Unde călătorim în această primăvară? Destinaţii inedite şi tarife accesibile!

Cultură și arhitectură, plimbare, explorare, plajă, distracție și viață de noapte - acestea sunt principalele atracţii ale destinaţiilor pe care ţi le voi recomanda pentru această primăvară.

 

Dacă îți dorești o vacanță în perioada martie – mai, cu temperaturi de vară, zboruri directe şi de scurtă durată şi nu în ultimul rând, tarife accesibile, iată ce îţi recomand !

 

Dubai

Ori de câte ori mă gândesc la destinaţii inedite şi exclusiviste, cu temperaturi calde, când în Europa este încă frig, Dubai este prima pe listă!  O metropolă împânzită de turiști din întreaga lume, care vin aici să admire cea mai înaltă clădire din lume (Burj Khalifa), singurul hotel de 7 stele (Burj al Arab), cea mai mare insulă creată de om (The Palm), cele mai mari fântâni arteziene dansatoare (Dubai Fountains) şi multe alte construcţii impresionante pe care doar Dubai le oferă!

Şi poate nu ştiai: în Dubai există 96 de mall-uri, fapt datorită căruia, fenomenul cumpărăturilor conferă  emiratului titulatura World’s Best Shopping.

Tarife: de la 620 EUR/persoană/sejur de 7 nopţi cu mic dejun, cu plecare din Bucureşti şi Cluj-Napoca.

 

 

 

Egipt

Sharm El Sheikh

Apa marină unică oferită de Marea Roşie, soarele strălucitor, infinitul cerului albastru, cultura şi gastronomia egipteană, bazarele tradiţionale, sunt doar câteva din atracţiile pe care le oferă Sharm El Sheikh, o staţiune ce s-a transformat într-una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Egipt. Dar „Sharm” este mult mai mult decât un oraș turistic. Vino aici să te relaxezi într-una din numeroasele stațiuni turistice bine dezvoltate sau să te scufunzi în recifurile unice de corali ale zonei!

Tarife: de la 520 EUR/persoană/sejur de 7 nopţi all inclusive, cu plecare din Bucureşti.

 

 

Hurghada

Cea mai mare staţiune de pe ţărmurile Mării Roşii, cosmopolită şi plină de viaţă, Hurghada te va întâmpina cu ospitalitatea sa egipteană, recunoscută la nivel mondial. Deşi la început au fost construite doar câteva hoteluri modeste în centrul vechiului oraş, unde încă se mai păstrează construcţiile arabe de odinioară şi străduţele micuţe cu tarabe, astăzi staţiunea este de nerecunoscut, cu multe resorturi all inclusive şi facilităţi pentru practicarea sporturilor nautice. Iar dacă îţi doreşti să experimentezi tradiţia egipteană, îţi recomand bazarul Dahar, un adevărat labirint de străduţe înguste, tarabe cu suveniruri, buticuri, restaurante şi cafenele.

Tarife: de la 530 EUR/persoană/sejur de 7 nopţi all inclusive, cu plecare din Bucureşti. Nou! Plecări şi din Cluj-Napoca!

 

 

 

Iordania

Când spui Iordania, te gândeşti la Petra, una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, la deşertul Wadi Rum, unde peisajele nu se pot compara cu nicio altă zonă de deşert sau la frumuseţea Mării Moarte şi a Mării Roşii, deopotrivă!

În plus, Iordania se mândreşte şi cu Aqaba, o staţiune turistică plină de viaţă, de pe coasta de nord-est a Mării Roșii, cel mai mare oraș din Golful Aqaba și unicul oraș iordanian de pe litoral.

NOU! Anul acesta s-au lansat pachete charter din Bucureşti spre Iordania – Aqaba!

Tarife: de la 680 EUR/persoană/sejur de 7 nopţi cu demipensiune.

Bonus! Excursia în deşertul Wadi Rum este inclusă în tarif!

 

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

recomandări de vacanță

 

Descarcă PDF

 

Cipru

Pentru cei care doresc să se relaxeze, dar să se şi distreze, Cipru este destinaţia perfectă! Larnaca este cea mai potrivită destinaţie pentru a înţelege de ce Cipru este una dintre cele mai atrăgătoare destinaţii turistice din spaţiul mediteranean. Oraşul este bine cunoscut pentru plajele sale frumoase, curate şi viaţa de noapte vibrantă. Finikoudes este atracţia turistică principală din Larnaca. Aceasta este o zonă de cafenele, baruri, cluburi şi restaurante pe plajă, care devine deosebit de aglomerată vara. Dar şi celelalte staţiuni cipriote, Limassol, Ayia Napa, Paphos, precum şi capitala Nicosia, merită vizitate!

Tarife: de la 480 EUR/persoană/sejur de 7 nopţi cu mic dejun, cu plecare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

 

 

 

Malta

Istorie, cultură, peisaje superbe, albastrul azuriu al mării şi renumele de cea mai limpede şi cristalină apă din bazinul Mediteranei, sunt câteva din motivele pentru care Malta este o alegere inspirată, chiar şi primăvara! Temperaturile depăşesc 20 de grade Celsius, deci vremea este foarte bună pentru plimbări, tururi de insulă, croaziere şi relaxare la malul mării. Apa este încă rece acum, primăvara, cu temperaturi între 16-19 grade Celsius, dar aşa cum spuneam, poţi face numeroase excursii inedite. Şi apropo de excursii, nu rata Insula Gozo, a doua ca mărime din arhipelag, care a păstrat tradiţia rurală a vechilor locuitori maltezi.

 

 

 

Portugalia

Lisabona, capitala portugheză şi oraşul celor 7 coline, te face să simţi cum tradiţia se îmbină armonios cu ritmul trepidant al vieţii cotidiene. Atmosfera în ritmuri de fado, obiectivele turistice, viaţa culturală, dar şi preţurile destul de accesibile, îţi vor diversifica foarte frumos vacanţa în Lisabona!

Pont! Lisabona este un punct de pornire spre multe alte destinaţii portugheze care merită vizitate, precum staţiunile de litoral, Cascais şi Estoril; Sintra, oraşul palatelor şi al grădinilor; Cabo da Roca (cel mai vestic punct al Europei, unde uscatul se întâlneşte cu oceanul); oraşul Porto cu al său celebru vin de Porto, un vin dulce datorită faptului că strugurii sunt lăsaţi să-şi adune dulceaţa până toamna târziu. Asta pentru că temperaturile blânde de aici îi ajută, desigur.

Lista continuă cu Algarve, cel mai sudic punct al Portugalieila o distanţă de 270 km de Lisabona.

Tarife: de la 525 EUR/persoană/sejur de 7 nopţi cu mic dejun, cu plecare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

 

Tu ce destinaţie alegi? Pentru pachete turistice, suport şi consultanţă, te ajut cu plăcere!


Contactează-mă!

 

photo @nit.pt

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile