Plimbare cu bicicleta şi barca prin Amsterdam

Amsterdam este oraşul numărul unu în lume, în ceea ce priveşte folosirea bicicletelor ca mijloc de transport. Pistele de biciclete de aici au o istorie lungă, fiind prezente peste tot în oraş.

Iată care sunt cele mai bune locuri din Amsterdam pe care să le vizitezi cu bicicleta:

Râul Amstel – Mergi de-a lungul traseului râului Amstel şi treci pe Magere Brug, celebrul pod de lemn alb care leagă malurile râului. Apoi poţi continua să mergi spre sud pentru a descoperi un peisaj liniştit, dincolo de centrul oraşului.

Vondelpark – cel mai impresionant parc din Amsterdam, locul de întâlnire al bicicliştilor. Acesta ar putea fi locul ideal unde să poţi lua o pauză din turul turistic cu bicicleta prin capitala Olandei. Poti, de asemenea, să iei o gustare la terasele şi restaurantele ce se găsesc în interiorul parcului sau să te aşezi în faţa teatrului în aer liber, unde au loc concerte şi evenimente.

Dam Square – piaţa este înconjurată de piste pentru biciclişti, dar trebuie să ai grijă să nu intri cu bicicleta în zona pietonală centrală, este interzis. Piaţa Dam este folosită de secole pentru a găzdui evenimente naţionale importante.

Docurile Estice – acest fost port este renumit pentru mixul de arhitectură modernă, în care se regăseşte şi faimosul centru de ştiinţă şi tehnologie NEMO. Tot aici există o mulţime de piste pentru biciclişti.

Moara de vant De Gooyer – Dăinuieşte deasupra canalului Nieuwevaart. Construită în 1725, aceasta a fost prima moară de porumb din Ţările de Jos care utiliza vele simplificate. Partea de jos a construcţiei, cu acoperişul său ciudat şi cu ferestrele mici, este acum o casă privată.

Grachtengordel –  aici te poţi plimba de-a lungul canalelor mărginite de arbori şi poţi admira conacele elegante şi podurile cocoşate ale acestui superb loc ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Fereşte-te de cârligele fixate în partea de sus a caselor; acestea au fost odată folosite pentru a ridica piesele de mobilier prea voluminoase ce nu puteau fi transportate pe scările înguste.

Jordaan – locul din Amsterdam unde poţi auzi cel mai bine clopotele bisericii Westerkerk, sunete pe care le poti surprinde foarte bine plimbându-te cu bicicleta. Cândva, Jordaan era un cartier al clasei muncitoare, iar astăzi – această reţea pitorească de străzi pietruite şi canale deosebite –  găzduieşte cafenele cochete, galerii de artă şi magazine de modă.

Prinsengracht – cel mai lung dintre canalele din Amsterdam, Prinsengracht este înconjurat de unele dintre cele mai importante obiective turistice. De-a lungul traseului, nu rata faimoasa Casa Anne Frank şi Westerkerk, cea mai înaltă biserică din Amsterdam.

Spuistraat – Pedalează la doar câteva minute de centrul istoric al oraşului şi descoperă această locaţie, dedicată artei stradale. Nu există aici nicio suprafaţă care să fi scăpat de pulverizarea spray-urilor artiştilor de graffiti. Desenele sunt destul de variate, simbolizând mesaje politice, peisaje urbane, imagini cu animale, etc.

 

Un tur cu barca pe râul Amstel este o altă activitate turistică, specifică oraşului Amsterdam.

Numele orașului Amsterdam provine de la râul Amstel (la fel şi numele berii Amstel). De asemenea, pe marginea acestui râu are loc celebra Paradă Gay, în fiecare an.

O plimbare cu barcă costă între 10 şi 17 EUR/persoană.

Există şi o barcă reprezentativă, cu o lungime de 23 m, construită în anul 1914. Astăzi această barcă este doar muzeu şi se adresează turiştilor. Astfel, poţi descoperi cum se poate locui într-o barcă, dotată cu toate cele necesare: dormitor, living, bucătărie.

@flickr.com, lonelyplanet.com

 

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile