Larnaca este locul în care Estul se întâlneşte cu Occidentul, unul dintre cele mai vechi oraşe locuite continuu ale lumii şi o combinaţie fascinantă a numeroaselor civilizaţii care şi-au modelat istoria.
Plajele şi zecile de hoteluri, numeroasele vase de croazieră ce pleacă zilnic spre destinaţii apropiate sau mai îndepărtate, sporturile marine, vizitele şi excursiile sunt principalele atracţii oferite de Larnaca.
Acest oraș liniștit de pe malul mării, situat pe coasta de sud-est a Ciprului, lângă aeroportul principal al insulei, este un punct de plecare perfect pentru a explora Cipru și posibilitățile sale nesfârșite. Larnaca, cu ale sale plaje frumoase, activităţi sportive și de agrement, evenimente culturale, turism religios și taverne autentice din Cipru, sunt doar câteva din alegerile pe care le poţi face aici. Vizitează orașul vechi și bucură-te de soare și de mare.
De asemenea, în Larnaca există numeroase cluburi, restaurante și baruri cu muzică live ce atrag seară de seară mii de turişti. Ruinele lui Kition, și fortul din secolul al XVII-lea merită să fie văzute. După Mecca și Medina, moscheea Tekke, construită în onoarea profetului Mohammed, este una dintre cele mai importante destinații musulmane pentru pelerinaje. Un alt loc fascinant este Choirokoitia, o așezare din cea mai veche perioadă a epocii de piatră.
Alte locuri de vizitat: Muzeul Pernides, Muzeul de Istorie Naturală, Lacul Sarat, Vechiul Apeduct.
Promenada, cunoscută universal ca Finikoudes – este locul în care localnicii și vizitatorii vin deopotrivă pentru o cafea de dimineață sau o bere de seară, pentru plajă în timpul zilei sau pentru plimbări la apusul soarelui. Cartierul modern din centrul orașului este locul unde localnicii îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi, în principal, în clădirile de birouri. Atmosfera comunitară şi muncitoare de aici face notă discordantă cu vechiul cartier turcesc Skala, cu o mulțime de vestigii dărăpănate, vopsite în alb case. Între cele două cartiere, vei găsi biserica bizantină de la Agios Lazaros care, în felul ei, “priveşte” oraşul, timp de secole.
Ospitalitatea este la scară înaltă în Larnaca. Există aici zeci de hoteluri pentru toate gusturile, localizate atât pe plajă, cât şi de-a lungul oraşului. Zona Dekelia, localizată la aproximativ 20 km de Larnaca, găzduieşte cele mai multe resorturi cu plajă privată şi multe facilităţi.
Zboruri din România spre Larnaca
Companiile Blue Air şi Wizz Air operează curse regulate spre Larnaca, cu plecare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu-Mureş şi Oradea. Fiind zboruri low cost, tarifele pot fi foarte accesibile, în funcţie de perioada achiziţionării biletului.
Aeroport: Larnaca Airport, Cod IATA: LCA
Adresa: Hermes Airports Ltd, Larnaca Airport, Larnaca 6650, CYPRUS
Telefon: +357 (0)2481 6418, Website: http://www.hermesairports.com/en/larnakahome
Cum ajungi de la aeroport în Larnaca
Cu taxiul călătoria costă 15-20 de euro, iar autobuzul este o soluţie mai ieftină. Compania Zinonas Buses face legătura spre Larnaca pentru doar 1 euro (biletul se cumpără din autobuz). Iată aici programul.
Împrejurimi
Larnaca este punctul de legătură între staţiunile turistice din Cipru. Larnaca–Limassol 70 km; Larnaca- Nicosia 47 km; Larnaca–Paphos 142 km; Larnaca–Ayia Napa 41 km. Toate aceste rute se operează de către companiile de transport, cu plecare din staţia Finikoudes, Larnaca. Vezi aici toate rutele.
De asemenea, poţi închiria maşină, sunt multe firme de rent a car. Nu uita, volanul este pe partea dreaptă.
Portul din Larnaca
Este al doilea port din Cipru, după cel din Limassol. A fost construit în 1973 şi are avantajul că se află în apropiere de aeroportul internaţional din Larnaca. Acest port este folosit adesea pentru import şi export, dar şi la călătorii pe mare cu diverse tipuri de ambarcaţiuni. Poţi opta pentru o croazieră pe Marea Mediterană sau poţi chiar naviga pe un vapor de croazieră, la bordul unei ambarcaţiuni de lux unde poţi staţiona pentru snorkeling sau pescuit. Serviciile de la bord îţi stau la dispoziţie pentru evenimente speciale precum zile de naştere, diverse aniversări sau o petreceri private.
Ești interesat/ă de o vacanță în Larnaca (Cipru)?