S-a redeschis Disneyland Paris! Măsuri noi de organizare şi prevenţie Covid

Veste bună pentru micuţii turişti, dar şi pentru adulţi! Pe 15 Iulie 2020 s-au redeschis parcurile Disneyland Paris! Iar reprezentanţii parcurilor vin cu măsuri noi de reorganizare şi prevenţie Covid. Detalii în cele ce urmează!

Indiferent de vârstă, fiecare dintre noi tresare la gândul unei vacanţe în locuri de poveste, precum Disneyland Paris! Nu ai cum să nu te laşi purtat de magia pe care o simţi la tot pasul în parcurile Disneyland, dar şi în hotelurile tematice de aici.

Iar bucuria este şi mai mare când aflăm că toate parcurile Disneyland din Paris, precum Disneyland Park, Walt Disney Studios Park, Disney’s Newport Bay Club şi Disney Village s-au redeschis şi îşi asteaptă din nou oaspeţii, cu mic, cu mare!

Desigur că şi aici a fost nevoie de reorganizare şi de aplicarea unor noi măsuri de prevenţie Covid, astfel încât toţi oaspeţii să se simtă în siguranţă.

 

Vacanţă la Disneyland Paris, ANCAPAVEL.RO

Vacanţă la Disneyland Paris, ANCAPAVEL.RO

 

Măsuri de protecţie şi prevenţie Covid, în parcurile Disneyland Paris

 

De acum, se va putea intra în parcul Disneyland Paris doar în baza unor bilete achiziţionate în avans.

În condiţiile contextului actual, biletele de intrare în parc, fără dată (Ticket-only) trebuie înregistrate pe site-ul Disneyland

Turiştii trebuie să îşi aleagă ziua în care doresc să intre în parc, în caz contrar, accesul nu le va fi permis. Este un proces rapid si simplu în 2 paşi:

1. verificarea disponibilităţii

2. înregistrarea în funcţie de disponibilitate

 

Această măsură NU se va aplica turiştilor care au rezervat pachet complet (cazare la un hotel Disney şi intrare în parc) şi nici rezervărilor de grup.

 

Sănătatea angajaţilor şi a turiştilor este prioritară pentru Disneyland® Paris.  Prin urmare, numărul de vizitatori este limitat şi sunt adoptate măsuri suplimentare de sănătate şi siguranţă.

  • Majoritatea atracţiilor sunt deschise şi adaptate noilor reglementări de distanţare socială (în Franţa există o distanţare de min 1m).
  • Serviciul Single Rider şi FASTPASS nu sunt momentan disponibile iar locurile de joacă şi cele pentru machiaje sunt, în prezent, închise.
  • Personajele preferate Disney si Pixar, Star Wars şi supereroii Marvel vor fi prezenţi în parcurile Disney iar turiştii au posibilitatea să facă fotografii cu aceştia.
  • Anumite spectacole vor fi amânate.
  • Magazinele şi restaurantele vor fi deschise după concepte personalizate. Capacitatea restaurantelor este redusă în interior iar locurile la terase vor fi suplimentate. Mesele împreună cu personajele Disney nu sunt disponibile la această dată. Restaurantele tip bufet se vor readapta şi este recomandată rezervarea unei mese, în prealabil. Rezervarea mesei se poate face la nr. de telefon  +33 1 60 30 40 50, prin intermediul site-ului sau al aplicaţiei Disneyland Paris.

 

Măsuri suplimentare de igenă pentru clienţi şi angajaţi:

  • Curăţarea constantă a suprafeţelor
  • Obligaţia clienţilor de a purta măşti (începand cu 11 ani) , cât şi a angajaţilor
  • Peste 2000 de dispensere cu dezinfectant
  • Configurarea personalizată a atracţiilor
  • Plata contactless este recomandată

 

De asemenea, hotelurile Disneyland se vor redeschide şi ele, treptat. Programul de redeschidere anunţat este următorul:

20 IulieHotel Disney’s Cheyenne

3 AugustDisney’s Santa Fe

7 SeptembrieDisneyland Hotel

Hotelurile Disney Sequoia Lodge și Disney Davy Crocket Ranch rămân închise până la o nouă notificare. Iar hotelurile din apropierea parcului au fost şi ele deschise la data de 15 Iulie 2020, excepţie făcând Dream Castle Hotel şi Magic Circus, care vor fi redeschise pe 1 August 2020.

Pont! Oaspeţii hotelului Disneyland Hotel & Resort 5* vor beneficia în continuare de Extra Magical Time şi au acces în parcuri, înainte de orele oficiale de deschidere, aşa cum era în mod obişnuit.

 

Pentru Disney Hotels & Resorts se aplică urmatoarele măsuri:

  • Express check-in
  • Reguli de distanţare (1m)
  • Plexiglass protector la recepţie
  • Câte o singură familie în lift
  • Dezinfectant pentru mâini în hotel
  • Resturantele tip buffet vor fi înlocuite cu servire la masa în regim all-you-can-eat
  • Piscine şi săli de fitness cu număr redus de oaspeţi
  • Masca este obligatorie
  • Express check-out

 

În ceea ce priveşte camerele:

  • Curăţenie înainte de deschiderea resortului
  • Curăţarea periodică a suprafeţelor de contact
  • Personalul de curătenie va intra în cameră doar cu permisiunea oaspeţilor
  • Feţe de pernă duble

 

Alte informaţii şi imagini video aici

 

Disneyland Paris, cel mai fericit loc din Europa!

 

În ciuda contextului actual, Disneyland Paris rămâne un loc magic, poarta spre o lume de poveste, plină de culoare, de forme și de caractere încântătoare.

Aici, copilul tău îi va îmbrățișa pe Mickey Mouse și Donald. Va vizita Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, va fi pentru câteva minute în pielea lui Ratatouille cu ajutorul tehnologiei 4D sau va explora cu trenulețul lumea Piraților din Caraibe, întâlnindu-l pe Jack Sparrow.

 

Vacanţă la Disneyland Paris: întâlnirea cu Mickey Mouse, foto @ANCAPAVEL.RO

Vacanţă la Disneyland Paris: întâlnirea cu Mickey Mouse, foto @ANCAPAVEL.RO

 

Iar ca adult, vei tresări la paradele personajelor Disney din timpul zilei, iar pe înserat, poţi admira un show superb, de lumini și muzică, proiectat pe suprafața Castelului. Spectacolul se numeşte Disney Illuminations şi nu trebuie ratat! Vei trece, ca şi mine, prin numeroase stări, în funcție de tematica proiecției. Veselia, curiozitatea, uimirea, romantismul sau melancolia te vor încerca pe tot parcursul vizionării. Dansul dintre Frumoasa și Bestia a fost preferatul meu.

Probabil că nici Walt Disney nu şi-a imaginat că personajele sale vor ajunge atât de cunoscute în întreaga lume. Și mai ales, că vor aduce atâta bucurie şi magie în sufletele oamenilor, de la mic, la mare.

Citeşte aici câteva ponturi pentru o vacanţă bine organizată la Disneyland Paris!

 

 

Ai nevoie de alte sugestii sau sfaturi pentru o vacanţă la Disneyland?

Te ajut cu drag!


Contactează-mă!

 

fotocover@ANCAPAVEL.RO

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile