Laponia – idee pentru vacanţa de Crăciun

Laponia este deja cunoscută ca fiind ţara lui Moș Crăciun, locul magic unde alături de spiriduși, Moșul pregătește cadourile pe care le trimite în seara de Ajun copiilor de pretutindeni, străbătând lumea în sania trasă de reni.

Sunt atâtea motive să-ţi petreci Crăciunul în Laponia!

  • Cea mai frumoasă sărbătoare a anului devine, parcă, și mai frumoasă, atunci când Ajunul Crăciunului te prinde acasă la Moş Crăciun.
  • Laponia “împrăştie” o vrajă puternică: ceva intangibil, unde magia cuprinde întregul tărâm. Şi nu este vorba doar de magia Moşului şi a spiriduşilor, ci şi de alte elemente reprezentative precum aurora boreală, popoarele Sámi, renii roșii şi de activităţile caracteristice zonei, pe care le vei afla în cele ce urmează!

Din București există pachet complet de vacanță, cu destinația Laponia. Este un program atent gândit, în cele mai mici detalii, cu activități foarte interesante, incluse în programul zilnic, astfel încât copiii, dar şi adulţii să aibă o experienţă memorabilă!

 

Ştiai că?

 

Laponia se întinde pe teritoriul a patru state: Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia. Majoritatea teritoriului se găsește la nord de Cercul Polar. Coasta vestică este constituită din fiorduri, văi adânci, munți și ghețari, iar altitudinea maximă o atinge Muntele Kebnekaise (2111 m) în Suedia.

Samii (samit sau samek în limba proprie, termen care se pare că vine din limba letonă de la cuvântul „žēmē” care ar însemna „teritoriu”) sunt un popor indigen. Trăiesc în Scandinavia de Nord (nordul Norvegiei, Suediei, Finlandei) și în nordul Rusiei (Peninsula Kola). Cuvântul lapon este astăzi considerat un termen învechit și înjositor. Asta pentru că în limba suedeză, denumirea de lapon este corelată cu „zdrențe”.  De fapt, nu se știe exact de unde provine termenul „lapon”. Limba lor este înrudită cu limbile uralice (finlandeza, maghiara) și limbile samoiedice.

Aurora boreală este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Termenul a fost folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie.

 

Care sunt cele mai interesante activităţi pe care le poţi face în Laponia?

 

Întâlnirea cu Moş Crăciun!

Căsuţa de basm a Moşului se află la marginea pădurii încovoiate de zăpadă, din apropierea satului Moşului, la limita Cercului Polar, în Levi, staţiunea oficială de schi a lui Moş Crăciun. Levi este o alegere excelentă atât pentru familiile cu copii, cât şi pentru împătimiţii sporturilor de iarnă, pentru că dispune de cele mai mari pârtii din Finlanda, găzduind anual evenimentele din cadrul Cupei Mondiale la Schi.

Revenind la întâlnirea cu Moşul, la sosire, Doamna Crăciun îşi întâmpină oaspeţii şi îi invită să viziteze coliba Moşului, decorată în stil tradiţional. Copiii vor avea ocazia să socializeze cu Moşul, să îi spună poveşti şi poezii, să decoreze împreună bradul, iar la final vor primi cadouri, desigur! În plus, Doamna Crăciun le va destăinui prichindeilor reţeta sa specială de turtă dulce parfumată, iar spiriduşii le vor arăta copiilor sania fermecată, renii năzdrăvani în frunte cu Rudolf, renul magic cu nas roşu.

 

Excursie la Rovaniemi

În Rovaniemi , denumită şi capitala Laponiei, ce atrage anual peste 300 000 de vizitatori din întreaga lume, este Santa Village, locul unde se află şi biroul Moşului. De aici vei putea trimite celor dragi o scrisoare cu stampila lui Moş Crăciun, îţi poţi achiziţiona suveniruri care să-ţi amintească de acest loc magic! Mai poţi vizita şi celebrul parc tematic Santa Parkcu o imensă peşteră săpată într-o stâncă. Printr-un tunel feeric se ajunge în inima peşterii, unde toată lumea se bucură de cele mai frumoase momente ale sărbătorilor de iarnă.

Program şi tarife bilete parc aici

 

Husky Safari

Odată cu această experienţă, vei îndrăgi foarte mult aceşti prieteni dragi şi va fi foarte interesant să descoperi tainele conducerii saniei trase de câinii Husky. Înainte de a începe această experienţă, vei lua parte la un instructaj care te va ajuta să conduci sania trasă de Husky. Vei porni apoi în safari, ce durează aproximativ 1h15’, timp în care se parcurg 10 km. Apoi vei “sorbi” câteva băuturi calde la foc de tabără şi vei afla mai multe poveşti cu şi despre Husky.

Tarif: 156 EUR/adult, 117 EUR/copil 4 – 13,99 ani

 

 

Excursie la Grădina Zoologică RANUA WILDLIFE PARK

Vei avea posibilitatea să vezi o varietate de animale din zona arctică, chiar în mediul lor natural: urşi polari, reni, căprioare, cerbi, lynx, vulpea artică, bufniţa de zăpadă, câini husky şi multe altele. Este un loc cu adevărat magic în timpul iernii, a doua mare atracţie pentru familii şi copii după întâlnirea cu Moş Crăciun, desigur. Pentru majoritatea animalelor, iarna arctică este anotimpul preferat, când ele se află în elementul lor natural şi este o adevărată plăcere să vezi puii animalelor jucându-se zglobiu în zăpadă.

Tarif: 125 EUR/adult, 95 EUR/copil 4 – 13,99 ani

Această excursie îţi va arăta cu adevărat natura Laponiei. Călătoria cu snowmobile te va purta de-a lungul lacurilor îngheţate şi a pădurilor înzăpezite, cu cele mai frumoase privelişti din jurul staţiunii Levi. Traseul continuă prin pădure şi dacă şansa îţi surâde, te vei intersecta cu o turmă de reni aflată în căutarea hranei lor preferate, muşchi şi licheni, îngropate la 1 m sub zăpadă. Iar dacă eşti pasionat de pescuit, poţi să-ţi încerci norocul la pescuit la copcă.

Pont: încearcă snowmobile safari şi noaptea, experienţa este magică! Şi cu puţin noroc, dacă cerul este senin, vei putea admira stelele şi luna care se oglindesc mirific pe întinderea de zăpadă! Iar cu şi mai mult noroc vei vedea Aurora Boreala cu strălucirea ei intensă, observată pe cerul nocturn.

Tarif: 135 EUR/adult;  100 EUR/copil 4-12 ani. Copii sub 4 ani: gratuit.

 

 

Vizită la hotelul de gheaţă Snow Village

Alegând această excursie poţi avea parte de o aventură arctică memorabilă. Hotelul de gheaţă are un design unic, fiind sculptat an de an pe o temă diferită, prima construcţie a început în anul 2000. Peste 1,5 milioane kg de zăpadă şi 300.000 kg de gheaţă naturală se folosesc pentru realizarea acestui Snow Village. Hotelul oferă 30 camere stil iglu, fiecare având un design unic fiind construite doar din gheaţă şi zăpadă. Iar datorită izolării foarte bune a zăpezii, temperatura în interior este cuprinsă între -20C şi -50C. Printre nenumăratele sculpturi şi jocuri de lumini, există aici şi un loc liniştit, o capelă unde se oficializează cununii.

Tarif: 78 EUR/adult, 65 EUR/copil 4-12 ani. Copii sub 4 ani: gratuit.

 

 

Alte informaţii utile!

Hainele termale sunt obligatorii în această destinație!

Lenjerie din bumbac sau orice alt material călduros: şosete de bumbac, pantaloni de lână, camaşă de bumbac.

 Echipamentul de Safari :

  1. Soşete de lână
  2. Bocanci speciali
  3. Fular
  4. Combinezon special pentru safari
  5. Cagulă
  6. Mănuşi
  7. Caciulă de lână
  8. Cască de protecţie
  9. Zâmbet ?

 

Cât costă vacanța în Laponia?

Fascinația unui tărâm de basm îți solicită, însă, îndelung conturile. Din start trebuie să știi: dacă își dorești câteva zile de poveste pentru tine și copiii tăi, trebuie să economisești, nu glumă. Tariful pornește de la 1680 EUR/adult și 1288 EUR/copil 4-14 ani.

 


Contactează-mă!

 

Nu uita! Moșul primește scrisorile și chiar le citește. Iată adresa:

Santa Claus Office, Joulumaantie 1
FI-96930 Arctic Circle
fax. +358 (0)16 362 007

Site Web: http://www.visitrovaniemi.fi/

 

 

 

@flickr.com, youtube.com, visitrovaniemi.fi, santaparkarcticworld.com, wikipedia.org

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile