Vacanțe de ciocolată – destinații renumite pentru ciocolată

 

Acest articol îl adresez, cu mare drag, iubitorilor de ciocolată. Iar călătoriile și ciocolata sunt, evident, în strânsă legătură. Asta pentru că, cei care iubesc acest dulce, îl savurează în orice mijloc de transport sau și-l cumpără din orice destinație în care se află, fie ca suvenir pentru cei dragi, fie pentru poftele lor nevinovate 🙂

 

Istoria ciocolatei începe cu două mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în America de Sud.

Cristofor Columb a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Spaniolii au adăugat trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu ajutorul vaniliei și scorțișoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte. Apoi, a luat amploare în Franța și în Marea Britanie, urmând să cucerească lumea întreagă.

În timp ce mă documentam pentru acest articol, am găsit, pe wall-street.ro, un top al celor mai renumite branduri de ciocolată din lumea largă. Și mi-a surâs ideea să le corelez cu orașele de origine. Așa că îți doresc să te bucuri de fiecare moment petrecut în aceste orașe și să nu uiți de magazinele și fabricile de ciocolată de aici.

 

Lindt & Sprüngli

Zürich, Elveția, 1845

Inovatorul întreprinzător și părinte al acestei mărci de ciocolată, Sprüngli, a reușit să transforme mica afacere din 1845, într-o imensă corporație, în urma achiziției brandului construit de Rodolphe Lindt’s. Printre specialități, se numără delicioasele trufe Lindor și ciocolatele simple cu lapte, care au devenit favoritele duty-free-urilor.

 

 

Ghirardelli

San Francisco, SUA, 1852

Imigrantul italian Domingo Ghirardelli și-a început mica afacere în San Francisco, în anul 1852. Marca s-a dezvoltat și a devenit extrem de cunoscută, astfel încât, s-a transformat într-un veritabil simbol al metropolei San Francisco.

Ghirardelli a deschis magazine pe întreg teritoriul Statelor Unite, care comercializează specialități făcute din amestecuri de cacao de cea mai bună calitate și bineînțeles, pătrățelele de ciocolată umplute, specifice mărcii. Compania a fost cumpărată de către Lindt & Sprüngli în 1998.

 

 

 

Neuhaus

Bruxelles, Belgia, 1857

Atunci când a deschis micul magazin cu specific farmaceutic, John Neuhaus nu se aștepta ca acesta să se transforme într-un brand de lux. Produsele sale, cum ar fi ciocolata amăruie sau bomboanele cu alcool, erau destinate ameliorării durerilor și mai puțin delectării simțurilor. Mai târziu, Neuhaus, a început să vândă și praline mai dulci, care se găsesc astăzi în peste 2.000 de magazine din toate colțurile lumii.

 

 

 

Perugina

Perugia, Italia, 1907

Acest producător italian care creează specialități de ciocolată încă din anul 1907, a devenit celebru datorită bomboanelor de ciocolată Baci, adevărate săruturi umplute cu cremă de alune și împachetate în ambalaje inscripționate cu declarații de dragoste. Perugina a fost achiziționată de grupul Nestlé’s European Chocolates, din care mai fac parte brandurile Quality Street și After Eight.

 

Richart

Lyon, Franța, 1925

Producătorul de ciocolată, Michel Richart a preluat afacerea de la tatăl său, Joseph Richart, reușind astfel să o păstreze în familie. Aducând un concept unic, ce se bazează pe 7 arome, de la cele clasice, de fructe și alune, până la cele mai exotice, de flori și ierburi atent selecționate, fiecare colecție Richart este concepută cu o măiestrie desăvârșită.

 

 

 

 

La Maison du Chocolat

Paris, Franța, 1977

Maestrul ciocolatei, Robert Linxe, a inaugurat primul boutique La Maison du Chocolat în 1977, reușind să se remarce prin aromele sale extrem de subtile. Aceste specialități de ciocolată se produc doar manual, la Paris, de către 25 de ciocolatieri cu experiență. De acolo sunt exportate în diferite locații din Franța, dar și în marile orașe ale lumii, cum ar fi Londra, New York și Tokyo.

 

 

 

Ethel’s Chocolate

Henderson, Nevada(Ethel M) & Chicago (Ethel’s), 1981 (Ethel M) & 2005 (Ethel’s)

Denumită inițial Ethel M Chocolate, această companie oferă specialități din ciocolată încă din anul 1981. In 2005 și-a schimbat numele în Ethel’s. Având locații exclusiv în Nevada și Chicago, Ethel’s continuă să comercializeze clasicele produse din colecția Ethel M Classic, alături de cele noi. Fiecare colecție conține ingrediente unice care nu sunt amestecate niciodată, cum ar fi cocktail-uri de fructe, caramel sau nuci, Ethel’s ținându-și, astfel, promisiunea de a crea produse autentice.

 

 

 

Alte informații “dulci”

 

  • Întreg ținutul belgian este paradisul oricărui iubitor de ciocolată: 12 fabrici de ciocolată, 16 muzee de ciocolată și mai mult de 2.100 de magazine din aceeași categorie. Un muzeu dulce s-a deschis la Bruxelles, în septembrie 2014. Belgian Chocolate Village, cum se numește muzeul, se află în nord-vestul orașului Bruxelles și spune istoria ciocolatei, de la origini, până în prezent.
  • Cea mai scumpă ciocolată – Knipschildt Chocolatier a fost înființată în 1999 de Fritz Knipschildt, care și-a început călătoria culinară ca chef în Odense, Danemarca. Cea mai scumpă ciocolată pe care acesta o vinde este cu trufe franțuzești negre, în valoare de 250$ și este disponibilă numai pe bază de precomandă.
  • Elveția este țara cu cel mai mare consum de ciocolată, 12 kg/an pe cap de locuitor. Berna este locul unde a fost inventat celebrul baton de ciocolată, Toblerone, la începutul secolului 20.

 

 

Articole similare: Cum a devenit ceaiul englezesc cea mai consumată băutură?

 

@wall-street.ro, @wikipedia.com

foto cover: ANCAPAVEL.RO

 


Contactează-mă!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile