Croatia

Vei fi impresionat de frumusețea coastelor stâncoase, de albastrul Mării Adriatice și de farmecul insulelor din Croația. O cină pe malul mării cu o priveliște superbă, o sesiune de snorkeling sau o croazieră în largul mării pot da deliciul vacanței tale în Croația.

Croația este o țară superbă, unde natura se exprimă la potențial maxim, fiind pusă în valoare de infrastructura turistică locală. Hotelurile sunt cocoțate pe stâncile din apropierea plajelor și dau senzația că îmbracă relieful spectaculos. Restaurantele și terasele sunt amplasate astfel încât să ofere acces la unghiul perfect spre admirarea naturii, iar croaziere și activități acvatice vei putea găsi la tot pasul.

 

Îți voi povesti ce are de oferit un sejur în Croația și ce așteptări să ai de la o vacanță aici.

Croația este o țară în care turismul este activitatea numărul 1 la momentul actual deci în cea mai mare parte, nu vei fi dezamăgit de ceea ce vei experimenta din punct de vedere al calității serviciilor.

Diversitatea este și ea la cote înalte aici și este bine de știut că dacă îți dorești o vacanță liniștită, poți alege dintre stațiunile cochete și liniștite precum Cavtat sau Mlini din Sud sau dacă îți dorești un sejur cu puls ridicat, să optezi pentru Dubrovnik, Split sau Zadar, zone cosmopolite cu cluburi și cu mii de turiști.

“Eleganță” și “șarm” sunt cuvintele ce caracterizează o vacanță în Croația.

 

 

Liniște vs Aglomerație

Cel mai important lucru de care trebuie să ții cont atunci când optezi pentru o vacanță în Croația este să decizi dinainte dacă îți dorești un sejur liniștit, de relaxare și de explorare sau un sejur care să îți ridice pulsul, în zonele cosmopolite ale Coastei Dalmate. Este foaaaaarte important să cunoști faptul că dacă alegi Dubrovnik, vei întâlni în fiecare zi, mii de turiști care se plimbă printre străduțe sau care caută un restaurant la care să prânzească, iar pe lângă aceștia, alte câteva sute se debarcă din autocarele sau din mașinile de transfer de la aeroport. Desigur, la înserat, Dubrovnikul freamătă și tineretul preia controlul vieții până în zori. În schimb, în micile stațiuni ale Croației din zone precum Cavtat, Mlini sau Brela ți se oferă un cadru în care evadezi din aglomerație iar natura este cea care te acaparează. De aici, sigur te vei întoarce acasă cu bateriile încărcate și cu un zâmbet pe buze.

Mlini, Croatia

Spre Mlini, o mică așezare pescărească din zona Dubrovnik

Dubrovnik, Croația

Piețe și străzi aglomerate din Dubrovnik

 

Cu avionul sau cu mașina?

Recomand cu tărie să alegi avionul atunci când mergi în Croația, indiferent că este vorba de Sud sau de Nord.

Mă refer în special, la turiștii români care ar trebui să străbată Serbia și Bosnia și Herțegovina dacă aleg să călătorească cu mașina. Iar acest lucru este mai dificil decât ai crede. Deși este vorba de aproximativ 1000 km în medie până în Croația, drumurile sunt grele, se circulă în cea mai mare parte pe drumuri cu o bandă pe sens, cu serpentine și se traveresează localități. Asfaltul nu este de o calitatate prea bună iar sârbii și bosniacii nu au o conduită în trafic prea civilizată. Traficul este la fel de agresiv ca la noi în țară. Radare și controale ale poliției se întâlnesc pe traseu iar faptul că vei traversa puncte vamale a fiecare intrare și ieișire din cele 3 țări te vor face să pierzi timp și din bună dispoziția vacanței. Un drum dus până în Croația poate dura până la 15 h de condus deși este vorba doar de 1000 km.

De fapt, cele doua motive principale pentru care românii aleg mașina sunt prețul ceva mai ridicat al biletelor de avion până în Croația și dorința de a avea mașina la îndemână pentru a se plimba pe coasta Dalmată. Dar cele două motive nu sunt tocmai realiste, de fapt. Îți voi spune și de ce: efortul de a parcurge drumul dificil cu mașina, plus timpul pierdut pe drum (aprox. 30 ore de șofat dus-întors, oboseala și expunerea la modul de șofat agresiv al sârbilor și al bosniacilor) nu se cuantifică oportun în final. Iar ideea de a te plimba cu mașina din stațiune în stațiune nu este tocmai recomandată, pentru că drumurile cu o bandă pe sens cel mai adesea se aglomerează, îndeosebi în apropierea stațiunilor mari, iar parcare găsești foarte greu. Ai mai la îndemână posibilitatea de a călători cu ambarcațiunea, cu aproximativ 10 – 15 EUR poți vizita vecinătatea.

Alegând avionul, costul poate fi ceva mai mare, însă dacă tot îți dorești o vacanță în Croația, te sfătuiesc să faci efortul de a pune încă ceva bani deoparte și să îți achiziționezi biletele de avion din timp. Pentru că astfel vei scuti mult timp și nervi.

drumul prin Bosnia

Traversând Bosnia & Herțegovina

Ești interesat/ă de o vacanță în Croația?


Contactează-mă!

Plajele

În Croația, relieful este stâncos iar plajele sunt cel mai adesea, cu pietre. Indiferent că vorbim de plajele private sau de cele publice. Este specific întregii țări acest tip de relief iar plajele sunt în general păstrate în forma lor autentică, cel mult le este facilitată intrarea în apă, prin intermediul unor padocuri sau balustrade. Există totuși și câteva plaje unde este adus nisip, spre exemplu în Lopud sau Kolocep, alese cel mai adesea, de familiile cu copii.

Te sfătuiesc să îți cumperi din magazinele locale cipici de plajă. Este important pentru că pietrele pot fi ascuțite sau, pe alocuri, sunt arici de mare care înțeapă iar efectul este de disconfort pentru următoarele zile de conciediu. Ori…cine și-ar dori asta? Costul cipicilor este la aproximativ 10 EUR.

Apa este transparentă, curată, clară și dă senzația culoarii albastre și turcoaz în diferite porțiuni. Vei vedea cu ochiul liber fel de fel de specii de pești mici, transparenți sau colorați. Salinitatea apei este destul de mare, o vei simți. Atât la gust cât și la faptul că vei simți că plutești în apă. Valurile aproape că nu există, vei avea senzația de plutire tot timpul.

Plajă din Cavtat, Croația

Plajă din Cavtat, Croația

 

Restaurante

Majoritatea restaurantelor oferă un meniu variat dar preponderent bazat pe preparate din pește, fructe de mare, paste sau risotto. Pui, vită sau porc, de asemenea, se găsesc în mai toate restaurantele.La fel și pizza. Prețurile sunt de nivel mediu, cu estimativ 20 EUR / persoană poți mânca bine și poți savura un pahar de vin sau un dry martini. Deserturile sunt și ele savuroase iar chelnerii te vor întâmpina în cele mai multe cazuri cu politețe și cu atenție. Poți găsi numeroase terase pe malul mării, în porturi sau cu vedere spre mare care oferă priveliști superbe.

Recomand alegerea hotelurilor cu mic dejun, pentru a te bucura de diversitatea gastronomică, de prețurile restaurantelor și de mai multă flexibilitate.

Restaurant Croatia

Ești interesat/ă de o vacanță în Croația?


Contactează-mă!

Alte informații utile

  • Moneda oficială a Croației este KUNA. 1 KUNA = 0,14 EUR. Croații acceptă mai peste tot inclusiv euro, însă adesea îți vor da restul în KUNA;
  • Ora Croației este GMT+1 (cu o oră înapoi față de România);
  • Temperaturile anuale variază între 9 grade (iarna) și 29 (vara);
  • Marea Adriatică este cea la care are deschidere Croația;
  • Majoritatea plajelor sunt cu pietriș. Plajele private au amenajată intrarea în apă, adesea, prin balustrade sau padocuri. Există și câteva plaje cu nisip, spre exemplu, plaja din Kolocep;
  • Ai posibilitatea să vizitezi Muntenegru și stațiunile sale, cu ambarcațiunea, cu plecare din Croația. Excursia se face cu înnoptare în Muntenegru. Spre Italia, există doar o cursă pe zi, cu plecare din Dubrovnik, care durează destul de mult. Aproximativ 6 ore jumătate;
  • Gastronomia croată este una meditaraneană, bazată pe preparate din pește, fructe de mare, paste, orez. În mai toate restaurantele vei găsi inclusiv porc, vită sau pui;
  • Băuturile cele mai consumate în Croația sunt vinurile și berea;
  • Distanța dintre stațiuni este destul de mică în general, însă intrările spre stațiunile mari sau spre orașe se aglomerează. Este recomandat să parcurgi astfel de vizite, mai degrabă, cu taxi-boat (taxi – ambarcațiune);
  • Traficul se desășoară pe partea dreaptă, la fel ca la noi.

 

Acestea sunt principalele informații pe care este bine să le cunoști atunci când alegi să îți petreci o vacanță în Croația.

 

Ești interesat/ă de o vacanță în Croația?


Contactează-mă!

Tururi, activități și experiențe locale din Croația:

Locuri din Croatia

Cauta mai multe  

Four Seasons Hotel Firenze: un reper al rafinamentului și al culturii florentine

Four Seasons Firenze este un loc emblematic al Florenței (Italia), construit într-o clădire restaurată din centrul orașului florentin, cu o vechime de peste 500 ani. Un paradis liniștit cu multă vegetație, flori, fântâni și copaci vechi de secole, o oază de liniște și frumusețe, chiar în mijlocul orașului. Arhitectura și designul interior sunt impresionante, combinând elemente istorice cu facilități moderne …

Continuă să citești  

Ramona și Răzvan: testimonial de vacanță în Seychelles

Seychelles: o vacanță exotică de calitate  Situat în inima Oceanului Indian, acest arhipelag format din 115 insule, numit Seychelles, oferă prilejul unei călătorii într-o lume plină de frumusețe naturală și aventură tropicală. În acest articol, avem prilejul să ne aventurăm în miezul Seychelles-ului, alături de turiștii mei, Ramona și Răzvan și să explorăm împreună cu ei acest colț de lume …

Continuă să citești  

Maldive – vacanțe pentru cupluri și luna de miere

  Vizitați insula Maafushi, cea mai populară insulă din Maldive Maafushi este o insulă mică din Maldive, dar plină de viață, unde puteți găsi o varietate de activități, restaurante și cazare. Dacă ați ajuns aici, puteți face snorkeling, scufundări, surfing, parasailing sau plimbări cu barca cu fund de sticlă. De asemenea, puteți vizita închisoarea din Maafushi, unde puteți afla mai …

Continuă să citești  
Open chat
Bună ziua! Sunteți interesat/ă de o ofertă de vacanță? Vă rog să lăsați detaliile și adresa de e-mail.

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile