Îți vor trebui fix două secunde să realizezi că întreaga bogăție a Nisei constă în conservarea unui patrimoniu excepțional. Că totul este desăvârșit, într-un fel propriu, firesc și – paradoxal – uimitor. Mai ales, dacă ne raportăm la prezentul ahtiat după nou. Aici pare că totul este dedicat admirației. Începând cu strălucirea Mediteranei azurii de-a lungul Promenadei Englezilor, continuând cu celebrul Le Negresco și cu ale sale cupole recognoscibile, dar și avântat, la întâmplare, pe străduțele înguste ale Centrului Vechi (Vieux Nice), în Nisa, totul dă senzația de illo tempore.
Câteva repere istorice despre Nisa
Secoul al XIX-lea
Nisa a început să câștige popularitate în rândul aristocrației europene, în special a celei britanice, în secolul al XIX-lea. În acea perioadă, mulți oameni ai nobilimii și ai claselor superioare din Marea Britanie căutau locuri unde să evite iernile reci și umede din țara lor. În jurul anului 1820, Nisa a devenit o destinație preferată pe durata iernii, datorită climatului său favorabil. Celebra Promenade des Anglais, faimoasa promenadă de pe litoralul din Nisa, a fost construită în această perioadă și denumită astfel în onoarea turiștilor britanici care au finanțat-o.
Pe măsură ce Nisa a devenit tot mai populară printre vizitatorii bogați, au fost construite numeroase hoteluri de lux, vile remarcabile și grădini superbe. Orașul a început să atragă din ce în ce mai mulți vizitatori, dornici să descopere frumosul oraș de la malul Mării Mediterane.
Până în 1860, Nisa a fost parte a Regatului Sardiniei, dar după această dată, orașul a fost anexat Franței. Integrarea în Franța a adus cu sine o dezvoltare și mai mare a orașului, consolidându-l ca destinație de vacanță pentru francezi și restul lumii. În această perioadă, Nisa a fost frecventată de personalități precum Regina Victoria a Marii Britanii, sau chiar de Regina Maria a României.
Belle Époque și Cultura Artelor
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Nisa a devenit un centru al culturii Belle Époque, atrăgând artiști celebri, scriitori și oameni de cultură. În această perioadă, orașul a cunoscut o dezvoltare urbană și arhitecturală semnificativă, cu construcții care reflectau stilul și luxul epocii.
Perioada interbelică și postbelică
După Primul Război Mondial, Nisa a continuat să fie o destinație de top pentru turiștii internaționali, dar popularitatea sa a crescut și mai mult în perioada interbelică și după cel de-Al Doilea Război Mondial. Hoteluri de lux, cazinouri și cluburi de noapte au înflorit, treptat, atrăgând vizitatori din întreaga lume. Promenade des Anglais a devenit simbolul glamourului și rafinamentului, fiind frecventată de personalități importante, inclusiv scriitori, artiști și politicieni.
În anii 1950 și 1960, orașul a cunoscut o dezvoltare urbanistică semnificativă. Au fost construite cartiere noi, iar infrastructura a fost modernizată pentru a face față fluxului crescut de turiști.
Arhitectura din Nisa
Arhitectura din Nisa reflectă istoria complexă și diversitatea culturală a orașului, rezultat al influențelor variate din Franța, Italia și alte regiuni mediteraneene.
Până în 1860, Nisa a aparținut Regatului Sardiniei și a fost puternic influențată de stilurile arhitecturale italiene, în special barocul. Această influență este evidentă în numeroasele biserici și palate din oraș, caracterizate prin fațade ornamentate, fresce interioare elaborate și decorațiuni bogate. Exemple: Catedrala Sainte-Réparate și Palatul Lascaris.
Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au adus cu sine perioada Belle Époque, când Nisa a cunoscut o expansiune urbană și arhitecturală semnificativă. Hotelul Le Negresco și Opera din Nisa sunt reprezentative.
De-a lungul faimoasei Promenade des Anglais, numeroase clădiri și vile Belle Époque și Art Deco creează un peisaj arhitectural elegant. Această promenadă este unul dintre cele mai iconice locuri din Nisa, cunoscută pentru clădirile sale istorice și priveliștea impresionantă asupra Mediteranei. În perioada interbelică, arhitectura Art Deco a devenit populară, adăugând un element modernist peisajului urban. Gare de Nice-Ville (Gara principală din Nisa) este un exemplu în această direcție.
Iar centrul vechi din Nisa, cu străduțele sale înguste și clădirile colorate, păstrează farmecul medieval și renascentist, cu influențe arhitecturale provenite din perioada în care orașul făcea parte din Ducatul de Savoia. Clădirile sunt caracterizate de fațade în nuanțe de ocru și teracotă, ferestre cu obloane și acoperișuri cu țiglă roșie.
Promenada Englezilor din Nisa (Promenade des Anglais)
Promenade des Anglais este o promenadă de-a lungul Mării Mediterane și una dintre cele mai iconice atracții ale orașului, întinsă pe aproximativ 7 kilometri. Aceasta este locul ideal pentru o plimbare relaxantă, jogging sau pentru a te bucura de peisajele uimitoare ale Golfului Îngerilor. De-a lungul promenadei, vei găsi numeroase hoteluri de lux, terase și clădiri istorice.
În 1820, un pastor englez pe nume Lewis Way a finanțat construirea unei căi de promenadă de-a lungul mării pentru a le oferi conaționalilor săi un loc plăcut pentru plimbări. Inițial, Promenade des Anglais era doar o alee pietonală îngustă, dar odată cu creșterea popularității și a numărului de vizitatori, a fost lărgită și transformată într-un bulevard principal.
De-a lungul Promenade des Anglais se întinde faimoasa plajă cu pietricele a Nisei, care este un contrast interesant față de plajele de nisip fin din alte locații de pe Riviera Franceză. Aceste pietricele, cunoscute local sub numele de „galets,” sunt un simbol distinctiv al Nisei.
Promenade des Anglais a fost o sursă de inspirație pentru numeroși artiști și scriitori. Pictori precum Henri Matisse și Raoul Dufy au surprins în lucrările lor frumusețea promenadei și a luminii unice din Nisa. Scriitori ca F. Scott Fitzgerald și Aldous Huxley au petrecut timp pe Promenade des Anglais, găsind inspirație în atmosfera sa boemă.
Ești interesat/ă de o vacanță la Nisa?
Citește mai multe despre experiența mea de vacanță la Nisa: