Începe sezonul vacanţelor city break! Iată care sunt cele mai îndrăgite destinaţii!

Cultură și arhitectură, plimbare, distracție și viață de noapte – toate acestea le poţi avea într-o vacanţă de tip city break, de doar 3, 4 zile.

Potrivit recomandărilor publicației britanice The Telegraph, iată care sunt cele mai potrivite orașe pentru o escapadă de câteva zile.

 

Veneția

 

Cu o arhitectură uimitoare, muzee deosebite și o întinsă rețea de canale fascinante, Veneția reușește să încânte vizitatorii, de sute de ani.  Încă din 1979, UNESCO a inclus întregul oraș (și laguna) pe lista Patrimoniului Mondial. Pe timp de vară, numărul turiștilor poate fi destul de obositor, însă atmosfera fermecătoare a orașului distrage atenția de la acest aspect. Cu toate că a reușit să păstreze din aerul de altă dată, Veneția oferă o scenă contemporană vibrantă.

 

circuit-autocar-italia-venetia-2016-15796

 

Paris 

 

Deşi, în ultima vreme, a avut de suferit din cauza conjuncturii social-politice, Paris-ul va fi întotdeauna iubit de turiştii de pretutindeni. Cu monumentele sale faimose și simbolurile cunoscute de o lume întreagă, Paris are o reputație aparte în orice domeniu. Aici, în oraşul iubirii şi al luminilor, ai ceva de admirat la fiecare colț de stradă, nu doar celebrele obiective turistice, motiv pentru care Parisul este una dintre cele mai vizitate destinații turistice din lume.

 

paris

 

Roma

 

„ROMAntismul” este la cote înalte pe fiecare metru pătrat al superbei Cetăţi Eterne. Indiferent în ce punct al oraşului ai ateriza, vei descoperi o atmosferă misterioasă, caldă, plină de farmec şi numeroase monumente istorice împrejur. Roma are mai multe monumente istorice şi obiective culturale decât Atena, Istanbul, Londra sau New York, în cazul în care te întrebai pe unde s-ar plasa din acest punct de vedere. Roma este alegerea perfectă pentru câteva zile, în care vei trăi o frumoasă poveste fermecătoare, exclamând „Quanto sei bella Roma!”

 

rome-Palatine-Hill-1112x630

 

Amsterdam

 

Capitala olandeză este un centru regional al evenimentelor business, convențiilor de afaceri și expozițiilor. Însă nu este dezvoltat doar sectorul turismului în interes de afaceri, Amsterdam fiind una dintre primele destinații în preferințele tinerilor europeni. Cu o viață de noapte extrem de animată, Amsterdam este preferatul petrecăreților, o destinație perfectă pentru câteva zile de ieșire din ritmul obișnuit.

 

amsterdam

 

Florența

 

Unul dintre cele mai bogate orașe europene, Florența este considerat a fi punctul de plecare al Renașterii, denumit și „Atena Evului Mediu”. Centrul său istoric a fost inclus pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO încă din 1982, atrăgând în prezent milioane de turiști anual. Datorită moștenirii sale culturale și arhitecturale, Florența a fost inclusă între cele mai frumoase orașe ale lumii, de numeroase publicații, în diverse rânduri. Şi de asemenea, să nu uităm de atmosfera romantică pe care o oferă acest oraş splendid, care în 2014 a câştigat titulatura de cel mai frumos oraş de pe Glob, conform publicaţiei Condé Nast Traveler.

 

italia-toscana-florenta_2hyq

 

Barcelona

 

Despre Barcelona aș vorbi neîncetat. Este orașul meu de suflet ce m-a atras cu tot ce oferă el și unde m-aș întoarce oricând; locul care te face să experimentezi noi sentimente, doar printr-o simplă plimbare pe jos, prin împrejurimi sau cu bicicleta de-a lungul falezei. Spiritul catalan vibrează la tot pasul și simți cum timpul pe care îl ai la dispoziție este prea scurt. Odată intrată în lumina reflectoarelor, Barcelona a cucerit iubitorii de călătorii de pe toate continentele, fiind astăzi unul dintre orașele cu cele mai de succes branduri din lume: Gaudi, Las Ramblas sau Sagrada Familia sunt cunoscute cu ușurință de oameni din toată lumea.

 

Park Guell in Barcelona, Spain

 

Berlin

 

Faimos pe plan regional datorită numeroaselor festivaluri și expoziții din diverse domenii, a opțiunilor de divertisment și a vieții de noapte agitate, Berlin este unul dintre puținele orașe extrem de moderne, dar cu o istorie îndelungată în spate. După încheierea Celui De-al Doilea Război Mondial, Berlin a devenit cel mai mare șantier de construcții din Europa, însă adevărata înflorire a orașului a putut fi observată după 1989, după Căderea Zidului Berlinului. În ultimii 25 ani, capitala Germaniei a devenit o metropolă modernă și interesantă, un model al transformării arhitecturale și culturale.

 

csm_berlin_skyline_a3553279b8

 

Dubrovnik

 

Fiind o destinţie foarte cerută în sezonul de vară, poate nu te-ai fi gîndit că Dubrovnik se află în topul destinaţiilor city break. Dar uite că este! Denumit și „Perla Adriaticii”, Dubrovnik nu este nici pe departe cel mai mare oraş al Croației, însă este, cu siguranță, cel mai cunoscut. În Evul Mediu, era singurul oraș european ce putea rivaliza cu Veneția, din punct de vedere al comerțului maritim, atingând un nivel remarcabil de dezvoltare între secolele XV și XVI. Multe dintre clădirile actuale datează încă de atunci, astfel că Dubrovnik a reușit să își mențină atmosfera medievală.

 

a-walk-through-the-old-dubrovnik-city-streets-dubrovnik-croatia-431-25c6

 

Istanbul

 

La fel ca şi Paris, Istanbul a avut şi el de suferit anul acesta din cauza conjuncturii social-politice. Însă, situaţia a început să revină la normal, astfel că turiştii continuă să viziteze oraşul minunat, de pe 2 continente. Fondat în urmă cu aproape 2.700 ani, Istanbul este unul dintre cele mai importante așezări din istorie, ce a fost capitala a patru imperii: Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Imperiul Latin și cel Otoman. Fondat sub numele de Bizanț și redenumit încă din antichitate Constantinopol, orașul a fost denumit oficial Istanbul în 1930. Centrul vechi al orașului este inclus pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO, Istanbul reușind să mențină numeroase clădiri încărcate de istorie, spre încântarea vizitatorilor.

 

istanbul

 

Londra

 

Şi în final, dar niciodată din urmă, Londra, despre care se scriu pagini întregi cu diverse articole, se filmează ore în șir reportaje de tot felul (istorie, cultură, tradiții, travel tips). Iar orice iubitor de călătorii și destinații europene, trebuie să fi trăit această experiență londoneză. Plus că un top realizat de tripadvisor – Best Destinations in Europe 2015, clasează Londra, evident, pe podium. Din punctul meu de vedere, pot spune că am simțit o realizare, ca turist, atunci când am vizitat acest oraș al contrastelor, cu o imensă diversitate de etnii, culturi, religii, fiind unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale lumii.

 

europa4

 

Află aici tarifele şi pachetele de vacanţă city break

 

@telegraph.co.uk, pinterest.com, flickr.com, media.imopedia.ro

Articole recomandate:

Carnavalul de la Veneția – ediția 2016   Evenimentele tradiționale îi aduc Italiei, o valoare în plus. Astfel că, ori de câte ori am ocazia, Italiei îi declar dragostea! Trad...
Insula Ischia, Italia – recomandări de vacan... Insula Ischia, cu cele 18 mile de plaje, golfuri şi golfuleţe care conturează peisaje superbe, în “sălbăticia” lor ancestrală, este o destinaţie atât ...
O nouă inspiraţie de vacanţă: Lisabona Lisabona, acest oraş al celor 7 coline, te face să simţi cum tradiţia se îmbină armonios cu ritmul trepidant al vieţii cotidiene. Iar atmosfera în rit...
Află ce tip de destinaţie de vacanţă ţi se potrive... Sunt atâtea și atâtea locuri superbe în această lume încât, uneori, ne este foaaarte greu să ne hotărâm asupra unei singure destinații dedicate vacanț...

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>