48 de ore în Budapesta

Cei mai mulţi dintre pasionaţii de călătorii prin Europa au bifat, pe lista de vacanţe inspirate, celebrele metropole precum Londra, Paris, Roma.

 

Dar de Budapesta, ce spui? Fie nu te-ai gândit încă la această opţiune, fie ai luat în calcul alte destinaţii, încât ai uitat de oraşul surprizelor, cu centrul său plin de viaţă, parcurile frumoase şi colorate, catedralele şi bisericile pline de istorie şi, nu în ultimul rând, croazierele pe Dunăre şi admirarea frumuseţii peisajului, pe înserat… Aceasta este Budapesta, unde plictisul nu îşi are locul!

 

11880571_10153485026303903_3459471845576663867_n

 

M-am oprit 48 de ore aici, venind dintr-un circuit în Europa şi totuşi, timpul mi-a permis să admir cele mai importante atracţii turistice.

 

Palatul Parlamentului

A treia clădire de Parlament din lume ca mărime şi un exemplu magnific de arhitectură din stilul neo-gothic!

Vezi aici programul şi intervalul orar de vizită 

 

17494202935_1442022860_b

 

17306610030_f44f88f706_b

 

 

Podul cu lanţuri

Primul pod care a legat, permanent, Buda de Pesta. Istoricii spun că, atunci când a fost finalizat, podul a fost considerat una dintre minunile lumii!

În orice direcţie te vei uita de pe el, vei putea admira privelişti superbe…

 

11898634_10153485025843903_6500341641683339863_n

 

11870846_10153485026503903_6550150875465149877_n

 

IMG_4605

 

 

Promenada Dunării şi pantofii istorici de pe promenadă

Promenada Dunării se întinde între Podul Elisabeta şi Podul cu lanţuri, iar o plimbare pe aici îţi oferă o privelişte minunată către Palatul Regal.

 

IMG_3063

 

IMG_3067

 

Iar locul numit “Pantofii de pe promenada Dunării” este un memorial construit în onoarea victimelor care şi-au pierdut viaţa, în timpul Holocaustului. Mai exact, 60 de perechi de pantofi din fier au fost amplasaţi pe malul Dunării, amintind de cei care au fost împuşcaţi în timpul celui de-al doilea război mondial.

 

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

recomandări de vacanță

 

Descarcă PDF

 

Dealul Castelului Buda

Este uşor de reperat, din orice loc din Budapesta. Să explorezi clădirile castelului, îţi poate ocupa o zi întreagă.

Astăzi, castelul Buda este casa Galeriei Naţionale a Ungariei, a Muzeului de istorie din Budapesta şi a Bibliotecii Naţionale.

Pont: Cum ajungi la Castel? Iei funicularul de la Podul de lanţuri sau te pui în mişcare 🙂  şi alegi una dintre potecile care urcă la Dealul Castelului.

 

IMG_3086

 

 

Bastionul Pescarilor

Ca simplu turist care parcurge, la pas, oraşul, pentru a-i descoperi frumuseţile, vei vedea că bastionul nu este doar o fortăreaţă, ci o terasă de unde priveliştea este uimitoare.

Există două explicaţii despre originea numelui bastionului. Unii oameni spun că, în Evul Mediu, o piaţă de peşte se afla în apropiere şi de aici, se trage şi denumirea bastionului. O altă explicaţie porneşte de la presupunerea că breasla pescarilor a apărat această parte a zidului castelului din Budapesta.

Dar cel mai bine, să lăsăm imaginaţia şi percepţia, să ne contureze ideea despre ceea ce a fost aici, odinioară…

 

Program:
Bastionul Pescarilor este deschis zilnic 24 de ore din 24.
Taxa de intrare este de 200 de HUF.

 

 

Piaţa Eroilor (Hosok tere – în maghiară)

Simbolul păcii şi al războiului, al muncii şi bunăstării, al cunoaşterii si al gloriei. Mergi să le descoperi aici, în cea mai mare piaţă din Budapesta, Patrimoniului Universal UNESCO.

Adresa:  Budapest, Hősök tere, 1146 Ungaria

Pont: Staţia de metrou, cu acelaşi nume, este situată chiar în faţa pieţei.

 

IMG_3112

 

IMG_3116

 

 

Basilica Sfântul Ştefan

Este dedicată primului rege al Ungariei, Sfântul Stefan. A durat mai bine de 50 ani să fie construită, fiind cea mai mare biserică din Budapesta; poate găzdui aproximativ 8500 de oameni.

Îţi recomand să urci pe cupolă, de unde se vede panorama întregului oraş.

 

11216827_10153485026538903_5393589346860136444_n

 

SAM_1477

 

Adresa:
Szt. Istvan ter, V. district

Program:
9.00 AM – 17:00 PM, zilnic; iarna: 10.00 AM – 16.00 PM
Pentru vizitarea basilicii, există ghiduri organizate în limba engleză de la orele:
9.30, 11.00, 14.00, 15.30 luni – vineri şi de la 9.30 – 11.00 sâmbăta.

Tarife:
1600 HUF / aproximativ 6.00 EUR pentru adulţi – Fără vizită pe cupolă: 1100 HUF / aprox. 4 EUR
800 HUF / aprox. 3.00 EUR pentru pensionari şi studenţi – Fără vizită pe cupolă: 400 HUF / 1.50 EUR

 

Doar dacă vacanțele și călătoriile sunt pasiunile tale, îți recomand acest E-book:

 

recomandări de vacanță

 

Descarcă PDF

 

Biserica Sfânta Elisabeta

Arhitectul acestei biserici catolice a fost Imre Steindl, care a proiectat şi faimoasa clădire a Parlamentului din Budapesta. Stilul gotic este în mod evident respectat, iar cele două coloane înalte de 76 de metri ţâşnesc de la baza clădirii ca şi cum ar vrea să străpungă cerul, dominând întreaga Rozsak tere (Piaţa Rozelor), unde este situat edificiul.

În interior, poţi admira lucrările decorative ale bisericii, realizate de Miksa Roth, unul dintre cei mai desăvârşiţi artişti de vitralii din Ungaria.

 

11870816_10153485025788903_5409258785278677793_n

 

1

 

 

IMG_3052

 

 

Opera Naţională

Foarte mult aş fi vrut să mă bucur de un spectacol de operă aici, în capitala maghiară. Însă, cele 48 ore erau alocate descoperirii oraşului, în sine.

Dar, dacă tu îţi aloci mai mult timp şi eşti pasionat de activităţi culturale, iată evenimentele, din următoarea perioadă.

 

11905752_10153485026488903_7245858511787193400_n

 

 

După ce ai vizitat tot ce trebuia, ieşi de pe străzile principale şi lasă oraşul să îţi dezvăluie secretele sale: în fiecare colţ, vei găsi o mulţime de magazine de amenajări, părculeţe, cafenele cu terasă şi locuri vechi.

De exemplu, în această imagine este vorba de un aşa zis pub, aflat într-un corp de clădiri şi spaţii vechi, transformate în locuri funky şi cu totul aparte, în comparaţie cu terasele şi cafenelele elegante din centrul oraşului.

 

Nu rata croaziera pe Dunăre, unde îţi recomand să admiri, pe înserat, frumuseţea oraşului, pentru că ceea ce vei vedea aici, va fi o experienţă memorabilă!

 

Priveşte imaginea spectaculoasă a Palatului Parlamentului, văzută din vasul de croazieră!

Tarifele unei plimbări de o oră cu vaporul, variază între 8-10 EUR/persoană în funcţie de ambarcaţiunea aleasă. Îmbarcările se fac de pe partea opusă a Dealului Buda.

În timpul croazierei asculţi de la un ghid “povestea” clădirilor, monumentelor, castelelor, pe care le vezi pe malurile Dunării, de jur împrejur.

 

16871665034_9b6f13dd31_b

 

Danube_night1

 

tauck_treasures_extNight

 

17493632321_d28f0d7ab7_b

 

11866306_10153485025968903_4460339571672267944_n

 

 

foto@ANCAPAVEL.RO

 


Contactează-mă!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poti folosi aceste etichete HTML:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonează-te la newsletter!

Vei primi sfaturi și recomandări pentru vacanțe memorabile