Am oprit mașina cu prima ocazie, de-a lungul unui zid frumos de piatră. Am ieșit pe portieră cu gesturi largi și cu avânt, aruncându-mă în plinul miresmelor care pluteau în văzduhul uluitorului Saint Jean Cap Ferrat. Era o liniște deplină și așezată, doar cântecul divers al păsărilor răsuna a paradis. „Este raiul pe pământ!”, am zis, știind și cu ochii largi, minunându-mă.
M-am găsit evadată într-o dimensiune în care timpul nu exista, coborând o străduță șerpuită cu plină vedere spre azurul mării. În verde abundent era pictat împrejurul, întrerupt pe ici, pe colo de pete de alb, de roz sau de galben al trandafirilor. Palmieri înalți și arbuști mici și deși dădeau viață grădinilor, de-o parte și de alta. O diversitate totală dar și o potrivire perfectă. Toate simțurile mi se armonizau ca într-un dans vioi cu acest cadru de poezie, lăsând loc doar de admirație și venerație.
Cu pași silențioși, cât să nu disturb spectacolul naturii, am coborât, la întâmplare, pe străduța care punea față în față superbele grădini private ale unor domenii de o eleganță încântătoare. Un grădinar abia terminase de tuns iarba într-una dintre curțile generoase, a cărei vegetație ascundea ca după cortină, vila mediteraneană cu ferestre albe, largi și luminoase. Mirosul de iarbă crudă de mijloc de mai adăuga o notă pregnantă rustică, elaborând o trăire grozavă și paradoxală. Exorbitantă prin grandoarea bunului gust și în acelaști timp, familară, prin limbajul universal al naturii, care îmi tot șoptea la ureche: mergi înainte…
Am plutit în pântecele naturii până la răscrucea din josul drumului, a cărei vedere mă arunca în largul golfului albastru. Cu ochii îmbibați de strălucirea mării, am zărit peste gardul faimosului Grand Hotel du Cap Ferrat, un simpatic papagal colorat, preocupat cu fructele portocalii și coapte ale unui moșmon japonez.
Aici, la Poarta Raiului, o alee generoasă și dreaptă cobora dinspre frumosul Grand Hotel, despărțind un covor de iarbă îngrijit atent. Flori splendide în stânga și în dreapta, arbori mândri și ciripit de păsărele celebrau viața în cel mai pur mod cu putință. Pâlpâia a viață. O fântână arteziană adăuga și ea câteva note de vioară la simfonia a cărei martoră eram cu inima la gură de atâta încântare. Și am zis, convinsă: “Aici, Dumnezeu e mulțumit.”
După câteva ceasuri și un prânz în tihnă, privind la scăldarea razelor de soare pe fereastra mare a restaurantului La Veranda, am spus că e momentul perfect pentru o nouă escapadă, acum, când timpul stă în loc.
Am ajuns într-o clipită la Villa Ephrussi de Rothschild, urcând pe o pantă lină și îngustă, înconjurată de Mediterana calmă precum un lac glaciar.
De aici, de sus, aruncam priviri și gânduri în albastrul nesfârșit al acestei oarecare zile, din care splendoarea nu mai contenea. Țâșnea brodată maiestuos, învolburată într-un dans liber, aproape nebun, îmblânzită într-o spirală a eternității.
Nu mai era nici ceas, nici zi sau noapte, ci un petpetuu acum.
Mă minunam privind în sus și în jos, când la semeții pini, când la gardurile vii. Aceeași exaltație de parfum floral mă urmărea și-mi înmuia genunchii. Un cocktail puternic de lumină și parfum mă îmbăta energic și deveneam eu. Mă descuamam, zâmbind, trezindu-mă la viață precum un fluture al cărui timp sosise. Eram acum, aici și-aveam să fiu mereu.
În limpezimea clipei, pământul mă-ntorcea la el ca un părinte bun. Mirosul lui și-un zgomot depărtat de tuns de iarbă țeseau cu fir de argint un arc de cerc deasupra unei lumi fără sfârșit. Eram acasă, aici, în vârful lumii precum un boboc ținut în palmă de-un bătrân. Mă dezmierdam în soare cu umeri goi și părul fluturând, ca un copil șăgalnic, ca proaspăt botezată de taina unei amintiri.
Ca invitată m-am simțit între pereții vilei de la 1912, zburdând printre încăperile sale diverse și porțelanuri prețioase. Îmi străluceau ochii, privindu-le ca o fetiță căreia nu i se dădea voie să le atingă. Colecția de porțelan a lui Beatrice (fiica baronului Alphonse de Rothschild) are un renume, fiind considerată, poate, cea mai bogată din Franța. Și nu îți trebuie multă pricepere ca să realizezi acest lucru. Dormitorul său cu vedere spre largul mării, rochiile și încălțările păstrate m-au bucurat din plin și mi-au trezit ușor fantezia din inima care tânjește după vremuri pe care doar și le-a închipuit.
Cu aceeași lejeritate, m-am văzut prinsă în mrejele celor nouă grădini tematice ale Vilei, sub nori răsfirați și diafani. Spectacolul artezienelor ne încânta pe toți. Iar eu mă bucuram cu salturi prin cadre de poveste. În timp ce monumentul mă privea, de sus, zîmbind. Vâzănd atâtea guri căscate, din Belle Epoque și până acum.
De poți să fii,
Să fii mereu
Un fluture în zbor prin lămâiș,
Precum un mugure de pin din vârf de coastă
Să iubești
Pe orice trecător pierdut
În umbra vieții,
Care tăcut,
Își caută poteci.
Să poți visa privind spre largul cer senin,
Când vântul îți atinge brațele rotunde,
Iar eu să-ți spun că poți ca să clipești,
Căci ce trăiești acum
Nu se va duce.
Tururi, activități și experiențe locale pe Coasta de Azur:
Ești interesat/ă de o vacanță pe Coasta de Azur?