liniștite, protejate de vânturi, cu ape calme, ideale pentru înot și bălăcit, nisip fin și diverse opțiuni pentru masă, fiind multe restaurante în zonă.
Dacă vreți să mergeți la plajă într-o zonă urbană, puteți alege Playa de las Canteras, situată în capitala insulei, Las Palmas. Această plajă este foarte populară printre localnici și turiști. Este protejată de un baraj natural de stânci și oferă oportunități excelente pentru snorkeling și alte sporturi nautice.
Playa de Mogán, cunoscută și sub numele de „Micul Veneția” datorită canalelor sale, este o plajă fermecătoare, pitorească și romantică, potrivită pentru cei care doresc să se relaxeze și să se bucure de un mediu mai puțin aglomerat.
Parcuri naturale și peisaje pitorești în Gran Canaria
Gran Canaria este bogată în peisaje spectaculoase și parcuri naturale, locurile perfecte pentru a descoperi frumusețea pură și sălbatică a naturii din insulele canare.
Parcul Natural Pilancones oferă peisaje montante spectaculoase, canioane adânci și vegetație luxuriantă. Este locul ideal pentru drumeții în mijlocul naturii canariene.
Parcul Natural Tamadaba este renumit pentru pădurile stufoase de pin, stâncării și vârfuri montane. De aici, puteți admira unele dintre cele mai frumoase priveliști ale insulei.
Parcul Roque Nublo vă poate duce cu gândul la Parcul vulcanic Teide din Tenerife. Acest imens stâlp de roci vulcanice, Roque Nublo este un simbol al insulei Gran Canaria și oferă unele dintre cele mai spectaculoase priveliști din întreaga insulă. Poziționat în centrul insulei, Roque Nublo este o destinație populară pentru drumeții și trekking.
Atracții culturale din Gran Canaria
Muzeul și Parcul Etnografic de la Barranco de Guayadeque este dedicat istoriei și culturii locale din Gran Canaria, oferind o privire fascinantă în tradițiile și obiceiurile insulei. Vizitând și parcul etnografic adiacent, vei avea ocazia să explorezi peșterile tradiționale, locuite odinioară și să înveți despre modul de viață al aborigenilor canarieni, guancii.
Parcul arheologic Cueva Pintada este renumit pentru picturile rupestre pre-hispanice care au fost descoperite aici. Vizitatorii pot explora situl arheologic și muzeul adiacent pentru a înțelege mai bine cultura și arta aborigenilor canarieni. Parcul se află în orașul Galdar, unul dintre cele mai vechi orașe din insulă, cu o bogată moștenire culturală și istorică.
Mănăstirea San Francisco, aflată în cartierul vecin cu Vegueta din Las Palmas, această mănăstire franciscană este una dintre cele mai vechi structuri religioase din insulă. Clădirile sale includ o biserică și o serie de săli cu expoziții despre istoria religioasă și culturală a insulei.
Vegueta și Triana, aceste două cartiere istorice din capitala insulei, Las Palmas, au o istorie bogată și o arhitectură impresionantă. Printre atracțiile lor se numără Catedrala Santa Ana, Casa de Colón (Casa lui Columb), care este acum un muzeu dedicat explorărilor columbiene și numeroase alte clădiri istorice și piețe pline de viață.
Carnavalul din Gran Canaria, o experiență culturală și festivă!
Carnavalul este un eveniment anual deosebit de popular, colorat, vibrant și plin de viață care celebrează tradițiile și cultura locală. Atrage atât turiști cât și localnici și oferă o experiență culturală și festivă de neuitat. Las Palmas, capitala insulei esta gazda principală a carnavalui, dar sunt și alte orașe și localități care sărbătoresc în mod similar. Dacă vă nimeriți în Gran Canaria în timpul carnavalului (de obicei se desfășoară în februarie), vă puteți alătura localnicilor care se îmbracă în costume extravagante și participă la parade pe străzile principale ale orașului.
Gastronomia canariană
Dacă ați fost în Tenerife, înseamnă că bucătăria locală canariană vă este cunoscută. În Gran Canaria sunt aproximativ aceleași preparate tradiționale cu influențe spaniole și africane. Insula este binecunoscută pentru preparatele sale tradiționale, folosind ingrediente proaspete și locale. Nu ratați ocazia să încercați specialități locale, cum ar fi papas arrugadas, cartofi mici fierti în coajă, serviti cu mojo (un sos picant și delicios preparat din ulei de măsline, piper, coriandru, usturoi și alte condimente), ropa vieja, un fel de mâncare cu carne de vită sau de pui, gătită împreună cu legume. Se spune că numele, care înseamnă “haine vechi”, vine de la aspectul său sfâșiat, similar cu hainele uzate. Pesacado a la Sal, acest preparat presupune coacerea peștelui întreg într-un strat de sare, ceea ce îi păstrează umiditatea și îl face extrem de suculent și gustos. Trebuie să încercați și Queso de Flor, un tip tradițional de brânză din Gran Canaria, fabricat din lapte de capră. Brânza este maturată în frunze de coajă de palmier, ceea ce îi conferă un gust distinct și aromat.
Pachete de vacanță în Gran Canaria
S-au lansat zboruri charter din București spre Gran Canaria, în perioada iunie-septembrie 2024! Cu acest prilej, tour-operatorii organizează pachete complete de vacanță în Gran Canaria, cu toate serviciile incluse:
Bilete de avion cu bagaje de cală incluse, transfer aeroport-hotel-aeroport, cazări verificate și recomandate, asistență turistică, ghid pentru excursiile locale.
Zborul durează aprox 5 ore din București și este direct.
Eu am pregătit o listă de structuri de cazare din Gran Canaria, recomandate și foarte bine localizate (pe plajă sau în imediata apropiere). Fie că preferați varianta de apartament sau hoteluri de 4,5 stele, am recomandări pentru fiecare!
Pentru informații suplimentare, recomandări și rezervări, mă puteți contacta aici:
photo cover: Gran Canaria, Photo by Joel Rohland on Unsplash