Vacanțe cu personalitate pentru oameni cu personalitate

Recunosc că, de ceva vreme, mă tot gândesc la factorul uman în relațiile de business. Am mai scris despre asta, dar acum mă gândesc că dincolo de abstractul ideii de „factor uman” se află clienții mei. Cred sincer că business-ul meu are succes pentru că îmi plac ambele laturi: călătoriile și descoperirile, pe de o parte, și relația cu oamenii de cealaltă parte. Iar relația cu oamenii face ca experiența turistică să fie cu mult mai reușită!

Ce face un consultant de turism?

Uneori, când încerc să le explic oamenilor ce face un consultant de turism, le spun că potriveşte personalitatea clientului cu personalitatea vacanţei. În relaţia cu o agenţie de turism, clientul şi operatorul rămân entităţi impersonale. În schimb, interacţiunea mea cu clienţii e mult mai directă şi personală, chiar dacă, cel mai adesea, nu ne vedem niciodată faţă în faţă.

Tocmai pentru că nu sunt obligată să construiesc opţiuni average care să atragă un număr cât mai mare de clienţi, am libertatea de a găsi destinaţiile şi activităţile potrivite pentru orice tip de personalitate. Eu cred că toți suntem un pic altfel decât ceilalți și nu cred că există o ”medie” care să satisfacă pe toată lumea. Și atunci, mă gândesc că cinstit e ca clientul să fie prima voce: el spune cine e și ce vrea, iar agentul îi aduce cea mai bună ofertă pentru ce își dorește și i se potrivește, în loc ca agenția să ofere un număr de sugestii predefinite, iar turistul să o aleagă pe cea mai „ok”.

Tocmai pentru că tu ești altfel decât alți clienți și altfel decât ”media”, opţiunile pentru destinaţiile pe care ţi le ofer, sugestiile, rezolvările – totul e mai convenabil nu doar ca preţ, ci şi ca experienţă. Totul e customizat în funcţie de personalitatea ta, de ce îţi place sau ce îţi doreşti.

 

O relație de durată

Cum se construiește o relație de durată? E ca-n viață. Afli cine e celălalt și ce își dorește, apoi îți folosești experiența pentru a găsi potrivirea perfectă. Nu te superi dacă te critică și îți cere să faci mai bine sau mai mult. Nu crezi că ai întotdeauna dreptate (dar te străduiești să ai!) și nu oferi decât ce ai mai bun.

Nu sunt vorbe: relaţia mea cu majoritatea clienţilor e una de durată. Nu mă interesează doar să îi văd urcaţi în avion, ci chiar vreau ca ei să aibă o vacanţă reuşită. Şi mă bucur sincer când turiştii mei îmi dau un semn, oricât de mic (sau de mare), că totul a fost aşa cum şi-au dorit.

Recent am primit un semn de la o familie care îmi e deja foarte aproape, chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată față în față. Știu despre ei că sunt din Constanța și au copii adolescenți – dar, dincolo de asta, acum îi cunosc mult mai bine tocmai pentru că am înțeles ce le place și ce își doresc:

“Bună ziua! Vă trimit câteva din amintirile noastre dragi, petrecute în cele câteva zile în minunata Roma. Țin să vă mulțumesc din tot sufletul pentru absolut tot, totul a fost minunat, ponturile oferite, hotelul minunat, pe placul nostru, cu mic dejun bogat și variat, excelent pentru a oferi energia necesară plimbărilor lungi. Am fost surprinși de faptul că erau destul de mulți români angajați în acel hotel, ceea ce ne-a bucurat foarte mult! Ne-au oferit informații necesare și au fost foarte drăguți. Simona, fata de la Recepție, stabilită de 10 ani în Roma, ne-a îndrumat spre un local foarte ok, PizzaRe, cu cea mai bună pizza! Copiii, în special cel mic, a fost foarte încântat de tram și metrou, foarte aproape de hotel, cu care ne deplasam către cele mai importante atracții. Zoo, situat în cel mai mare parc al Villei Borghese, a fost iarăși cea mai apreciată locație de către copii. Am avut parte de zile frumoase, însorite în care am încercat să cuprindem cam toate punctele importante, să ne bucurăm de istoria și frumusetea Romei. Avem amintiri minunate și memorabile. Mulțumim pentru implicarea și naturalețea cu care am colaborat și cu siguranţă vom mai apela la serviciile dumneavoastră! “

 

 

Vacanţă la Roma? Assolutamente!

Acum o să spui că nu e greu să îți placă la Roma. Sunt de acord cu tine. Roma e un oraș de care s-au îndrăgostit toți vizitatorii (poate există excepții? Eu nu cunosc niciuna!) și care are câte ceva pentru toată lumea.

Pe de altă parte, e un oraș care poate ușor să te copleșească. Știu oameni care s-au întors dezamăgiți că n-au apucat să vadă tot ce trebuia. Au aflat la fața locului de locurile X, Y și Z și n-au reușit să acopere nici jumătate din tot ce vroiau. Au mâncat la restaurante foarte bune, dar au ratat câteva excelente.

Din drumurile turiştilor mei la Roma, știu că sunt câteva locuri pe care n-ar trebui să le ratezi. Dacă destinația te tentează, îți pot adăuga o mulțime de sugestii personalizate, de la hotelul cel mai potrivit pentru bugetul și interesele tale la mâncăruri și magazine. E important ca fiecare vacanţă să fie un cerc complet: să nu lipsească nimic şi să te întorci fericit de experienţa avută.

 

Eu îmi sfătuiesc întotdeauna prietenii și clienții să se cunoască pe ei înșiși înainte să plece. Gândește-te dinainte ce îți dorești și ce ți se potrivește. Pentru unii, prioritatea vor fi muzeele, alții vor să meargă la shopping (atenţie, ianuarie e lună de reduceri!), alții ar prefera să încerce cele mai spectaculoase sau cele mai autentice restaurante locale. Unii vor vrea vacanțe în locuri dinamice, alții să zacă pe o plajă până uită de toți și toate.

Indiferent ce cauți, te pot ajuta cu pachetul turistic complet pentru o vacanţă cu personalitate!


Contactează-mă!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile