Mind the gap

Așa cum te-am obișnuit, și acest articol este adresat celor interesați de travel tips-uri. Și aduc în discuție Londra, despre care se scriu pagini întregi cu diverse articole, se filmează ore în șir reportaje de tot felul (istorie, cultură, tradiții, travel tips). Iar orice iubitor de călătorii și destinații europene, trebuie să fi trăit această experiență londoneză. Plus că un top realizat de tripadvisor – Best Destinations in Europe 2015, clasează Londra, evident, pe podium – locul 3.

Din punctul meu de vedere, pot spune că am simțit o realizare, ca turist, atunci când am vizitat acest oraș al contrastelor, cu o imensă diversitate de etnii, culturi, religii, fiind unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale lumii. Deși prefer orașele latine, nu avea cum să nu îmi placă Londra, cu tot ce are de oferit turiștilor.

Eu am ajuns chiar în perioada nunții regale. Îți imaginezi ce nebunie era. Aveam impresia că toată populația era aici. Însă evenimentul în sine mi-a adus, bineînțeles, o valoare în plus excursiei.

 

P1010472

 

P1010470

 

P1010473

 

P1010436

 

P1010578

 

P1010507

 

P1010541

 

 

 

Iată câteva informații și sfaturi utile pe care, poate, nu le știai sau le uitasei

 

Ia-ți un Oyster Card

Este vorba de cardul de transport în comun, care include toate mijloacele: metrou, autobus, tramvai, inclusiv linia de tren DLR (The Docklands Light Railway) și transportul pe apă (Thames Clipper Bus). Cardul costă 5£ și poate fi încărcat cu bilete de transport pe o anumită perioadă. Dacă stai la Londra doar un weekend, e mai avantajos să îți încarci Oyester-ul cu aproximativ 25£. Iar dacă stai mai mult, cam o săptămână, ieși mai ieftin dacă îți iei un abonament pentru 7 zile, care costă aproximativ 32£. Oricum, transportul în Londra este destul de stufos și voi dedica un articol viitor pentru acesta

 

 

Să ai la tine harta transportului în comun sau aplicațiile pe telefon

De exemplu, îți recomand Citymapper, aplicația care te ghidează către cele mai apropiate stații de transport în comun, ieșiri sau rute, în funcție de planul tău de călătorie.

Detalii aici 

 

 

Ridică mâna când vrei să urci în autobuz

Chiar dacă te afli în stația de autobuz, trebuie să-i semnalizezi șoferului să oprească, ridicând o mână. Asta pentru că circulă foarte multe autobuze, iar stațiile sunt numeroase și ele. Autobuzele opresc și fără a le semnala, atunci când trebuie să coboare pasagerii, însă tu ridică mâna, oricum, că poate nu coboară nimeni în stația ta, mai ales în zonele mai periferice.

 

 

Trăiește experiența London Bridge!

 

Adresa: 2-4 Tooley St, London Bridge

Metrou: London Bridge

Program: Luni-Vineri 10:00-17:00; Weekend 10:00-18:00.

 

London Bridge Experience este o acțiune pe care ți-o recomand, dacă îți plac SF-urile și filmele de groază. Este vorba de un tunel pe care îl parcurgi în întuneric și îți apar în cale tot felul de personaje zombie, horror, paranormale – actori care își joacă foarte bine niște roluri din vremurile apuse. Atmosfera în sine este bine creată și, evident, întunericul o accentuează.

Nu se recomandă cardiacilor, claustrofobilor, astmaticilor și femeilor gravide.

Tarife: 20£/adult; 15£/copil 5-15 ani.

Iată cam despre ce e vorba. Video aici. Atenție, eu te-am avertizat!

 

 

Nu rata schimbul de gardă de la Buckingham Palace

Schimbarea gărzii de la Palatul Buckingham Palace continuă să fie unul dintre cele mai importante motive de vizitare a palatului. Se desfășoară zilnic, timp de 45 de minute, din aprilie până în iulie și la două zile, în restul anului, în jurul orei 11:15. Ora contează în toată treaba asta. Degeaba dai târcoale palatului la alte ore, dacă nu mergi atunci.

Iată aici un scurt video 

Pont: Încearcă să găsești un loc aproape de poarta centrală, astfel vei vedea gărzile trecând chiar pe lângă tine, o să faci poze bune și nu vei regreta deloc deplasarea.

 

 

Palatul Buckingham Palace

Adresa: London SW1A 1AA, Londra

Telefon: +44 20 7766 7300

Web: https://www.royalcollection.org.uk

Metrou: St James Park, Victoria sau Green Park

Tarife acces: adult 34.50£; copil 19.50£; gratuit copil sub 5 ani

Program: iulie-august 09:30-19:30; septembrie 09:30-18:30.

Alte informații: Palatul este deschis doar vara. Tarifele sunt pentru tur integral, includ și ghid audio.

 

Ce mănânci ieftin și bun?

Se știe că Londra este una dintre cele mai scumpe capitale europene. Dar asta nu înseamnă că vei cheltui prea mult pe mâncare, dacă studiezi puțin problema înainte. Ia uite aici câteva idei bune pe care le-am primit de la turiștii mei.

 

1. Pizza de la pizzeria Franco Manca

Costă de la £4.50

Pizzeria are multe locații în Londra. Le găsești aici 

 

 

 

2. Un sandviș din carne de vită de la Beigel Bake

Preț £3.50

Adresa  159 Brick Ln London E1 6SB

 

 

 

3. O gogoașă de la Bread Ahead –  delicioasă, calorică, ce-i drept, dar se acceptă în vacanță.

Preț £2.50

Adresa aici

 

 

 

4. În caz că ai poftă de un dish asiatic, ia un prânz special la Tokyo Diner.

Preț de la  £6.50/porția

Adresa: 2 Newport Place,
Leicester Square,
London, WC2H 7JJ
England

 

 

5. La pub-ul Hache poți să îți alegi un burger consistent. Cu de toate. Gama e variată, inclusiv vegetarienii pot găsi variante.

Preț de la £7.50

Adresa cu toate locațiile aici

 

 

Ți-am stârnit interesul pentru un city break la Londra? Găsești aici recomandările mele.

 

foto@ANCAPAVEL.RO

 


Contactează-mă!

  1. Foarte frumos scris articolul. As adauga la partea cu ridicatul mainii sa opreasca autobuzul si atunci cand esti in interiorul autobuzului si vrei sa cobori trebuie sa apesi butonul pentru a semnala soferului ca vrei sa cobori. Evident, in zonele centrale aglomerate soferii cam opresc in toate statiile, fie pentru ca e foarte aglomerat fie pentru ca stiu ca turistii nu cunosc obiceiurile cu ridicatul mainii sau apasatul butonului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile